Nevoința trezviei nu era foarte grea pentru el, de vreme ce de mic copil învățase să aibă stăpânire de sine și să-și taie chiar și dorințele bune. Exista însă altceva care îl apăsa: dragostea față de mama sa. Amintirea ei îl chinuia și adesea o vedea în vis[1]. A mărturisit aceasta egumenului și, făcând o nevoință deosebită de supraveghere a gândurilor și multă rugăciune, a putut „să dezrădăcineze din inima sa”, așa cum spunea mai târziu, dragostea omenească pentru mama sa. Și atunci a început să se aprindă înlăuntrul său flacăra dumnezeiască a „dragostei cuprinzătoare”[2], care îi îmbrățișează pe toți oamenii deopotrivă. A primit „dumnezeiescul și cerescul foc, pe care Hristos a venit să-l pună pe pământ”[3] și care, de acum înainte, avea să-l cuprindă în întregime. „A fost foarte dureros să o scot pe mama din inima mea”, spunea Cuviosul mai târziu. „Apoi însă am simțit o mare bucurie dumnezeiască. Când cineva face o jertfă, se desprinde de sine și, încet-încet, simte dragostea duhovnicească pentru toată lumea”.
La lepădarea de lume l-a ajutat și o povestioară pe care a ascultat-o la trapeză, care se referea la un om bogat, pe nume Kratis. Acesta, pe când se afla într-o călătorie, și-a dat seama că niște corăbieri voiau să-l arunce în mare, ca să-i ia bogățiile. Atunci a aruncat el însuși bogățiile în mare și astfel s-a izbăvit. A aruncat ceea ce stăpânea și, în același timp, îl stăpânea. „Oare nu trebuie ca și eu să le arunc pe toate pentru Hristos?”, s-a gândit Arsenie. „Tot ceea ce mă ține departe de Hristos trebuie aruncat”.
[1] Monahii începători adesea întâmpină greutăți în nevoința lor din pricina atașamentului pătimaș față de rudenii. Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul al III-lea al Scării, „Despre înstrăinare”, spune: „Dorul lui Dumnezeu stinge dorul de părinți. Iar cel ce spune că le are pe amândouă se înșală pe sine”. (Scara, Cuvântul al III-lea, paragraful 21). În continuare se referă la vise: „Când, părăsind pentru Domnul casele și rudeniile noastre, ne vindem pe noi străinătății pentru dragostea lui Hristos, dracii încearcă să ne tulbure prin vise, arătându-ne rudeniile noastre fie plângând, fie murind, fie închise, fie strâmtorate pentru nοi” (Scara, Cuvântul al III-lea, paragraful 38).
[2] Vezi Cuviosul Paisie Aghioritul, Epistole, Editura Evanghelismos, București, 2005, pag. 33.
[3] Vezi Luca 12, 49 și Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii duhovnicești, Omilia a IX-a, paragraful 9.
Extras din Sfântul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
