Vă voi vorbi din experiența mea personală despre gânduri.
Eu, atunci când eram copil, mă nevoiam să stau pe picioarele mele și să mă mântuiesc, dar cu siguranță fusesem cuprins de duhul trufiei. În Biserică nu mai exista alt copil în felul acesta. Și lumea, care știe să aprecieze o stare, prin evlavia lor îmi aduceau multe laude și mă socoteau un copil sfințit. Laudele îmi făceau rău și, fără să-mi dau seama, mă otrăveau cu mândrie.
Cu toate că mă luptam, fiindcă studiam mult cărțile duhovnicești, se vede că acest duh mă vătămase mult și la un moment dat mi-au venit gânduri de necredință cu privire la Persoana lui Hristos, la Împărăția Cerurilor și altele. Eu luam cărțile și le studiam zi și noapte, precum și Sfânta Scriptură. Patru ore stăteam și studiam și mă luptam. Nu aveam însă povățuitor să mă învețe meșteșugul. Mă luptam să zidesc ceva, luam materialele, dar nu zideam nimic, fiindcă nu știam meșteșugul zidăriei.
Apoi a venit vremea și am plecat în Sfântul Munte. Am ajuns la Gheronda plin de mândrie și slavă deșartă. Am mers la profesor, la savant. M-a analizat foarte amănunțit și a început să mă lovească în felurite feluri, ca să scoată din mine rugina. Îi spuneam:
– Gheronda, am acest duh și mă luptă înfricoșător și sufăr și mă mâhnesc, fiindcă nu vreau să primesc gândurile.
– Fiul meu, îmi spunea, pe o parte să intre și pe alta să iasă. Și atunci când diavolul îți spune acestea, spune-i să aducă și altele. „În regulă, prietene, mai adu și altele. Ai venit cu mâna goală… Eu sunt dispus să te ascult”. Și în felul acesta îl batjocorești și îl disprețuiești, până când va înțelege că i-ai prins meșteșugul și că aceste gânduri nu-ți fac rău, ci este doar un atac ce va trece.
De îndată ce mi-a spus aceasta Starețul și am pus în practică, s-au tăiat toate atacurile ca și cu un cuțit. Ceea ce de ani de zile mă chinuiam să războiesc și mă sileam să controlez, cu puțină sfătuire a Starețului – căci era maestru în lupta duhovnicească, am aflat izbăvire.
Vreau să spun că tocmai aceasta se întâmplă la oamenii care se nevoiesc, fiindcă diavolul nu poate să te arunce în păcate grele, îi provoacă prin gânduri. Și prin gânduri, ce încearcă să facă? Se străduiește să-l convingă pe creștin că sunt gândurile lui păcătoase, josnice. Și începe întristarea, mâhnirea, descurajarea, deznădejdea, care de multe ori îl împinge pe om chiar și să-și facă rău.
Se duc, de pildă, creștinii să se împărtășească și îi atacă cu gânduri necurate, chiar și în privința Sfintei Împărtășanii. Satana nu ezită să aducă gânduri atât de necurate, astfel încât omul, care nu are experiență, să se sperie și să spună: „Ce fel de gânduri sunt acestea? Și cum mă voi împărtăși acum?”. Și într-adevăr, sunt atât de înfricoșătoare și urâte, încât creștinul crede că el este pricina gândurilor și că ele provin din starea sa păcătoasă. Îl convinge asta și el se tulbură, se mâhnește, se panichează. „Acum ce se va întâmpla? Mă voi împărtăși? Nu cumva nu trebuie? Cum să mă împărtășesc, din moment ce am avut gândul acela și acela?…”. Dar toate acestea sunt gânduri ale satanei, ca să-l convingă pe creștin că acele gânduri provin din starea sa cea rea și astfel să-l țină departe de Sfânta Împărtășanie sau să-l facă să se apropie foarte tulburat, să se împărtășească și să nu simtă folosul.
Așadar, trebuie creștinul să cunoască aceste gânduri înfricoșătoare ce vin și care nu se pot nici spune sau exprima, nu sunt ale sale, nu este el vinovat pentru ele, ci sunt curat ale satanei și nu are păcat pentru ele. Desigur, poate exista o cauză, să fi lăsat vreo ferestruică deschisă și să fi intrat prin ea niște „țânțari”, care ne produc bubițe, mâncărime, neliniște, numai ca să nu putem dormi.
Și această ferestruică, care este nevăzută și pe care nu putem să o prindem, să o observăm, în lumea duhovnicească se numește „trufie”. Cuvântul provine din verbul „οἴομαι” sau „οἷμαι” care înseamnă cred, îmi închipui, presupun. Și în viața duhovnicească, „cuget că sunt cineva, că fac ceva, că mă nevoiesc cât de cât, că sunt puțin mai bun decât fratele meu, că fac mai multă nevoință”.
Diavolul nu o spune pe șleau, dar aduce aceste gânduri și de acolo se nasc toate acele cugete necurate care își fac apariția în timpul împărtășirii, cu privire la Persoana lui Hristos și a Maicii Domnului. Iar când cineva nu are cunoaștere, se panichează. La început este atât de ușor să se vindece cu disprețuirea acestor gânduri, că nu sunt ale lui, că nu-i sunt de trebuință, nu-l interesează, încât nu le dă crezare. Cum intră, așa și ies…
Extras din cartea Arta mântuirii – Cuviosul Efrem Filotheitul, Editura Evanghelismos.
