Cum arăta Sfântul Nicolae în realitate? Răspunsul oamenilor de știință, după examenul anatomic

Sfântul Nicolae, prăznuit de Biserica noastră Ortodoxă în fiecare an pe 6 decembrie, este Sfântul bun și milostiv care ascultă rugăciunile noastre, dar mai ales ale pruncilor noștri și le bucură acest început de decembrie cu darurile sale. Ocrotitor al copiilor, marinarilor, pescarilor, avocaților, farmaciştilor și al fetelor care urmează să se căsătorească, ierarh și Arhiepiscop, cărturar și teolog de excepție, Sfântul Nicolae este cel care ne vestește tuturor că nu mai este mult timp și, la final de post, vom primi cu toții vestea minunată a Nașterii Pruncului Hristos în ieslea săracă din Bethleem.

Așa cum v-am spus și în editorialul dedicat Sfântului Nicolae anul trecut, Tradiţia Bisericii noastre a păstrat în cadrul ei o bogată colecție de reprezentări iconografice ale sale, precum Icoana hagiografică, având temei în viața Sfântului, sau alte Icoane care au fost zugrăvite după istorisiri preluate din viața sa. În acest an, dorim să vă aducem înainte un subiect interesant legat de reprezentarea Sfântului Nicolae și să vă spunem cum arăta Sfântul Nicolae în realitate – conform unor cercetări și examene anatomice realizate acum aproape 70 de ani în Italia, în orașul Bari – cetatea care adăpostește de atâta vreme Moaștele Sfântului Ierarh de Mira Lichiei.

„Vinde toate câte ai și împarte la săraci”

Sfântul Nicolae s-a născut în anul 270 în Patara (Turcia de astăzi) din părinți credincioși, apropiați de Biserică și bogați, fiind singurul fiu al acestora. Tradiția ne spune că, încă din fragedă pruncie, a fost bun la învățătură și i-a plăcut să cerceteze atât Sfintele Scripturi, cât și scrierile Sfinților Părinți, povățuit fiind și de unchiul său, care era episcop. Rămânând orfan de ambii părinți, paradoxal, în loc să păstreze averea pentru a-și asigura un venit sigur până la vârsta maturității, i-a adunat în fața casei sale săracii din localitatea sa și le-a dăruit toate bogățiile moștenite, respectând întocmai cuvintele Mântuitorului: „Vinde toate câte ai și împarte la săraci și vei avea comoară în Ceruri” (Luca 18, 22). S-a îndreptat, apoi, către Țara Sfântă, iar de aici a plecat în alte pelerinaje în Egipt și Palestina. Hotărându-se să se retragă în pustie spre o mai multă și atentă osteneală în rugăciune și asceză, Domnul i-a poruncit, prin vedenie, să nu facă aceasta, ci să se întoarcă în patria sa, rânduindu-i misiunea arhieriei. A trecut la Domnul pe 6 decembrie, însă nu cunoaștem cu exactitate anul în care s-a întâmplat aceasta, ci perioada: între anii 342 și 352.

Cum arăta Sfântul Nicolae în realitate?

Bună întrebare. Mulți dintre noi îl cunoaștem din Icoanele sale, însă mulți alții se întrebau dacă acel chip transfigurat este conform cu realitatea. Iar știința avea să confirme acest lucru. În anii 1950, cripta în care sunt așezate Moaștele Sfântului Nicolae, din Bazilica „San Nicola” – Bari (Italia), a avut nevoie de lucrări ample la podele și pereți, care să remedieze stricăciunile provocare de infiltrațiile de apă. Acest lucru a presupus ridicarea pietrei de pe mormânt și scoaterea la lumină a Moaștelor Sfântului Nicolae pentru prima și singura dată de când au fost îngropate de Papa Urban al II-lea în 1089. Odată ce restaurarea a fost finalizată, în 1957, un profesor de anatomie italian pe nume Luigi Martino a fost primul cercetător modern – și singurul cercetător cunoscut până în prezent – care a făcut o analiză osteologică a rămășițelor pământești ale Marelui Ierarh de Mira Lichiei (osteologia este o ramură a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor). Atât examenele anatomice, cât și cele antropologice au fost efectuate în noaptea de 7 mai 1957.

 

Schiță realizată de cercetătorul Luigi Martinopublicată în „Bollettino di San Nicola” / Foto credit: www.stnicholascenter.org

Martino a observat atunci că Sfintele Moaște erau foarte fragile și fragmentate. Craniul era în cea mai bună stare, arătând că probabil a fost manipulat cu cea mai mare grijă atunci când Moaștele au fost aduse la Bari. Craniul este complet, lipsind doar jumătatea din spate a unui maxilar, și conținea mulți dinți, unii încă în alveole.

Conform stnicholascenter.org, raportul lui Martino arată că osemintele sunt, într-adevăr, ale unui bărbat în vârstă de peste șaptezeci de ani (datele istorice – deși variabile – precizează că Sfântul Nicolae a trecut la Domnul în jurul vârstei de 75 de ani). Apoi, potrivit analizei, acesta avea o înălțime medie și o constituție zveltă spre medie. Avea aproximativ 1, 67 metri, iar circumferința capului ar fi fost de 52, 4 cm. Capul avea o formă normală, ușor alungită. Fața era în mare parte scurtă și largă, cu bărbia împinsă înainte mai mult decât de obicei. Fruntea era lată, orbitele destul de mari, iar nasul de mărime medie. Pomeții scobiți ies ușor în afară. Dinții puternici au arătat carii recente și au indicat, de asemenea, că dieta lui era în principal vegetariană. De asemenea, osemintele Sfântului ar fi prezentat urme ale suferinței pe care a îndurat-o în timpul închisorii, respirând un aer umed și nesănătos. Se mai spune că ar fi suferit de artrită cronică severă, dar și de o deplasare a coloanei vertebrale, iar craniul prezenta o îngroșare osoasă care e posibil să-i fi cauzat uneori dureri de cap.

Luigi Martino a fotografiat, apoi, capul Sfântului Nicolae din mai multe perspective, pentru a-și da seama cu arăta chipul său. Astfel, proiectând țesuturile moi, a desenat sprâncenele, ochii și pleoapele, nasul, buzele, bărbia, obrajii și barba, corespunzătoare craniului pe care-l avea înainte. Rezultatul a fost un chip destul de ascetic, subțire, cu ochi mari și frunte lată. „După construcția craniului și după schelet, Sfântul Nicolae aparținea tipului mediteranean caucazian, cu o statura medie și un ten închis. Acesta avea o frunte înaltă, un nas acvilin, pomeți și o bărbie proeminente, o osătură de duritate medie”, a afirmat profesorul Luigi Martino, membru în comisia de cercetare, subliniind, în egală măsură, faptul că reprezentările iconografice pe care le avem noi până în ziua de astăzi corespund într-o foarte mare măsură aspectului facial al Sfântului Nicolae.

Conform erminiei picturii bizantine a lui Dionisie din Furna, Sfântul Ierarh Nicolae este zugrăvit sub chipul unui bătrân pleșuv, având barba rotundă. El este reprezentat fără mitră, cu fruntea înaltă (simbol al înțelepciunii), și cu puțin păr alb în centru. Sfântul este îmbrăcat în felon, nu în sacos, peste care are omoforul. În mâna stângă ține Sfânta Evanghelie, iar cu cea dreaptă binecuvântează. Astfel, observăm încă o dată că știința și credința nu sunt elemente contradictorii, ci știinta are nevoie de credință pentru a fi cu adevărat de ajutor omenirii, iar credința de știință pentru a nu cădea în mit sau dogmatism periculos, cum sublinia Părintele Constantin Necula într-un volum recent.

Așadar, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, să ne închinăm și noi „în Duh și în Adevăr” Arhiepiscopului de Mira Lichiei și să-i înălțăm un gând de rugăciune pentru sănătatea și împlinirea dorințelor noastre și ale celor cunoscuți, având nădejdea că el nu va fi indiferent, ci va pune cuvânt bun către Mântuitorul, ca unul care este „casnic” și apropiat prieten al Său.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Previous Post

Stăpâna casei m-a alungat

Next Post

Film documentar: Sfântul Nicolae – Chipul blândeții

Related Posts
Total
0
Share