Clevetirea celor sfințiți

„La dezgropare i-au găsit mâna cea dreaptă neputrezită”

Fericitul Stareț Gavriil Dionisiatul

Fericitul Stareț athonit Gavriil Dionisiatul, în una din cărțile sale, spune următoarele: Clevetirea celor sfințiți și batjocorirea slujitorilor Bisericii este un păcat greu. În perioada îndelungată (70 ani) în care am trăit în acest loc binecuvântat, în Sfântul Munte, am văzut multe pedepse venite de la Dumnezeu din pricina acestui păcat. Într-un manuscris din biblioteca Mănăstirii noastre am găsit următoarea istorisire:

„Într-un sat trăia un preot bătrân, care în toate era foarte bun și mai ales iubitor de slujbe, însă cădea în patima beției. Când ieșea de la biserică patima îl trăgea direct la cafenea. Acolo, după 23 de păhărele de rachiu, se amețea bine, dar nu ceda, ci se ridica și, împleticindu-se, se îndrepta spre casă. Pe drumul pe care mergea spre casă, fratele său avea un magazin. Când îl vedea trecând în acea stare, ieșea în ușa magazinului și-l lua în râs, nu din ură, ci mai degrabă de rușine, făcând în urma lui gesturi batjocoritoare cu mâna dreaptă.

După puțină vreme a murit acest frate al preotului. După trei ani, când l-au dezgropat, i-au găsit mâna sa cea dreaptă neputrezită. L-au îngropat din noi, în altă parte, dar după o vreme iarăși au găsit mâna neputrezită. Atunci, cu sfatul celuilalt preot slujitor, au luat mâna neputrezită și au îngropat-o în pridvorul bisericii, pentru a fi iertat acela de consătenii săi, ca nu cumva să fi furat la cântar sau să fi făcut alte nedreptăți, obișnuite celor care se ocupă cu negustoria. Dar iarăși, după un alt an, mâna a fost aflată neputrezită când a fost dezgropată.

Atunci – cu dumnezeiască insuflare – un alt negustor, care avea magazinul vizavi, a spus preotului paroh despre gestul zilnic și batjocorirea preotului bătrân de către fratele aceluia. Și îndată acel preot a înțeles care era pricina neputrezirii mâinii drepte a acelui negustor. Apoi l-a chemat pe acel preot bătrân și l-a îndemnat să facă un Trisaghion și să citească rugăciunea de iertare deasupra mâinii neputrezite. Și îndată, după ce au fost săvârșite acestea, toată carnea mâinii s-a descompus și au rămas oasele goale”.

Protop. Vasilie K. Akrivopulos, ASCEZA MIRENILOR, Volos 2002, p. 20.

Total
1
Shares
Previous Post

O purtătoare a crucii răbdării, încununată de biruință (Ι)

Next Post

În cele din urmă, vrem ceva de la Hristos sau Îl vrem pe Însuși Hristos?

Related Posts

Trebuie să ne înfățișăm gândurile celor mai cu dreaptă socoteală dintre părinți și să nu le încredințăm oricui la întâmplare. Cum trebuie să ne mărturisim și să întrebăm; și cu ce fel de credință să primim răspunsurile Părinților; și că trebuie să împreună-lucrăm cu aceștia ( III )

6. Din Pateric A zis Avva Pimen: „Nu-ţi încredinţa conştiinţa aceluia pentru care inima ta nu primeşte înştiinţare”.
Read More