Sfârșit de octombrie… După ce, încă de la începutul acestei luni, Biserica ne-a adus aminte de Cuvioșii Iosif și Chiriac de la Bisericani, precum și de Cuvioasa Parascheva, calendarul ortodox continuă să ne ofere, ca însoțitori pe calea mântuirii Cuvioși și Mucenici. Fără să conștientizăm, parcă, ne apropiem de Postul Nașterii Domnului, iar un alt an din viața noastră se scurge, iar altul vine, cu mila Domnului. Important este să-l trăim și pe cel ce vine cu folos, urmând exemplul și învățăturile pline de har ale Sfinților. Iar unul dintre acești mari povățuitori, cinstit cu deosebită evlavie mai ales în București la sfârșit de octombrie, este Cuviosul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al întregii Capitale.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, multe dintre minunile și faptele alese ale Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, ne-am gândit să dedicăm acest editorial unui subiect mai puțin prezent în mediul on-line și să consemnăm câteva detalii legate de un episod trist, dar important pentru istoria Bisericii Ortodoxe, legat de perioada Primului Război Mondial: modul în care au fost furate moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în 1918. Detalii, în rândurile de mai jos.
Cum au ajuns Moaștele Cuviosului Dimitrie în țara noastră?
Înainte de a prezenta pe larg întâmplarea, se cuvine să cunoaștem măcar în linii mari contextul în care au ajuns în țara noastră Moaștele Cuviosului Dimitrie. Așa cum știm, acestea au fost găsite în albia râului Lom, fiind acoperite de mâl și prundiș, dar întregi și răspândind bună-mireasmă. Încredințați de acest semn, localnicii au dus Moaștele în satul Basarabov, de unde mulți credincioși din împrejurimi au început să vină într-un adevărat pelerinaj, primind vindecare și mângâiere. Prima vindecată a fost chiar copila care avusese cinstea să descopere Sfintele Moaște, izbăvită de un duh necurat, așa cum îi fusese făgăduit în vis chiar de către Cuviosul Dimitrie. Vestea minunată s-a răspândit rapid și a ajuns la urechile domnitorului Țării Românești, care a trimis o delegație să aducă Moaștele Cuviosului în țară. Însă, ajungând cu acestea până la Ruse, aproape de o fântână, Cuviosul n-a dorit să meargă mai departe, astfel că delegația a lăsat jos Moaștele. S-au sfătuit, apoi, să înjuge două junici tinere la carul în care se aflau Moaștele Cuviosului și să le lase să meargă încotro vor vrea, iar ele s-au întors cu Moaștele Cuviosului înapoi la Basarabov, oprindu-se în mijlocul satului. Întorcându-se delegații acasă, au spus domnitorului cele întâmplate, iar acesta a trimis din nou boieri cu bani și au făcut o Biserică în numele Cuviosului Dimitrie, acolo unde s-a oprit Cuviosul.
În timpul războiului ruso-turc dintre 1769 și 1774, Dumnezeu a rânduit ca Moaștele să ajungă, în cele din urmă, în Țara Românească. Generalul Petru Salticov, după cucerirea Rusciucului, a găsit Moaștele în Basarabov și intenționa să le trimită în Rusia. La rugămintea Mitropolitului Grigorie al II-lea și a boierului Hagi Dimitrie, generalul s-a înduplecat și a lăsat Moaștele în București, păstrând doar o mână a Cuviosului. În semn de recunoștință, Mitropolitul Grigorie al II-lea a hotărât ca Sfântul Dimitrie să fie prăznuit pe 27 octombrie, fiind numit „cel Nou” pentru a nu fi confundat cu Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Moaștele Cuviosului Dimitrie cel Nou, furate în 1918
În anul 1918, în contextul Primului Război Mondial, România se afla sub ocupație germană. Pe 17 februarie 1918, un incident notabil a avut loc la Catedrala din București: un grup de 20 de soldați bulgari, aliați ai nemților, a pătruns în catedrală în jurul orei 2 noaptea și a furat Moaștele Cuviosului Dimitrie Basarabov. Soldații au acționat metodic, înlăturând sergentul de serviciu din curte, forțând ușile catedralei și spargând geamurile de la intrare. Odată ajunși în Altar, au luat racla cu Moaștele Cuviosului Dimitrie, împreună cu odoarele din interiorul său, și le-au transportat cu un automobil pregătit dinainte, parcat pe o stradă laterală și întunecată din spatele Catedralei. După ce au încărcat Moaștele în mașină, soldații au dispărut, lăsând în urmă o mare tulburare. Motivele furtului au fost legate de faptul că Sfântul Dimitrie Basarabov s-a născut în satul Basarabi din Bulgaria, iar bulgarii susțineau că aveau drepturi legitime asupra Moaștelor sale.
