Chipul teologic al Înaintemergătorului Domnului

Mâine îl cinstim în mod special pe Botezătorul Ioan, aducându-ne aminte de ziua lui de naștere. Personaj aflat la întretăierea Vechiului și Noului Testament, el nu aparține pe deplin niciunuia. Locul său este în Împărăția cerească a Mielului lui Dumnezeu, așa cum este pictat în Icoana numită Deisis, în stânga Tronului Mântuitorului Hristos – Împăratul veșnic, alături de Maica Domnului. Prin această alăturare vedem că el este un echivalent bărbătesc al Maicii Domnului – mijlocitor pentru oameni înaintea lui Hristos -, dar este și un personaj în care se oglindește taina înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Asemănarea lui cu Maica Domnului nu se epuizează numai aici. Ambii sunt precursori și protectori ai monahilor și isihaștilor. Ambii au fost văzuți ca aceia care au întrupat pe deplin idealurile ascetice ale creștinis­mului.

Misiunea Botezătorului în iconomia mântuirii oamenilor pare că nu s-a încheiat. El este activ și acum după cum vedem în Deisis. Această idee este exprimată de Domnul Hristos Însuși, care zice despre Prodromos: „Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină. Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 11, 14-15).

Prin ce deducem că Botezătorul este lucrător încă în lume și în Biserică? Prin două aspecte care îl leagă în mod indisolubil de Domnul Hristos.

Primul este misiunea sa de a-L face cunoscut lumii pe Mesia. Această lucrare se face în două moduri. Cel mai evident este cuvântul. El L-a arătat lumii pe Hristos și L-a mărturisit: „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor” (Marcu 1, 17). Dar Ioan a făcut acest lucru mai subtil și profund teologic – prin însăși viața lui, și mai ales prin nașterea lui. Elisabeta cea stearpă, care l-a zămislit și născut la bătrânețe, este un chip al Maicii Domnului. Botezătorul este o prefigurare a venirii în lume a lui Mesia. „Nu era el Lumina, ci ca să măr­turisească despre Lumină”, spune atât de frumos Evanghelistul Ioan (Ioan 1, 8).

Vedem astfel că misiunea Botezătorului nu s-a încheiat, pentru că prin minunea nașterii sale vestește lumii copleșitoarea minune a Naș­terii Fiului lui Dumnezeu. Faptul că Hristos nu a fost singur, ci iată, calea Lui a fost pregătită de unul mai mic, a cărui naștere nu este la fel, ci asemănătoare, de același chip, aduce mărturie mai puternică pentru Hristos.

Episcopul Caesarius de Arles (468/470 – 27 august 542) sintetizează relevanța teologică a Botezătorului. El spunea în secolul 6: „Azi sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan, iubiți frați, ceva despre care citim că nu a fost oferit niciunuia dintre Sfinți. Numai Nașterea Domnului și cea a binecuvântatului Ioan sunt cinstite și onorate în toată lumea. O femeie stearpă l-a născut pe cel din urmă, o fecioară L-a născut pe Primul; în Elisabeta, sterilitatea a fost depășită, în binecuvântata Marie felul zămislirii a fost schimbat. Elisabeta a purtat fiul cunoscându-și soțul, Fecioara Maria a crezut Îngerului și L-a zămislit pe al ei. Elisabeta a conceput un om, așa și Maria; dar Elisabeta numai un om, pe când Maria a purtat în pântece pe Dumnezeu și Om” (Hermigild Dressler and Bernard M. Peebles, trans. Mary Magdeleine Mueller, The Fathers of the Church, „Saint Caesarius of Arles: Sermons [1-238]”, vol. 3, (Washington, DC: The Catholic University of America Press; Consortium Books, 1956-1973, 117-118).

Măreția lui Ioan decurge din relația lui specială cu Fiul lui Dumnezeu. Desigur, am zice că mai apropiați de Domnul au fost poate Sfinții Apostoli. Aceștia au stat alături de El cel puțin trei ani, i-au ascultat învățăturile, i-au văzut minunile, au fost beneficiarii direcți ai Duhului Sfânt. Dar Ioan a fost legat de Domnul Hristos ontologic, prin lucrarea lui Dumnezeu. Mai înainte de a se uni el cu Dumnezeu, Creatorul l-a ales și l-a însemnat. De aici decurge o lucrare și o onoare speciale. Episcopul teolog Caesarius explică: „El i-a depășit și excelat pe toți; el i-a depășit pe profeți, i-a întrecut pe patriarhi. Oricine este născut din femeie este inferior lui Ioan. Poate cineva ar zice: dacă Ioan este mai mare decât toți fiii femeilor, el este și mai mare față de Mântuitorul. Departe este însă Acela. Ioan a fost într-adevăr născut din femeie, dar Hristos a fost născut de o fecioară. Al doilea a fost adus înainte dintr-un pântece coruptibil, în timp ce Primul a fost născut dintr-un pântece nestricat. Dar Nașterea Domnului este considerată alături de cea a lui Ioan, așa ca Domnul să nu fie văzut ca fiind în afară de realitatea naturii omenești. Dacă Ioan este comparat cu oamenii, el îi depășește pe toți, dar Dumnezeu Omul îl depășește pe el” (Ibidem, p. 118).

Geniul teologic al Episcopului de Arles în aceasta se arată, dovedind că Nașterea Botezătorului are rolul de a ține în sfera naturii umane Nașterea Domnului. Trebuia ca între nașterea naturală a omului și dumnezeiasca Naștere din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu să se interpună o naștere, cu totul specială, care să facă trecerea între cele două realități și care să arate extinderea puterii naturii umane de la forma naturală de fecunditate către forma dumnezeiască de care a fost capabilă prin Maica Domnului. Prin zămislirea și nașterea Botezătorului Ioan natura umană a fost ridicată la un anumit orizont, putând să se întrevadă dincolo mai ușor, și nu ca ceva străin de umanitate, Zămisli­rea și Nașterea Domnului Hristos – Dumnezeu și Omul.

Al doilea aspect al perpetuării lucrării Botezătorului în lume derivă din ascetismul său. El este un izvor de putere și ispirație pentru monahii isihaști sau nevoitori care îl văd ca prototipul lor. Sfântul Teofan Zăvorâtul sintetizează această dimensiune a Botezătorului: „Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Domnului, este cel dintâi model de viață călugărească. Aşa îl şi socoteau primii asceţi creştini şi se îmbărbătau în chip deosebit cu pilda lui în ostenelile sihăstreşti. De la el învăţau însingurarea, fiindcă el din copilărie a petrecut în pustie. De la el învăţau postirea, pentru că el se hrănea cu plantele peste care dădea întâmplător în pustie. De la el învăţau simplitatea în îmbrăcăminte, pentru că haina lui era din peri de cămilă şi era încins cu cingătoare din piele. De la el învăţau fecioria, lepădarea de sine, smerenia, devotamentul faţă de Dumnezeu, necruţarea propriei vieţi, spre mântuirea proprie şi a altora – virtuți ale căror trăsături sunt atât de vădite în viaţa lui. Ca înainte-mergător al harului celui nou, ca propovăduitor al pocăinţei, ca arătător al rânduielilor după care ajunge omul să placă lui Dumnezeu şi călăuza către Hristos, el le este însă model şi îndrumător tuturor creştinilor în viaţa mântuitoare. Toate vârstele, toate clasele sociale şi toate felurile de meserii vor găsi destul spre zidire fie în faptele lui, fie în feluritele împrejurări ale vieţii lui”.

Marius Nedelcu

Sursa: http://ziarullumina.ro