Crucea ispitelor ne izbăveşte de cugetarea cea semeaţă şi ne povăţuieşte către virtute

Atunci când harul dumnezeiesc vede că omul începe să aibă o idee înaltă despre sine şi să cugete semeţ, îndată slobozeşte asupra lui ispite şi mai puternice, care să-l biruiască, până când acesta va învăţa că este neputincios. Iar aceasta o face ca omul să scape la Dumnezeu şi să rămână lângă El întru smerenie. Astfel, el ajunge la măsura desăvârşitei credinţe şi a desăvârşitei nădejdi în Fiul lui Dumnezeu, înaintând întru acest chip către virtutea dragostei. Căci omul cunoaşte cât de minunată este dragostea lui Dumnezeu către el, atunci când se află împresurat de greutăţi, care îl despart de orice nădejde omenească. Abia atunci Dumnezeu îi arată puterea Sa cea mântuitoare. Omul niciodată nu va putea cunoaşte puterea dumnezeiască trăind în odihnă şi desfătare. Şi niciodată Dumnezeu nu Şi-a arătat într-un chip simţit puterea Sa cea mântuitoare, fără numai în locuri liniştite şi pustii, în locuri unde nu întâlneşti multă vorbărie şi gălăgie pricinuite de oameni.

Să nu te miri atunci când, la începutul nevoinţei tale monahale, te vor potopi necazuri şi întristări cumplite. Căci nici măcar nu poate fi numită virtute, cea care nu este urmată de încercări grele. Ea a fost numită virtute din pricina greutăţilor pe care le înfruntă. Sfântul Ioan spune că este un lucru obişnuit ca virtutea să fie supusă încercărilor. Iar fericitul Marcu Ascetul spune că lucrarea care se săvârşeşte întru odihnă este vrednică de defăimare. Fiecare virtute, atunci când este săvârşită potrivit poruncii Sfântului Duh, se numeşte cruce. De aceea, toţi cei care vor să trăiască întru frica Domnului şi să primească puterea sfinţitoare a lui Iisus Hristos, vor fi prigoniţi[1]. Căci Domnul a spus: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie[2]. Cel care nu voieşte să trăiască în odihnă, va pierde traiul cel bun pentru Numele Meu, dar îşi va mântui sufletul său[3]. De aceea pune înaintea ta priveliştea Crucii, hotărât fiind să mori, şi atunci vei putea să-L urmezi.

[1] II Timotei 3, 12.

[2] Marcu 8, 34.

[3] Vezi Marcu 8, 35.

Extras din Despre ispite, întristări, dureri și răbdare– Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat, Editura Evanghelismos, 2012.

Total
213
Shares
Previous Post

Același dor mereu

Next Post

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei

Related Posts