Pericopa evanghelică de astăzi ne spune că, atunci când Domnul Hristos le-a zis celor prezenți la căpătâiul fiicei lui Iair „Nu plângeți, copila n-a murit, ci doarme!”, aceia au râs de El.
Câți oameni nu „râd” și astăzi de Dumnezeu? De credința în El, de Scriptura insuflată de El, de Biserica întemeiată de El, de preceptele morale propovăduite de El, etc.? Câți nu iau și astăzi în derâdere învățătura și pe slujitorii Lui, banalizând astfel tot ceea ce ne-a încredințat Domnul mai sfânt?
Chiar de curând un cunoscut jurnalist, autodeclarat ateu, a terfelit Biserica și pe patriarhul nostru, pentru că a îndrăznit să facă o conexiune între evacuarea forțată a Moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov de pe Dealul Patriarhiei de către regimul comunist, în octombrie 1989, și căderea acestuia la numai două luni după aceea. Nu vreau să-i dau importanță mai mare decât merită acestui jurnalist ofuscat de faptul că Dumnezeu mai poate și pedepsi, uneori, pe cei care se luptă cu El, dar o vorbă românească spune că „cine râde la urmă râde mai bine”.
Ca și la patul copilei moarte, din Evanghelie, Dumnezeu nu ia în seamă nici astăzi rânjetul batjocoritor al necredincioșilor. Nu intră, numaidecât, în dispută cu ei, ci Își descoperă constant și generos Dumnezeirea Sa, făcând să le înghețe zâmbetul pe buze cândva – ca atunci când a „ridicat-o” pe fată din morți, arătând că la El moartea nu este, deloc, neființă sau dispariție definitivă, ci tot… viață! Și încă veșnică!…
Luați aminte la pilda aceasta:
„Doi oameni s-au dus la pădure să taie lemne. Unul era credincios și cu râvnă pentru cele sufletești, iar celălalt era din mulțimea cea mare a necredincioșilor. Doborând un arbore, cel necredincios îi zise tovarășului său:
− Vezi, prietene, așa e și cu viața noastră! Când vine moartea, ne doboară jos și s-a gătat totul; nimic nu s-alege de noi!…
− O, fratele meu, răspunse credinciosul, nu-i deloc așa! Viața noastră nu se termină defel odată cu moartea! Vezi tu arborele ăsta? L-am doborât, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea de ce este el bun. Abia acum vom vedea dacă este sănătos și bun de clădit, ori este scorburos și bun numai de foc. Așa e și cu noi! Când va veni securea morții și ne va doborî, atunci se va vedea ce fel de pomi suntem: sănătoși, ori putrezi! Atunci se va vedea dacă suntem de folos, ori de aruncat în foc! Atunci se va împlini și cuvântul care zice: „Cine râde la urmă râde mai bine!…”
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
