Știați că, mai demult, creștinii îi considerau pe actori niște „personaje” negative? Pare ciudat, nu-i așa? Hai să ne lămurim de ce se întâmpla asta! Nu pentru că actorii jucau diferite roluri, ci pentru că în, multe piese, îi batjocoreau pe creștini.
Nimic nu era mai rău decât să faci parte dintr-o trupă de teatru și să-ți arăți în mod public disprețul față de învățăturile Bisericii și față de practicile de cult. Să ridiculizezi în fața a zeci, a sute sau poate a mii de spectatori episoade din viața Mântuitorului și Sfintele Taine.
Totuși, Biserica nu respingea reconcilierea cu aceștia. În inima lor putea să nu fie totul murdărit de răul pe care îl făceau, deci să existe loc pentru Dumnezeu.
Astfel, la un sinod din anul 419 s-a decis ca „harul și împăcarea cu Biserica să nu se refuze actorilor, și mimilor, și celorlalte persoane de acest fel”. Hotărârea s-a dovedit a fi corectă, căci mulți artiști au lăsat în urmă greșelile făcute și s-au întors spre Dumnezeu. Câțiva dintre ei – în mod miraculos.
Sfântul Porfirie Mimul (sau actorul de pantomimă) este cel mai cunoscut dintre artiștii antici convertiți la dreapta credință.
S-a născut în Efes, în secolul al III-lea d.H. și a crescut printre actorii din trupa care juca la curtea guvernatorului din Alexandria. Atunci, Alexandria era al doilea oraș ca importanță în Imperiul Roman. Guvernatorul regiunii trebuie să fi avut în preajmă actori talentați și de succes – cum sunt vedetele de azi. Numai că, în acea vreme, succesul însemna și umilirea fățișă a creștinilor.
Odată, au mers toți – și comedianți, și conducător – în Cezareea. Acolo, a avut loc o reprezentație în care Profirie și ceilalți actori jucau scene despre Botezul creștin și luau în derâdere ce se întâmplă în cadrul ritualului.
Porfirie „a fost botezat” de un actor care parodia un episcop, apoi a îmbrăcat o cămașă lungă, albă, așa cum făceau, în perioada creștinismului timpuriu, cei proaspăt botezați.
Haina albă era un simbol al unei noi nașteri, prin Botez; al purității sufletești și al curăției spre care orice om trebuie să tindă mereu. La slujba de Botez din zilele noastre, aceasta e numită „haina dreptății”. Există și un tropar foarte frumos despre veșmântul celui botezat: „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult Milostive Hristoase, Dumnezeul nostru”.
Dar spectacolul nu a decurs ca de obicei. Dumnezeu nu s-a limitat la a constata că Porfirie își bătea joc de El. A fost atent la ce era bun în inima mimului și a acționat într-un mod neconvențional. Porfirie a simțit la propriu (i)luminarea unui convertit. A văzut cu ochii lui ceea ce la Botez se petrece în mod nevăzut: Îngeri de lumină au venit la el, să îl învețe să se închine spre răsărit și să-și facă cruce. Iar Sfântul Porfirie Mimul i-a ascultat.
Nu știu la ce s-au gândit martorii minunii. O fi crezut, poate, că Porfirie interpretează un alt rol. Aveau toate motivele să se îndoiască de o schimbare radicală a actorului! Însă puterea dumnezeiască a lucrat atunci în inimile și în mințile celor care erau de față, pentru că mulți au început să creadă în Hristos. Se spune că au fost botezați printr-un nor care plutea deasupra lor și împrăștia apă sfințită.
După asta, guvernatorul Alexandriei i-a cerut să renunțe la credință, dar el a refuzat și, atunci, a poruncit să i se taie capul. Ceea ce tocmai trăise a avut asupra lui o putere atât de mare, încât și Porfirie Mimul a avut puterea să își dea viața pentru Dumnezeu.
Sfântul Porfirie Mimul e sărbătorit în 4 noiembrie. (Mai există un Sfânt, cu același nume și cu aceeași poveste de viață, care a trăit în secolul al IV-lea, la curtea Împăratului Iulian Apostatul. Ziua lui e în 15 septembrie.)
Am scris despre Sfântul Porfirie Mimul dintr-o solidaritate afectivă: a fost actor, iar eu – în copilărie și multă vreme după aceea – îmi doream să mă fac actriță.
Însă nu acest motiv subiectiv e important. Ci să se știe cum lucrează Dumnezeu!
Un om care se încrâncena să Îi râdă în față a fost iertat și iubit.
Dumnezeu ar fi putut oricând să îl pedepsească, dar l-a întors înspre El, l-a primit lângă El și îl ține acolo – o veșnicie.
Ioana REVNIC
Sursa: http://basilica.ro.
