Cu Hristos, acasă

Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Mulțimea de oameni adunată la un eveniment anu­me este înăl­ță­toare, dar poate fi și înșe­lă­toare. De multe ori mulțimea poate să impresioneze, să aclame și să apere valorile și viața. Alteori poate să încurce, să limiteze sau chiar să blocheze perspectivele, așa cum a pățit și Zaheu vameșul. El voia să-L vadă pe Iisus, dar „nu putea de mulțime” (Luca 19, 3). Nu putea pentru că era mic de statură, iar mulțimea de curioși se îmbulzea prea tare. 

Mulțimea între mumă și ciumă

Până astăzi situația tot așa a rămas. Numărul oamenilor par­ticipanți la o manifestare anume poate fi un lucru impresionant și folositor. Să ne gândim numai la rolul pozitiv al publicului la un spectacol, sau la suporterii unui meci, sau la participanții la un maraton cu scop caritativ.

La fel e situația și în cazul unor manifestări religioase. Cu cât pelerinii sunt mai mulți, cu atât pelerinajul este mai emo­ționant. Să ne gândim numai la slujbele de Paști sau de Bobotează, care strâng atât de mulți credincioși, dornici de cuvântul lui Dumnezeu. Modelul vine din Sfânta Scriptură, unde ni se relatează că Iisus era urmat de „mulțime multă de popor”.

Dar să nu ignorăm și reversul. Mulțimile de oameni, de gură-cască, pot îngreuna lucrurile. Vulgul, de multe ori, ne împiedică serios în a-L întâlni pe Hristos. Ca să-L întâlnești pe Iisus trebuie să lupți cu mulțimea celor care sunt ca bolovanii în calea ta. Gloata, gura-lumii, moda, vedetismul, distracțiile, toate acestea alcătuiesc „tirania” mulțimilor care taie calea către Dumnezeu. De aceea, nu de puține ori, Hristos a fugit de popor, ca să se retragă în liniște și în rugăciune.

Mai nou, mulțimile de oameni se manifestă prin mass-media, prin internet, prin toate mijloacele de socializare, dar atitudinile exprimate nu sunt totdeauna de bun augur. Așa-zisa „socializare” se poate transforma din mumă în ciumă, într-un puhoi nimicitor, precum un râu cu apă cristalină se poate transforma într-o viitură, care face prăpăd în calea ei. Din aceste motive, mulți se feresc de publicitate, care în loc să înalțe doboară și cele mai sănătoase credințe și principii. 

Zaheu învinge mulțimea, înălțându-se

Zaheu s-a lovit și el de mul­țime. Dar prin istețime, nu prin forță, el a depășit mulțimea, suindu-se într-un smochin. Aici a fost reușita lui: de la înălțime L-a văzut pe Hristos. Pe Dumnezeu Îl afli numai înălțându-te deasupra vulgarității lumii acesteia. De aceea, atunci când mulțimea încurcă, trebuie găsite modalități de ridicare deasupra ei, ca să ajungem la Hristos.

În felul acesta Zaheu a avut succes. Nu numai fiindcă a de­pășit blocajul mulțimii, ci mai ales pentru că Hristos l-a văzut pe el. Hristos ne vede pe toți, dar ne vede, îndeosebi, pe cei care Îl căutăm de la înălțimi duhov­nicești. Dacă noi nu vrem să ne ridicăm, nici Hristos nu ne ridică cu forța. Toată spiritualitatea ortodoxă nu înseamnă altceva decât înălțarea noastră continuă pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, pentru ca astfel și Dumnezeu să ne cunoască pe noi.

Ceea ce a urmat a fost rezultatul întâlnirii dintre Dumnezeu și om. Mântuitorul, văzându-l, Se autoinvită în casa lui. Un lucru neașteptat. Zaheu răspunde imediat, plin de bucurie, fără să se eschiveze, semn că vizita a fost pe sufletul lui și pregătește cele cuvenite oaspeților deosebiți. Nu știm ce dialog a purtat Iisus cu Zaheu, Evanghelia ne relatează numai rezultatul acestei convorbiri, și anume faptul convertirii lui Zaheu într-un mare binefăcător: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit” (Luca 19, 8). Văzând aceasta, Mântuitorul a răspuns îndată: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!” (Luca 19, 9).

