“Începătorul vieţii de obşte” este o traducere a unui cuvînt grecesc – κοινοβιάρχης. Acest cuvînt pătruns în limba română din ultimul veac şi ca atare şi, personal, recomand folosirea acestui aparent neologism – chinoviarh – în locul vechii traduceri, care ar putea fi neclară multora.
Chinovia este forma de organizare monahală în care o obşte de călugări stă în interiorul unei incinte şi au totul de obşte – slujbele, materia, ascultările. Toţi merg la aceleaşi slujbe, nimeni nu are nimic al său, nimeni nu face ceea ce doreşte, ci ceea ce i se spune să facă. Chinovia / κοινόβιον a fost tradus în limba română ca “viaţă de obşte” sau “mănăstire de obşte”.
Chinoviarhul este primul ctitor de chinovie dintr-o anume regiune. În Palestina, primul întemeietor de chinovie a fost Sfîntul Theodosie. Atît Sfîntul Eftimie cel Mare (+473), cît şi Sfîntul Sava cel sfinţit (+532) au lăsat cu limbă de moarte ca mănăstirile întemeiate de ei să fie transformate în chinovii. Sfîntul Theodosie (+529) şi-a început mănăstirea de lîngă Bethlehem direct în formă chinovială, chiar dacă, datorită componenţei multi-etnice a obştii sale, a fost obligat să construiască mai multe Biserici, pentru a se sluji în limbile fiecărui neam (erau în obştea sa ellinofoni, syrieni, latinofoni şi georgieni).
Anterior tipului de organizare monahală chinovială cea mai întîlnită formă de organizare a fost cea de lavră, în care o comunitate de monahi au comună doar Biserica şi rînduielile tipiconale, iar ei locuiesc în mici locuinţe aflate la diferite distanţe de Biserica centrală.
Istoric vorbind, din momentul în care au început expediţiile de jaf ale diferiţilor migratori, chinoviile au fost mai uşor de apărat, avînd ziduri şi o singură intrare în incintă. Dar în momentul în care expediţiile de jaf au început să fie expediţii militare, ale unor militari profesionişti, chinoviile au devenit ţinte predilecte ale acestora, iar urmarea a fost că întregi comunităţi au fost forţate să părăsească incinta şi regiunea în care se aflau. Astfel, monahismul egyptean şi sinaitic s-a mutat în Palestina şi Syria după anii 440 (cînd au început invaziile triburilor berbere), iar monahismul palestinian şi syriac s-a relocat în Vestul Anatoliei (Asia Mică), după anii 632-638 (cînd a început invazia islamică). De aici comunităţile monahale au migrat treptat în Muntele Athos după anul 950 şi în special după anul 1070.
La noi, la români, primul chinoviarh cunoscut este Sfîntul Nicodim de la Tismana (+1406), venit din Muntele Athos la nord de Dunăre pe la 1369-1370. Tismana a devenit principala mănăstire a Ţării Româneşti. Cîţiva ucenici ai Sfîntului Nicodim au fost chemaţi (cel mai probabil) în Moldova la Mănăstirea Neamţ, pe care au re-ctitorit-o ca mănăstire chinovială înainte de 1380. Mănăstirea Neamţ a devenit, astfel, principala mănăstire a Moldovei. În Transilvania şi Banat, cele mai vechi chinovii cunoscute sînt cele de la Cenad (sec. X), Hodoş Bodrog (sec. XII) şi Prislop (sec. XIII).
Sursa: Facebook – Filotheu Monahul