Mitropolitul Primat al Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, Conon Arămescu Donici, a trimis imediat o scrisoare către autoritățile germane, exprimându-și indignarea și durerea profundă față de acest sacrilegiu comis de soldații bulgari. El a subliniat că acest act nu numai că a lovit în credința Bisericii Ortodoxe Române, dar a rănit și sufletul poporului, drept pentru care roagă autoritățile să ia măsuri, conform unui document care se păstrează până astăzi: „ Vă rugăm stăruitor ca să binevoiți a ordona să se ia cele mai urgente măsuri și să se oprească pe drum călătoria Sfintelor Moaște, oriunde vor fi, urmărindu-se toți ostașii vinovați, binevoind a dispune reînapoierea sicriului cu Sfintele Moaște și tot avutul lor ca să stea nestrămutate în Catedrala Sfintei Mitropolii a Țării, Sfântul Dimitrie fiind însuși Patronul Capitalei București”.
La Călugăreni, soldații au schimbat mașina cu o căruță trasă de cai, încercând astfel să-și șteargă urmele. Din fericire, acest detaliu a fost descoperit de aghiotantul generalului bavarez Zach, domnul Rhefeld, care a primit ordin să plece cu un grup de soldați înarmați pentru a recupera relicvele. Rhefeld a urmărit căruța și a găsit-o în apropierea satului Daia, însoțită de soldați bulgari înarmați, care pretindeau că transportul era… bagajul unor ofițeri. Conform istoricilor, când Rhefeld i-a amenințat cu revolverul, bulgarii au cedat și, astfel, acesta a reușit să recupereze racla cu Sfintele Moaște și a dus-o la Giurgiu, unde a fost păzită de un ofițer și de câțiva soldați germani până pe 19 februarie. În acea zi, racla a fost transportată înapoi la București, sub o escortă militară germană, și a fost predată autorităților bisericești și civile.
Pentru primirea Sfintelor Moaște, a fost desemnată o comisie specială, însoțită de garda de onoare, care i-a întâmpinat pe militari în zona Cimitirului Bellu. După ce s-a verificat că sfintele odoare nu fuseseră deteriorate sau afectate în vreun fel, acestea au fost readuse la Catedrală. Mii de credincioși s-au adunat atunci pe Dealul Mitropoliei pentru a-l întâmpina pe Cuvios, considerând acest fapt o adevărată minune a lui Dumnezeu, care n-a vrut să-i lase pe închinătorii Cuviosului Dimitrie fără ocrotitor.
În scrisoarea de mulțumire trimisă mareșalului Mackensen de către Mitropolitul Conon, acesta și-a exprimat recunoștința pentru recuperarea Sfintelor Moaște și a remarcat că tentativa soldaților de a le sustrage a eșuat, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Noi privim dureros fapta ostașilor dovediți acum a fi de peste Dunăre, observăm că Dumnezeu, orbindu-le ochii și mintea, spre a nu vedea lucrurile adevărate și drumurile rătăcirii lor, nu le-a ajutat ca să-și săvârșească complet sacrilegiul încercat, ci s-au încurcat, putând fi prinși la Giurgiu (…), uitând că la școalele acesteia (Mitropoliei) toate generațiile bulgărești de la 1860 încoace s-au adăpat, căpătându-și cultura necesară și pregătindu-se pentru conducerea eventuală a țării lor; iar acuma, în loc de recunoștință, ostașii lor au încercat de a răsplăti cu rău vechilor și prietenoșilor lor binefăcători”.
Așadar, furtul Moaștelor Sfântului Dimitrie din anul 1918, scrie o pagină nu tocmai fericită în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Deși a fost o nelegiuire, furtul Moastelor a rămas în conștiința credincioșilor mai degrabă ca o manifestare a voinței lui Dumnezeu, care a arătat că, în ciuda păcatelor și a nevredniciei oamenilor, Sfinții rămân mereu aproape de poporul lor și că Dumnezeu lucrează prin ei pentru a-i întări pe oameni în dreapta credință.
Sursa: http://blog.bizanticons.ro.
