Deschizând Sinaxarul și ajungând la ziua de 29 mai, vedem că Biserica noastră face pomenirea unei Cuvioase mai puțin cunoscută, dar cu o istorisire pe care cu siguranță mulți dintre dumneavoastră o veți reține. „Ceea ce prin viața ta L-ai mărturisit pe Hristos Dumnezeu în trei înfățișări: fiică de rege, soție de împărat și monahie, te lăudăm pe tine Cuvioasă Ipomoni!”. Acestea sunt cele dintâi cuvinte care deschid Acatistul ei, alăturând titulaturii de „Cuvioasă”, alte două apelative interesante – fiică de rege și soție de împărat.
Cum a ajuns această femeie de rang împărătesc să fie trecută în calendar și de ce este cinstită de două ori pe an? Noi am aflat și împărtășim istorisirea cu dumneavoastră. Aflați-o în rândurile de mai jos și spuneți-o, apoi, tuturor celor apropiați!
Căsătorită la 19 ani cu un împărat
Cuvioasa Ipomoni s-a născut în jurul anului 1372 într-o familie nobilă sârbă, fiind fiica lui Constantin Dragastes, unul dintre conducătorii și moștenitorii regatului sârb al lui Ștefan Dușan. A fost botezată cu numele Elena Dragastes Paleologhina. Educația sa a fost marcată de influența culturii bizantine și de credința ortodoxă a strămoșilor săi. La vârsta de aproximativ 19 ani, s-a căsătorit cu împăratul bizantin Manuil al II-lea Paleologul, cu puțin timp înainte ca acesta să devină împărat. Viața ei ca împărăteasă a fost plină de încercări și ispite, dată fiind și situația politică critică a Imperiului Bizantin.
În ciuda acestor provocări, Cuvioasa Ipomoni și-a manifestat credința profundă și nestrămutată în Dumnezeu, fiind cunoscută pentru înțelepciunea ei. A avut opt copii cu împăratul Manuil al II-lea, dintre care trei au devenit monahi. După moartea soțului său, CuvioasaIpomoni a intrat în monahism și s-a călugărit la Mănăstirea Sfintei Marta, unde a trăit vreme de 25 de ani, primind numele Ipomoni (în limba română, „Răbdare”).
În viața ei citim că, deși era împărăteasă, Cuvioasa Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuvioasa Ipomoni a fost cunoscută nu doar pentru generozitatea sa, ci și pentru ajutorul acordat bătrânilor și celor în suferință. În acest sens, a ctitorit un așezământ pentru bătrâni, ce purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți”. Așezământul era situat în cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan, unde se aflau și Moaștele Sfântului Patapie Tebeul, față de care Cuvioasa Ipomoni avea o râvnă deosebită.
„Oricărui om îndurerat i se alina durerea”
Ca să înțelegem mai bine cum viețuia și cum se purta Cuvioasa Ipomoni, apelăm la scrierile vremii. Patriarhul Ghenadie al II-lea Scholarios ne-a lăsat ca moștenire una dintre cele mai frumoase caracterizări ale unei Cuvioase pe care au dat-o Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale şi familiile domnitorilor. Ghenadie al II-lea Scholarios a fost primul arhipăstor al creștinilor din întregul Imperiu otoman după cucerirea Constantinopolului de către turci. A fost un om de o mare erudiție, teolog desăvârșit, atașat până la sacrificiu de învățăturile Ortodoxiei. Epoca în care a trăit l-a format și l-a propulsat în cel mai de seamă ierarh al Bisericii Răsăritene de sub stăpânirea otomană. Astfel, într-una dintre scrierile sale, Patriarhul Ghenadie o descrie într-un mod cu totul aparte, prezentând-o într-o aură de sfințenie, la propriu, demnă de paginile Sinaxarului: Când Cuvioasa era vizitată de vreun om înțelept, acela pleca uimit de înțelepciunea ei. Când o întâlnea vreun pustnic, pleca rușinat de sărăcia virtuții lui. Când ea se întâlnea cu vreun om cuminte, acesta se îmbogățea cu mai multă înțelepciune. Când o vedea vreun om al legii, devenea mai atent. Când vorbea cu ea vreun judecător, constata că are în fața lui o lege de drept reală.
Când Cuvioasa Ipomoni era vizitată de un om viteaz – continuă Patriarhul Ghenadie – acesta se simțea biruit, era plin de uimire din cauza răbdării, înțelepciunii și puterii caracterului ei. Când se apropia de ea un filantrop, dobândea mai intens sentimentul iubirii de oameni; când o întâlnea un iubitor de distracții, dobândea cumințenie și se pocăia, recunoscând smerenia în persoana ei. Când făcea cunoștință cu ea vreun om cu multă evlavie, acesta dobândea mai mult zel. Oricărui om îndurerat i se alina durerea când era lângă Cuvioasa Ipomoni. [În preajma ei,] orice om trufaș își micșora iubirea de sine. Și în general, nu exista nimeni care să intre în legătură cu ea și să nu devină mai bun.
Moaștele Cuvioasei Ipomoni, așezate într-o peșteră
Dumnezeu a rânduit să o cheme la El pe Sfânta Ipomoni în ziua de 13 martie 1450, ferind-o astfel de ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin. Constantinopolul a căzut sub turcii otomani trei ani mai târziu, pe 29 mai 1453, moment în care fiul ei, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul împărat bizantin, a murit. Astfel, istoria creștină a Imperiului, începută cu Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, avea să se încheie tot cu o Sfântă Elena – Elena Dragastes Paleologhina – fapt pentru care Biserica noastră a rânduit ca ea să fie pomenită și în ziua de 29 mai.
Cuvioasa Ipomoni a fost înmormântată inițial la Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea orașului de către turci, în 1453, nepotul ei, Angelis Notara, a mutat Moaștele Sfântului Patapie Tebeul într-o peșteră de pe Muntele Geraneia, în Loutraki, Corint, Grecia. În această peșteră, a fost pictată o Icoană a Sfântului Patapie, alături de care apare și Cuvioasa Ipomoni, arătând astfel cinstea deosebită pe care i-o purta. Tot aici a fost adus și Capul Cuvioasei Ipomoni. În 1952, părintele Nectarie Marmarinos a fondat Mănăstirea Sfântul Patapie pe acest loc din Loutraki. Aici se păstrează până astăzi cinstitul Cap al Cuvioasei Ipomoni, care săvârșește minuni știute și neștiute celor care o cheamă în ajutor în rugăciunile lor.
Așadar, în loc de concluzie, un singur gând: Cuvioasa Ipomoni este un exemplu elocvent că Dumnezeu nu ține cont de rangul împărătesc sau de bogății atunci când stabilește pe cine cheamă la măsura sfințeniei. Născută într-o familie regală și având parte de toate privilegiile și bogățiile lumii, Cuvioasa Ipomoni a demonstrat că adevărata noblețe se află în credință, în smerenie și în dragostea pentru Dumnezeu. În mijlocul confortului și al ispitei puterii, ea a trăit o viață curată, slujindu-L pe Dumnezeu cu evlavie apostolească. Povestea ei ne arată că, atunci când răspunzi chemării lui Hristos, răspunsul tău transcende orice statut social întrucât, în definitiv, sfințenia este accesibilă tuturor, indiferent de poziția în societate.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
