Comuniștii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa Parascheva

Preot Teodor Ciurariu

Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe Cuvioasa Parascheva ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret. Într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri şi a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului.Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la Mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu, ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii Acatistul şi Paraclisul Cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată Biserica era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit.

Între timp au venit vreo 6 bărbaţi care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Parascheva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.

Previous Post

Conștiința mărturisitoare și gândirea vie în era rețelelor sociale

Next Post

Când cerul păstrează tăcere… – Preot Ioan Bădiliță

Related Posts
Total
0
Share