Bogatul din această Evanghelie s-a dovedit adeptul unei religii prea simple și prea confortabile, limitată doar la ceea ce este firesc și la îndemâna oricui: „să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”. Aceea, însă, era o religie exclusiv „umană” sau „umanistă”, câtă vreme privea doar relația cu semenii, și o religie prohibitivă, a lui „ce NU avea voie să facă”, fapt pentru care bogatul se și simțea neîmplinit.
Din fericire, a conștientizat starea în care se afla. A simțit că practica o religie prea rudimentară. A intuit că Domnul are și alte așteptări de la el și, dornic de desăvârșire, Îi cere și restul: „ce să (mai) fac ca să moștenesc viața de veci?” Astfel, Domnul îi descoperă calea desăvârșirii: renunțarea la bogăție (lepădarea de sine), devotament deplin și dragoste desăvârșită.
Ei!… Altceva, nu-i așa?!
Una este să nu-ți înșeli partenerul de viață, și alta este să-l iubești!
Una e să nu ucizi, și alta să-ți slujești semenii!
Una este să nu furi, și alta să-ți împarți averea săracilor!
Una este să nu mărturisești strâmb, și alta să-ți dai viața pentru aproapele sau chiar pentru Domnul!
Subliniez acestea pentru că, din păcate, prea puțini dintre noi reușesc să treacă dincolo de limitele unui creștinism simplist, rudimentar, umanist și, mai ales, prohibitiv – gen dregătorul bogat –, pentru a practica un creștinism devotat sau dedicat și desăvârșit, pe care îl așteaptă Hristos de la noi.
Luați aminte și la pilda următoare:
A venit o credincioasă la duhovnic și l-a întrebat:
− Părinte, am postit toate posturile după rânduială, am păstrat cinstea căsătoriei, n-am lipsit niciodată de la Biserică și am citit toată Scriptura din scoarță în scoarță. Ce trebuie să mai fac?
I-a zis ei acela:
− Ți s-a făcut ție batjocura ca cinstea, paguba câștig, străinul ca rudenia cea după trup și lipsa ca belșugul?
Și a răspuns ea:
− Nu!
I-a zis deci părintele:
− Atunci, nici nu ai postit îndeajuns, nici viață foarte cinstită nu ai dus, nici la Biserică nu ai fost cu folos și nici Scriptura nu ai citit-o suficient. Mergi, deci, și lucrează binele așa cum ne-a învățat Hristos – în chip desăvârșit!
Înțelegeți, deci, că nici virtuțile și nici interdicțiile din Legea Sfântă nu sunt ținte în sine, ci doar mijloace sau căi? Astfel, dacă țintește cineva adevărata viață în Hristos, trebuie să I se dăruiască Domnului așa de mult și atât de „desăvârșit”, încât nimeni și nimic să nu mai poată sta în calea slujirii Lui.
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
