Într-o miercuri după-amiază mă aflam în zona Neo Faliro. Văd o doamnă cu un băiat autist care făceau semn să mă opresc. Băiatul insista să stea în faţă. S-a așezat și i-am pus centura de siguranţă. Mi-au spus destinaţia lor și am pornit.
Am privit în oglindă pe acea doamnă și ochii ei mi s-au părut întristaţi. Voiam să-i spun ceva, așa ca să o mângâi, însă nu găseam ce să-i spun. Mintea mea se oprise, privind acest băiat frumos.
La un moment dat acela a încercat să-mi spună ceva, dar nu am înţeles și astfel am întrebat pe acea doamnă. Mi-a spus că vrea muzică. Am deschis radioul, ca să-i fac hatârul.
− Sunteţi mama lui?, am întrebat-o.
− Da.
− Aveţi și alţi copii?
− Nu, numai pe acesta.
Am început să vorbim cu jumătăţi de cuvinte, ca să nu înţeleagă băiatul ce spunem. Băiatul acesta era rodul unei dragoste, care din nefericire s-a stins foarte repede, odată cu nașterea lui. Când s-au aflat faţă în faţă cu problema, soţul a aruncat responsabilitatea asupra mamei, și-a strâns lucrurile și a plecat din casă. Nu putea să ridice o astfel de greutate și în același timp era și iresponsabil. A lăsat-o pe soţia sa să urce singură pe Golgota ei; drumul era lung și greu de străbătut. M-am gândit că pe această cale anevoioasă și dureroasă numai Dumnezeu putea să-i fie un adevărat ajutător și sprijinitor.
− Dulcea mea doamnă, pe această Golgotă numai Dumnezeu poate să te ajute cu adevărat. Bine ar fi să mergi cu copilul tău la Biserică și să te împărtășești. De asemenea, să cauţi un duhovnic bun, ca să aibă sufletul tău unde se sprijini și ca să-ţi ușurezi durerea.
− Aveţi dreptate! La aceasta nu m-am gândit deloc, ca să fiu sinceră. Eram mânioasă pe Dumnezeu pentru ceea ce mi-a făcut.
− Dacă cauţi mai în adânc, vei descoperi pricina acestui fapt. Și atunci Îi vei dreptate lui Dumnezeu, fiindcă El nu este nici nedrept, nici pedepsitor. Dumnezeu este numai dragoste. Greșelile noastre le plătim, ele ne pedepsesc.
În continuare mi-a vorbit despre răul care l-a ajuns pe fostul ei soţ:
− Acela s-a căsătorit din nou, a făcut alţi doi copii, dar amândoi s-au născut cu autism. M-am gândit că poate a fost pedeapsă de la Dumnezeu pentru că ne-a părăsit. Dar, sincer vă spun, că îmi este milă de el. L-am îndemnat să meargă să facă niște analize, ca să vadă ce anume e de vină. Și într-adevăr, a mers la medic, a făcut analizele și rezultatele au arătat că el era cel care avea problema.
− Ai văzut, așadar, unde era problema și că nu greșește Dumnezeu?
− A venit și mi-a cerut iertare că ne-a părăsit, că s-a purtat cu noi atât de lipsit de bărbăţie. Și mi-a cerut să-i fac cunoștinţă cu copilul meu. Însă acum este prea târziu. Copilul meu nu-l cunoaște de tată, pentru că nu l-a văzut niciodată. Și nici nu i-am vorbit vreodată de tatăl său. De aceea nu pot să-i prezint un tată de nicăieri. De altfel, m-am obișnuit cu singurătatea mea. Un bărbat am cunoscut; l-am iubit, m-am căsătorit cu el și acolo am rămas. Nu am adus pe nimeni altul alături de mine, ci m-am dăruit creșterii copilului meu.
− Foarte bine ai făcut că nu ai adus alt bărbat în viaţa ta și te-ai dăruit creșterii copilului tău. Însă dacă L-ai fi pus pe Dumnezeu în viaţa ta, crucea ta ar fi fost mai ușoară, fiindcă lângă tine ar fi stat Cel Răstignit, Domnul cel Înviat, Cel Atotputernic, Părintele cel iubitor, Care ne iubește ca nimeni altul, ca Unul ce a suferit pe Cruce și Și-a vărsat Sângele Său pentru mântuirea noastră.Mă minunez de tine, doamna mea, că te-ai jetfit pe Altarul dragostei și al iubirii materne!
Extras din Cu taxiul pe străzile orașului– Monahia Porfiria, Editura Neagoe-Vodă Basarab.
