– Gheronda, de ce cad adeseori în osândire?
– Pentru că te preocupi mai mult de ceilalţi. Le urmăreşti pe maici şi eşti curioasă să afli ce face una sau alta. În felul acesta îi aduni lui aghiuţă material de lucru ca să te arunce în osândire.
– De ce, Gheronda, în timp ce la început nu vedeam neajunsurile celorlalţi, acum le văd şi îi osândesc?
– Acum vezi neajunsurile celorlalţi, fiindcă nu le vezi pe ale tale.
– De unde provin, Gheronda, gândurile de osândire?
– Din părerea înaltă pe care o avem despre noi înşine, adică din mândrie, şi din tendinţa de a neîndreptăţi.
– Gheronda, osândirea provine din lipsa dragostei?
– Păi din ce altceva? Din lipsa dragostei şi a ruşinii. Dacă nu ai dragoste, nu vezi greşelile celorlalţi cu îngăduinţă. Şi aşa îi umileşti în sinea ta şi îi osândeşti. După aceea merge aghiuţă şi îi pune să facă şi altă greşeală, iar tu o vezi, îi osândeşti din nou, după care te porţi fără ruşine.
– Uneori, Gheronda, maica cu care lucrez mă supără şi o osândesc.
– De unde ştii tu cu câţi demoni se războieşte maica în momentul acela? Se poate să o fi războit cincizeci de demoni, ca să o doboare, iar pe tine să te facă să spui: „Aha, asta-mi erai!”. Apoi, când văd că ai osândit-o, vor veni cinci sute de demoni ca să o doboare iarăşi în faţa ta şi astfel să o osândeşti şi mai mult. Se poate, de pildă, să-i spui: „Soră, nu pune lucrul acesta acolo! Aici este locul lui!”. A doua zi va face aghiuţă să uite ce i-ai spus şi să îl pună iarăşi în acelaşi loc. Va face şi vreo altă neorânduială, iar tu vei spune în sinea ta: „Bine, dar ieri i-am spus să fie atentă, iar astăzi l-a pus iarăşi acolo! A mai făcut o neorânduială!”. Şi astfel o osândeşti şi nu te poţi abţine să nu-i vorbeşti urât: „Nu ţi-am spus, soră, să nu-l pui acolo? Aceasta este lipsă de rânduială. M-a smintit purtarea ta!”. Aceasta a fost! Diavolul şi-a făcut treaba lui. Te-a pus să o osândeşti, dar şi să te răceşti faţă de ea. Iar aceea, deoarece nu ştie că tu ai fost pricina neatenţiei ei, va avea mustrări de conştiinţă pentru faptul că te-a smintit şi va cădea în întristare. Vedeţi cu ce viclenie lucrează aghiuţă, iar noi ascultăm de el?
De aceea străduiţi-vă să nu judecaţi pe nimeni, ci numai pe demoni care, deşi au fost Îngeri, au ajuns diavoli şi, în loc să se pocăiască, devin tot mai vicleni şi mai răi, pornindu-se cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Adică cel viclean îi îndeamnă pe oameni să facă ciudăţenii şi neorânduieli şi tot el aduce altor oameni gânduri de judecată şi de osândire. În felul acesta el îi biruieşte şi pe unii, şi pe alţii. Dar cei care sunt biruiţi şi fac neorânduieli, îşi simt apoi vinovăţia şi se pocăiesc, pe când ceilalţi, cei ce osândesc, se îndreptăţesc pe ei înşişi, se trufesc şi ajung să cadă în păcatul în care a căzut şi cel viclean, în mândrie.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
