Bucură-te în Domnul, fiul Tatălui ceresc!
Îmi scrii, copilul meu, despre gândul împotriva starețului. De acest gând al tău mult să te temi. Să te abați de la el, ca de la un șarpe otrăvitor, pentru că are o putere înfricoșătoare în generația noastră.
Aceasta este măiestria celui viclean. Îți aduce gânduri împotriva Starețului, ca să te îndepărteze de Harul care te acoperă, să te facă vinovat și apoi să te biciuiască fără milă. Păzește cuvântul meu și să nu lași niciodată ca vreun gând împotriva părintelui duhovnicesc să se cuibărească în inima ta, ci să-l lepezi îndată ca pe un șarpe otrăvitor.
De asemenea, despre cartea pe care o cauți, chiar de te-ai mântui prin ea, să nu o iei fără binecuvântare. Deoarece, fără să întrebi, desfrânare ți se va socoti aceasta înaintea lui Dumnezeu. Păzește mult acrivia, atât în cele mici, cât și în cele mari, astfel încât fără binecuvântarea părintelui tău duhovnicesc nici să te rogi, nici să miluiești, nici orice alt bine să nu faci.
Ai auzit că și Saul, care a fost ales de Dumnezeu din toată seminția lui Israil și uns rege, fiindcă nu a făcut desăvârșită ascultare de Samuil și a păstrat cele bune pentru jertfă, a fost pedepsit de Dumnezeu, Care a spus Prorocului „Mai mare este ascultarea decât jertfa curată”.
Cu adevărat mare este taina Ascultării! Dacă Preadulcele nostru Iisus a deschis mai întâi calea și a devenit pildă pentru noi, oare nu suntem și noi datori să mergem în urma Lui? Dacă aș fi și eu printre voi, fiul meu, aș lucra și eu întru adevăr mult-dorita ascultare.
De aceea mărturisesc cu sinceritate și cu toată puterea, în deplină cunoștință, că nu există altă cale de mântuire ca aceasta, care să te țină departe de orice înșelare și lucrare a vrăjmașului. Și dacă cineva dorește cu adevărat să se mântuiască și să-L afle curând pe Preadulcele Iisus, este dator să facă ascultare. Și cu atâta dragoste este dator să privească la Starețul său, ca și cum ar vedea chipul lui Hristos.
Fiul meu, ține așadar cu tărie panoplia pe care ai primit-o și nevoiește-te cu bărbăție. Îndreaptă-ți săgețile spre vrăjmași, având un singur scop: să nu faci niciodată neascultare de părintele tău duhovnicesc. Căci dacă pentru a-L milostivi pe Dumnezeu asupra ta, îl ai pe starețul tău care va mijloci cu căldură la El pentru tine, atunci când îl mâhnești pe acesta, cine va mijloci la Domnul pentru tine?
Nevoiește-te după putere să ușurezi povara starețului tău, ca să ai ușurare și răbdare în necazurile tale. Căci am cunoscut prin experiență câtă responsabilitate și câtă greutate își asumă Starețul. Și câte suferă până ce face un suflet vrednic din nevrednic și îl duce în Rai, mai ales dacă se va întâmpla să fie o fire aspră. Deoarece Starețul, pentru fiecare suflet pe care și-l asumă, se înfășoară cu un lanț greu împrejurul gâtului și are trebuință de multe rugăciuni pentru a i se ușura greutatea. Este trebuință de dragoste multă și sinceră, iar nu de neascultare și vorbire-împotrivă. Este trebuință ca buzele ucenicilor lui să picure evlavie și har, iar nu fiere și amărăciune, ceartă și discordie.
Căci fiecare cuvânt greu pe care i-l veți spune în vremea ispitei, ca o otravă cade în sufletul său, devreme ce provine de la șarpele-diavol; și ca floarea se ofilește de îndată ce o lovește grindina. Și nici pentru sine nu mai ajunge să se roage, până ce va trece durerea. Iar dacă ucenicii fac ascultare în toate, atunci și Starețul merge înainte, se ridică la înălțime, se roagă cu căldură, se luminează mai mult, vorbește potolit, sfătuiește cu bună rânduială; primește adaos de Har și devine pentru fiecare izvor pururea curgător de dumnezeiesc Har, pe care îl primește de la Domnul.
Așadar, fiul meu, dacă vrei ca în scurtă vreme și fără multă osteneală să sporești, învață să te lepezi de orice părere proprie, ca nu cumva aceasta să ți se facă voie. Urechea ta să fie la gura Starețului și orice îți spune să primești ca din gura lui Dumnezeu, să săvârșești fără șovăire și astfel vei avea întotdeauna pace. Și mereu să-ți aduci aminte că ascultarea sau neascultarea ta nu se opresc la Stareț, ci, prin el, se suie la Dumnezeu.
Să nu ascunzi niciodată vreun gând de Starețul tău și nu-ți schimba cuvintele când te mărturisești înaintea Domnului. Spune fără ocolișuri gândurile tale și îndată se va odihni inima ta.
Pleacă-ți grumazul sub jugul ascultării și lipește-te de răsuflarea Starețului tău. Când va ieși cuvântul din gura sa, îndată să-l răpești, să faci aripi, să zbori și să-l împlinești fără să cercetezi dacă este bun sau rău. Fă fără discernământ și orbește tot ceea ce-ți poruncește el, care are responsabilitatea, ca să te lase pe tine fără răspundere în faptele tale. El va da seamă de ceea ce va porunci, adică dacă a poruncit bine sau rău, iar tu vei da seamă dacă ai ascultat bine sau rău.
Nu este ascultare când împlinești cutare sau cutare poruncă ce ți-a fost dată, iar înlăuntrul tău ai împotriviri. Ci ascultare este să supui cugetarea sufletului, ca să te slobozești de sinele tău cel rău. Ascultare înseamnă să te faci rob, ca să devii slobod. Cumpără cu preț mic libertatea ta. Fă-te fără răspundere și vesel.
Și să nu asculți de gândul tău care te sfătuiește în clipele grele să pleci din mănăstirea ta. Să știi bine că cel care nu se supune unuia, se va supune multora, dar în cele din urmă tot nesupus va rămâne.
Extras din Mărturii ale experienței monahale– Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos.