Dumnezeu ne caută acasă

De atunci Dumnezeu ne caută acasă. Hristos a venit să ne sfin­țească viața, întemeind Biserica mare şi totodată ne mân­tuiește casa, familia, care este Biserica mică. Cele două Biserici, mare și mică, sunt într-o continuă întrepătrundere și inter­dependen­ță. Cred că Mântuitorul, atunci când a zis că cine crede în mult, crede și în puțin, a vrut să spună că cine crede în Biserica mare crede și în Biserica mică. De aici și concluzia că nimeni nu se poate mântui în Biserica mare, dacă nu se preocupă de mântuirea casei lui, a familiei lui, a Bisericii mici. […]

Astfel, în familie se vede cel mai bine cum ne lucrăm mântuirea și câtă importanță acordăm Bisericii. Cu casa noastră începe desăvârșirea noastră. Pentru că în familie se perpetuează actul creator, iar în Biserica mare se dăruiește actul recreator, adică mântuirea.

Cu Hristos, la masă

Pentru aceasta Hristos a poposit la Zaheu și a adus mântuire nu numai lui, ci și casei lui. El vrea să fie cu noi, să stea la masă și să mâncăm împreună. O rugăciune populară spune: „Cruce-n masă, Cruce-n casă/ Dumnezeu cu noi la masă”. Aceasta este esența, rostul Liturghiei cosmice, care începe cu Liturghia din Biserică și cu împărtășirea noastră.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că, așa cum mama își strânge copilul la sân și-l hrănește cu lapte, tot așa Hristos ne strânge pe toți în Biserică și ne hrănește cu Trupul și Sângele Lui. Și așa cum pruncii nu pot crește dacă, în Biserica de acasă, nu se hrănesc de părinții lor, tot așa și creștinii, din Biserica mare, nu pot crește duhovnicește dacă nu se hrănesc cu Sfânta Euharistie. Fiecare Liturghie este o chemare la împărtășire, așa cum în fiecare zi ne hrănim cu cele pământești.

Casa lui Zaheu trebuie să fie și casa noastră. Pocăința lui Zaheu trebuie să fie și pocăința noastră. Iar bucuria lui Zaheu care stă la masă cu Hristos trebuie să fie și bucuria noastră, a celor care participăm la Sfânta Liturghie. Nu prin asistare, ci prin mâncare, nu prin uitătură, ci prin băutură, iar mâncarea și băutura noastră sunt Trupul și Sângele Lui Hristos.

Nu înălțime de brad, ci un suflet curat

Zaheu ne-a arătat că mulți­mea poate fi biruită atunci când sufletul dorește cu ardoare să-L vadă pe Hristos. El ne-a mai arătat că întâlnirea cu Hristos cere înălțare, nimeni nu-L poate coborî pe Dumnezeu din Cer, dacă nu urcă spre El. Bunătatea lui Dumnezeu este așa de mare, încât El se coboară spre noi, chiar și atunci când mișcăm numai un deget spre El.

Zaheu Îl primește pe Mesia în casa lui, Îl pune la masă și Îl hrănește cu cele pământești. Dar Hristos ne invită la masă, în Biserica Lui, și ne hrănește cu „ale Sale, dintru ale Sale”, adică cele cerești, Trupul și Sângele Lui.

Zaheu era mic de statură, dar de o mărinimie mântuitoare. Hristos era Dumnezeul Cel mare Care, smerindu-Se pe Sine, S-a făcut mic asemenea nouă. Așa a avut loc marea întâlnire din ­Ierihon. De aceea, dacă și noi vrem să stăm la masă cu Hristos, acasă, trebuie să știm că nu avem nevoie de-o înălțime de brad, ci de un suflet curat. Iar Dumnezeul cel mare se face pentru noi mâncare.

Pr. Conf. Univ. Dr. Irimie Marga

Sursa: http://ziarullumina.ro


Puteți citi și:

Omilia Sfântului Nicolae Velimirovici – Duminica lui Zaheu

Doamne, de Te-aş vedea!

Hai, scoate-ți căștile și închide wi-fi!

Sicomorul lui Zaheu din Ierihon

Total
57
Shares
Previous Post

Evanghelia zilei (Luca 19, 1-10)

Next Post

Film Documentar. Rugăciunea în viața Bisericii și a creștinului

Related Posts