Covrigi rumeni

În anul 1942, familia noastră a fost deportată din Leningrad în regiunea Iaroslav. Acolo am cumpărat o căsuţă. În acea perioadă mama se îmbolnăvise, însă noi trebuia să supravieţuim cumva. Flămânzeam şi eram nevoite să paştem vitele sătenilor pentru a ne hrăni cât de cât.

Într-o iarnă, sora mea mai mică a început s-o roage pe mama să-i dea un covrig. În casă nu se găsea niciun pic de făină, dar fetiţa insista. Atunci mama, pierzându-şi răbdarea, a întors-o cu faţa spre icoana Sfântului Nicolae şi i-a spus: „Roagă-l pe Sfântul Nicolae să-ţi trimită un covrig”.

După această discuţie, timp de două zile a bântuit un viscol cumplit. A nins atât de mult, încât în faţa casei s-au adunat troiene mari de zăpadă. În dimineaţa celei de a doua zile, când a ieşit soarele, mama a auzit o uşoară bătaie în uşă. M-a trimis pe mine să deschid, crezând că venise vecina. Deschizând uşa, am zărit agăţat de gard un şirag mare de covrigi rumeni. Am alergat la mama şi i-am povestit minunea. Mama nu m-a crezut. Ne-a îmbrăcat repede pe mine şi pe sora mea şi ne-a trimis în sat să aflăm: poate i-a uitat cineva?

Zăpada era proaspătă; nu se vedea nicăieri nicio urmă. Vecina nu ştia nici ea nimic. Am întrebat oamenii din sat, însă nimeni nu ştia nimic despre şiragul de covrigi. Negăsindu-l pe stăpânul covrigilor, ne-am întors acasă.

De fapt se întâmplase cu adevărat o minune, deoarece nimeni din locuitorii satului nu putea să ne facă un astfel de cadou: foamea bântuia în toate casele. Venind acasă, mama ne-a aşezat în faţa icoanei sfântului şi ne-a spus: „Mulţumiţi Sfântului Nicolae, Făcătorul de minuni!” şi ne-a dat la fiecare câte un covrig. Aceşti covrigi ne-au ajuns pentru mult timp.

Extras din Noi minuni ale Sfântului Nicolaetraducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia.