Preot Ioan Istrati
Începând cu clasa a opta, mergeam la Olimpiadă. Am fost la faza națională la istorie de două ori și la română o dată.
Citind tone de critică literară, am început să jonglez cu neologismele. Știam câteva mii total incomprehensibile majorității. Asta îmi dădea o satisfacție infantilă imensă. Scriam gongoric, bombastic, extaziam audiența cu fraze total ermetice. Țin minte cum, aflat la Ipotești, la Colocviile Eminescu, l-am blocat pe marele critic Bogdan Lefter, pe atunci lector la litere la Iași, punându-l să mimeze (jucam mim) cuvântul sortilegiu. Chiar profesorul universitar de stilistică Irimia, spaima studenților, era siderat de articolele mele, eram doar la Seminar, dar susțineam comentarii la Colocviul național studențesc.
Era o joacă livrescă și o demonstrație efebă de erudiție nesolicitată.
Spre exemplu, am fost întrebat de marele profesor Crețu, ce poate însemna propoziția mea: “Lumea e osmoza ontologică a reacției cu sensibilul”. Am perorat abstrus vreo douăzeci de minute până profesorul freudian a lăsat-o baltă.
Pe măsură ce am crescut, am realizat că expresiile abscons-ezoterice sunt o pacoste pentru popor și o demonstrație de mândrie prostească. Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu vorbea atât de simplu, că milioane de cărți n-au putut lămuri exhaustiv gândurile Lui infinite.
Odată eram la tata la Liturghie. Eram în anul doi de seminar. Am predicat fulminant despre Jertfa lui Hristos care asumă și transcende toate jertfele istoriei, ea însăși o exuvie a miezului noetic al Logosului. Babele erau perplexe. Dar de bun simț, ascultau cuminți.
Plin de aburii empireului trufiei, scuturându-mă de scamele telurice, am intrat în Altar. Așteptam ovații, encomioane de la tata, el însuși profesor erudit de Seminar.
Tata m-a privit trist și mi-a zis: ce-a fost asta?
Am izbucnit în mânie sfântă, cum eu, care le deschid oamenilor mintea în adâncurile dogmatice, sunt sabotat de însuși tatăl meu? Nu mai predic niciodată.
Tata a zis: vorbim după slujbă.
La final a chemat trei băbuțe foarte credincioase: ia spuneți, ce ați înțeles din predica de azi a băiatului?
Babele s-au frăsuit, s-au foit. Una a zis: foarte frumos, minunat. Dar nu putea să exprime nimic. Alta a tăcut. A treia a zis: știu eu.
Tata a spus: ia zi, mamaie.
Părintele tânăr a zis să aducem mai multă Jertfă la Biserică: colaci, colivă.
Am murit. Într-adevăr, predica mea era zero în fața oamenilor simpli și sfinți.
Chiar doamna Zoe Bușulenga, după ce a citit un studiu al meu despre Motivul Îngerului la Eminescu, a zis: ești un purceluș. Crezi că exprimarea ermetică neinteligibilă e dovadă de inteligență? Adevărata dovadă e să vorbești atât de simplu încât să schimbi mintea și viața celor care te citesc.
Acum văd că e la mare modă stilul gongoric, savantlâcurile neologistice extreme, barbarismele (c)academice, mai ales pentru cei care nu le știu.
Când mă mai apucă dracii neologistici, mă gândesc la Hristos, Lumina cea scumpă a lumii și la cuvintele Lui. Și mă potolesc instant.
