În altă situație vedem pe unii smintindu-se și zicând: „Cine este Acesta Care iartă și păcatele? Numai Dumnezeu poate să le ierte”. Nu știau că Acela Căruia Îi vorbeau era Dumnezeu și Cuvântul lui Dumnezeu, Creatorul universului, Chivernisitorul, Ziditorul, Cel Care venise să-i mântuiască pe cel pierdut, Cel Care venise să Se jertfească pentru om!
„Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au cunoscut”[1]. A venit aici la fapturile Sale, la creația Sa, dar nu L-au primit. Însă la cei care L-au primit le-a dat putința de a deveni copii ai lui Dumnezeu, sfințiți și spălați cu dumnezeiescul Sângele Său, vrednici de Împărăția Cerurilor și împreună-locuitorii Săi în Ierusalimul cel de Sus.
Acolo vor locui copiii lui Dumnezeu. Și aceia care erau idolatri, hulitori, desfrânați, ucigași, dar care s-au pocăit, toți aceștia vor intra cu Mirele Hristos în Ierusalimul cel de Sus. Numai cugetarea nepocăită și nesmerită este cea care lovește în măreția milostivirii lui Dumnezeu. Niciun alt păcat nu lovește în Împărăția lui Dumnezeu precum lipsa de pocăință. Smerenia înseamnă biruință; nu este înfrângere când plecăm capul, când cerem iertare, când cedăm și lăsăm voia noastră.
[1] Ioan 1, 11.
Fragment din cartea Arta mântuirii – Arhim. Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos
