“Postul este înfrânarea de la toate mâncărurile, sau, la caz de boală, numai de la unele, de asemenea și de băuturi și de toate cele lumești și de toate poftele cele rele, pentru a-și face creștinul rugăciunea mai cu înlesnire și să îi fie milostiv Dumnezeu. Încă și pentru a ucide poftele trupului și a primi harul lui Dumnezeu…” (Mărturisirea de credință…, partea III).
Postul este o faptă de virtute, un exercițiu de înfrânare a poftelor trupului și de întărire a voinței, o formă de pocăință, deci mijloc de mântuire. Dar este în același timp și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că el este o jertfă, adică o renunțare de bună voie la ceva care ne este îngăduit, izvorâtă din iubirea și respectul pe care îl avem față de Dumnezeu.
Postul este un mijloc de desăvârșire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei și sârguinței noastre, spre asemănarea cu Dumnezeu și cu îngerii, care n-au nevoie de hrană. Postul folosește sufletului și trupului, pentru că întărește trupul, ușurează și curățește sufletul. Păstrează sănătatea trupului și dă aripi sufletului. De aceea, Legea Veche îl recomanda și îl impune de atâtea ori (Ies 34,28; Deut. 9.; 18; Isaia 58)
“Nu fi nesățios întru toată desfătarea și nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere și nesațul va veni până la îngrețoșare. Pentru nesaț, mulți au pierit; iar cel înfrânat își va înmulți viața”, zice Ințeleptul Isus, fiul lui Sirah (37, 32-34). Mântuitorul Însuși a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți în pustie, înainte de a incepe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2 si Luca 4, 2). El ne învață cum să postim (Matei 6, 16-18) și ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post și rugăciune (Matei 17,21; Marcu ,29). Posteau de asemenea Sfinții Apostoli și ucenicii lor (Fapte 13, 2, 3; II Cor. 6, 5) ei au și rânduit postul pentru toți creștinii. Sfinții Părinți laudă și recomandă postul cu străduință. Iată ce spune, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur: “Postul potolește zburdăciunea trupului, înfrânează poftele cele nesătule, curățește și înaripeaza sufletul, îl înalță și îl ușurează”.
Postul este o jertfă, un dar înaintea lui Dumnezeu, tratament pentru vindecarea sufletului, ajutor pentru apropierea de Dumnezeu, pentru sporirea rugăciunii și a faptelor bune.
Postul este ascultare de Dumnezeu spre folosul nostru, dar poate fi ținut și spre a-i ajuta pe cei dragi, pe cei care au nevoie de ajutorul nostru, chiar și pe cei adormiți, cerând lui Dumnezeu să primească osteneala noastră pentru ei. Pentru aceasta, postul trebuie ținut cum se cuvine. De aceea, voi prezenta câteva concepții greșite despre post.
„Nu tot ce intră în gură îl spurcă pe om”- este un argument folosit de cei care nu vor să postească. Acest cuvânt a fost rostit de Mântuitorul când Ucenicii Săi au mâncat spice de grâu fără a se spăla pe mâini. La evrei, spălarea mâinilor înainte de masă avea și o semnificație religioasă. De aceea, fariseii Îi reproșează lui Hristos că Sfinții Apostoli au mâncat fără spălarea rituală. Răspunsul Domnului a fost clar: „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om…Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurcă pe om”. În concluzie, cuvintele de mai sus nu au legătură cu postul, ci cu faptul că ucenicii au fost nevoiți să mănânce fără a se spăla pe mâini. Postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu oamenilor („Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci”, i-a spus Dumnezeu lui Adam). Însuși Mântuitorul a postit 40 de zile și 40 de nopți, drepții Vechiului Testament și apostolii au postit, creștinii la fel; să nu fim noi potrivnici, găsind astfel de scuze. Ținem post pentru că suntem păcătoși, este jertfa noastră adusă din dragoste față de Mântuitorul și din ascultare față de Sfânta Biserică. Nu Dumnezeu are nevoie de postul nostru sau preotul duhovnic, ci noi înșine, pentru curățirea păcatelor și apropierea de Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei.
Ținem post prima și ultima săptămână – este exact cum ai încerca să faci un pod și realizezi doar capetele acestuia, fără partea din mijloc. Cam așa este cu postul pe care îl ții în prima și ultima săptămână; este ceva, dar nu totul. De asemenea, un tratament medical pentru șase săptămâni nu ar fi eficient dacă am lua pastilele doar în prima și ultima săptămână!
Se mai crede greșit că dacă ținem post negru în Vinerea Patimilor, este ca și cum am ține toate posturile. Oricum, cei care țin tot postul se luptă ca în Vinerea Patimilor să nu mănânce nimic. Jertfa postului trebuie dusă în toate zilele de post, nu doar parțial, o săptămână, o zi etc.
Mâncarea rămasă de dulce nu trebuie consumată în primele zile din post, cum greșit se procedează uneori. Dacă a mai rămas o astfel de mâncare, nu trebuie consumată, așa cum nici de Sfintele Sărbători, dacă ne rămâne mâncare de post, nu o mâncăm. De asemenea, săptămâna brânzei este foarte importantă și trebuie ținută așa cum se cuvine, putând consuma orice produs alimentar, mai puțin carne.
Unii cred că și-au stricat postul dacă au atins sau au mâncat din neatenție cele ce nu se cuvin a fi consumate în post. E adevărat că în vechime, la începutul postului se foloseau alte vase decât cele din care se consumase mâncare până atunci. Prin aceasta, se arăta hotărârea de a ține post, dar nu înseamnă că am stricat postul dacă am pus unt pe pâine unui copil (copiii până la șapte ani nu sunt obligați să țină post) și din greșeală, ne-am atins și noi de alimentul de dulce. Postul este o problemă de voință, așa că, dacă cineva a greșit cu voie sau fără voie, gustând ceva de dulce, trebuie să se lupte să țină post mai departe. Dacă ne murdărim, ne spălăm și ne luptăm să rămânem curați, nu ne tăvălim prin noroi.
„Dacă nu mă spovedesc și nu mă împărtășesc, nu mai țin post” – postul nu este legat doar de spovedanie și împărtășanie, ci și de o anumită sărbătoare pe care trebuie să o întâmpinăm liniștiți, curați și de lupta pe care o ducem spre a ne curăți sufletul. Deci, chiar dacă uneori, din motive binecuvântate nu reușim să ne spovedim și să ne împărtășim, tot trebuie să ținem post.
„Nu țin toți din casă post și mi-e greu să fac mai multe feluri de mâncare, nu am timp, nu am bani”. E adevărat, uneori osteneala este mai mare, dar și răsplata este pe măsură. O gospodină pricepută și cu dragoste pentru cei din familie poate face așa încât cei care nu țin post să nu cârtească, iar ceilalți să poată posti liniștiți. În privința banilor, un post mai aspru nu presupune un efort mare. Problema este că noi vrem post, dar cu mâncăruri cât mai bune! În vechime, banii economisiți prin post erau făcuți milostenie.
„Mi-e poftă.” Și Adam și Eva au „poftit”, au mâncat și au pierdut Raiul! Să luăm aminte! Cu ajutorul lui Dumnezeu putem birui orice dorință!
„E mai păcat să poftești, decât să mănânci!” Dacă ar fi așa, am putea spune: e mai păcat să vrei să furi decât să furi, e mai bine să omori decât să vrei să omori etc. Noi știm că cel care poftește, dar luptă și nu greșește, primește răsplată de la Dumnezeu!
„Degeaba am ținut post până acum.” Nu trebuie să așteptăm răsplată pentru post, ci întărire, iertare de păcate, mântuire. Și chiar dacă nu am reușit să fim mai buni, nu trebuie să ne pierdem nădejdea, ci să luptăm mai mult!
„Țin alții post și tot răi sunt.” Nu trebuie să vedem ceea ce este rău la semeni, ci ceea ce este bun. Modelul nostru este Mântuitorul, nu vreun om oarecare. Diavolul nu mănâncă nimic și totuși, nu îl ia cineva ca model de postire. Gândul la Dumnezeu!
„A apus soarele, deci pot să mănânc de dulce!”. Dacă miercuri, de pildă, invocăm un astfel de argument, atunci ar trebui ca marți seara, după ce a apus soarele, să mâncăm de post! Ori postul ține de marți noaptea la ora 12.00 până miercuri noaptea la ora 12.00.
Cele de mai sus s-au scris nu în ideea de a accentua latura alimentară a postului, ci pentru a lămuri câteva lucruri greșite privitoare la post. Postul este o chestiune de voință, care presupune atât abținerea de la alimente de dulce (postul trupesc), cât și postul sufletesc (abținerea de la vorbe rele, ură, mânie, invidie, gânduri urâte și alte păcate), toate unite cu rugăciunea. Pravila de postire este lăsată deoparte cu sfaturile și binecuvântarea duhovnicului numai de cei care au boli grave, și nu la îndemnul rudelor și prietenilor. Aceștia, uneori, ne sfătuiesc să renunțăm la post în cazul unor boli ușoare! Pe cât este de adevărat faptul că bolnavului care are nevoie de hrană de dulce, duhovnicul îi dă dezlegare pentru aceasta, pe atât este de adevărat că cel care primește „dezlegare” de la rude sau de la prieteni (în cazul în care duhovnicul nu i-a dat dezlegare) va avea parte de suferințe mai grele. Și nici „sfetnicilor” săi nu le va fi mai ușor…
