Aşadar, după ce am văzut ce este păcatul, să vedem acum şi consecinţele lui, să vedem şi modul în care pedepseşte Dumnezeu pe cei care păcătuiesc. Să începem de la Îngeri. Sfânta Scriptură ne arată că prima ceată a puterilor îngereşti a păcătuit înaintea lui Dumnezeu, s‑a răzvrătit împotriva Lui, iar El a pedepsit‑o. Şi pedeapsa ei a fost mare. Din Îngeri ai Domnului şi din duhuri bune au devenit diavoli şi duhuri viclene. Ele vor fi pedepsite şi se vor chinui veşnic, fără nicio nădejde de izbăvire: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i‑a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata Zilei celei mari[1].
Adam şi Eva, înainte de a păcătui, trăiau în bucurie şi fericire nesfârşită. Se aflau în comuniune şi vorbeau cu Dumnezeu cel în Treime. Trăiau în Grădina Edenului, în Raiul desfătării. Însă au păcătuit înaintea lui Dumnezeu, au ascultat vorbele diavolului şi nu ale lui Dumnezeu. De aceea şi pedeapsa lor a fost mare, foarte mare: despărţirea de Dumnezeu, izgonirea din Rai şi ceea ce este mai înfricoşător, moartea.
Să vedem acum şi pedeapsa acelor oameni care trăiau în vremea lui Noe. Mâncau, beau, se distrau, păcătuiau şi‑l batjocoreau pe Noe, acest om al lui Dumnezeu, atunci când le spunea să se pocăiască şi să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu. Păcatele acestor oameni L‑au mâniat atât de mult pe Dumnezeu, încât a deschis zăgazurile cerului şi astfel apele ploilor i‑au înecat. Paharul urgiei lui Dumnezeu s‑a vărsat şi peste locuitorii Sodomei şi ai Gomorei. A căzut foc şi pucioasă din cer şi i‑a ars.
Las deoparte alte pedepse aspre ale lui Dumnezeu trimise asupra păcătoşilor nepocăiţi ca să ţi‑o arăt pe cea mai mare dintre toate, care urmează să o pătimească păcătosul. O va pătimi nu aici pe pământ, nu în această viaţă, ci în cealaltă, în cea veşnică. Şi nu va suferi o pedeapsă trecătoare, ci una veşnică. Oamenii care au dispreţuit Legea lui Dumnezeu şi au păcătuit, fără să se pocăiască vreodată, unii ca aceştia vor auzi în Ziua Judecăţii de la Însuşi Dumnezeu înfricoşătoarea lor pedeapsă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui[2].
Fratele meu, voieşti să primeşti o pedeapsă mai mare decât aceasta? Te desparţi odată pentru totdeauna de Dumnezeu, de Maica Domnului, de Sfinţi, de bucuria şi fericirea cea veşnică. Te desparţi fără să mai fie vreo nădejde că te va mai primi Dumnezeu vreodată. Adu‑ţi aminte de cuvintele lui Avraam către bogatul din cunoscuta parabolă: Între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi[3]. Aşadar, nu există nicio legătură între păcătoşi şi drepţi. Mare şi fără sfârşit va fi pedeapsa păcătoşilor în iad, în acel loc de chin. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor; acolo va fi întunericul cel mai din afară; acolo tăierea în două şi viermele cel neadormit; acolo gheena focului; acolo iezerul cel ce arde cu foc şi pucioasă. Iar toate acestea sunt pentru păcătoşi şi sunt fără de sfârşit: Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor şi nu vor avea odihnă nici ziua, nici noaptea[4].
Vezi ce rău înfricoşător este păcatul şi ce urmări îngrozitoare are? Aşadar, vei continua să păcătuieşti? Vei continua să umbli pe calea pierzării celei veşnice? Vei continua să‑L dispreţuieşti pe Dumnezeu? Vino, fratele meu, şi încetează să mai păcătuieşti! Vino lângă Hristos! Nu auzi că te cheamă, că ne cheamă pe noi toţi cei păcătoşi să mergem lângă El? Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară[5]. Însă calea care te va duce lângă Mântuitorul Hristos este calea pocăinţei şi a mărturisirii.
[1] Iuda 1, 6.
[2] Mt. 25, 41.
[3] Lc. 16, 26.
[4] Apoc. 14, 11.
[5] Mt. 11, 28-30.
Extras din Greşit-am Ţie, Dumnezeul Meu, primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc!– Ieromonahul Cosma, Editura Evanghelismos.
