Cum au fost martirizați Sfinții Apostoli Petru și Pavel?

În data de 29 iunie a fiecărui an îi sărbătorim cu mare cinste pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pentru contribuția pe care au avut-o nu doar în răspândirea Evangheliei, ci și în organizarea creștinismului primelor secole, Biserica a rânduit ca prăznuirea lor să fie pregătită printr-o perioadă de post. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sâmpetrului – cum este numit în popor – are o durată variabilă în fiecare an, deoarece începutul lui este legat de data Sfintelor Paști.

Dacă despre perioada aceasta aparte dinaintea prăznuirii lor am mai discutat și în alte rânduri, iar în editorialul de anul trecut am explicat care este semnificația numelor celor doi Sfinți Apostoli, de această dată ne-am gândit să aducem înaintea dumneavoastră […] câteva informații mai puțin știute despre modul în care Sfinții Apostoli Petru și Pavel au trecut la Domnul: când, unde și în ce fel au fost martirizați? La ce chinuri au fost supuși acești „corifei ai Ortodoxiei”, așa cum îi numește, pe bună dreptate, imnografia Bisericii noastre? Descoperiți răspunsurile, alături de multe alte detalii interesante, în rândurile de mai jos!

Pescarul din Betsaida și persecutorul creștinilor

Se cuvine să reținem, întâi de toate, câteva informații-cheie despre cei doi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Sfântul Apostol Petru era pescar din zona Betsaidei, aproape de Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Hristos. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, „cel întâi chemat” la slujirea și urmarea dreptei credinţe. Când și-a început activitatea misionară, Petru era deja căsătorit și locuia în Capernaum, împreună cu soacra sa. Prin predica pe care a ținut-o în ziua Cincizecimii, a convertit 3000 de oameni la adevărata credință, aceștia primind imediat Sfântul Botez. A propovăduit Evanghelia în Ierusalim, Samaria, Asia Mică și Babilon, iar spre sfârșitul vieții la Roma.

Sfântul Apostol Pavel a fost la început fariseu şi rabin evreu, ucenic al lui Gamaliel, (membru de frunte al Sinedriului la începutul secolului I d.Hr.) şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai legii evreiești din vremea sa. Se numea Saul înainte de a se converti la dreapta credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. În zelul său față de religia părinților și a stăbunilor săi, Saul devenise un aprig persecutor al creștinilor, pe care îi considera adevărați dușmani ai credinței iudaice. Într-o zi, în drumul său spre Damasc, unde Saul se îndrepta pentru a-i aresta pe creștinii de acolo și a-i aduce la judecată în Ierusalim, Mântuitorul i Se arată într-o lumină orbitoare, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. În urma acestei vedenii minunate, Saul se convertește și primește Sfântul Botez.

Martiriul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

După tradiția Bisericii noastre, Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți împreună, în ziua de 29 iunie, pentru că amândoi au trecut la Domnul în aceeaşi zi. Astfel, reținem că Sfântul Apostol Petru a ajuns la Roma în jurul anului 57, unde l-a reîntâlnit pe Sfântul Apostol Pavel. În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, declanșate de către împăratul Nero după incendierea Romei în anul 64 d.Hr., Sfântul Petru a fost arestat împreună cu Sfântul Pavel. Se spune că o bună bucată de timp ar fi fost ținuți închiși în „Carcera Mamertinică”, aflată între Capitoliu și Forumul Roman. Carcera era alcătuită din două celule dispuse una deasupra celeilalte: o celulă superioară (închisoarea Romei) și o celulă inferioară (cea mai veche cameră din Roma, numită din anul 300 „Tullianum”). Sfântul Apostul Petru a fost condamnat la moarte și executat prin răstignire cu capul în jos (la cererea lui), spre a se deosebi de modul în care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în jurul anului 67, lângă fostul circ al lui Caligula și Nero, în afara zidurilor Romei. Ca o curiozitate, pentru cei care poate nu știu, pe 16 ianuarie, Biserica noastră a rânduit să cinstim lanțurile în care a fost încătușat Sfântul Apostol Petru, descoperite la începutul secolului al II-lea, de către temnicerul roman Quirinus de Neus. Acestea s-au păstrat generații în generații de către creștini, iar apoi au ajuns la Patriarhul Iuvenilei, care, la rândul său, le-a dăruit împărătesei Evdochia Augusta (401-460), soția împăratului Teodosie al II-lea (401-450). Se spune că lanțurile tămăduiau neputințele și alungau duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de aceste lanțuri se sfințea.

În ceea ce-l privește pe Sfântul Apostol Pavel, care era cetăţean roman, el nu putea primi moartea prin răstignire, considerată ca fiind una profund umilitoare, iar execuţiile nu aveau loc în oraş. De aceea, a fost dus în afara cetăţii, într-un loc numit „Ape dulci” (Aquae Salviae), pentru a fi decapitat. Se spune că, atunci când a sosit clipa execuţiei, el însuşi şi-a plecat capul sub sabia călăului, iar acesta i l-a tăiat, iar din rană a izvorât, prin minune, lapte şi sânge. Atunci când capul a căzut şi s-a rostogolit lovind de trei ori pământul, în acele trei locuri au apărut trei izvoare cu apă proaspătă care nu au secat nici în ziua de astăzi. Câţiva creştini mai curajoși au îngropat Moaştele Sfântului Apostol într-un loc aflat la aproximativ 4, 8 km de locul muceniciei, la ferma unei femei romane, Lucina. Ulterior, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a aşezat trupul Sfântului Apostol Pavel într-un sicriu de metal şi, așa cum procedase și cu trupul Sfântului Petru, a pus deasupra lui o Cruce grea din aur, cântărind 67,5 kg. Apoi, a construit o Biserică deasupra mormântului, numită „San Paolo fuori le Mura” – „Sfântul Pavel din afara zidurilor”.

Așadar, cu siguranță ne cutremurăm doar gândindu-ne la suferințele cumplite prin care au trecut acești Apostoli și mărturisitori ai Domnului. E greu de spus câți dintre noi am mai avea astăzi curajul și credința de care au dat ei dovadă. Cum i-am putea răsplăti, totuși? Cum să-i cinstim noi, cei de astăzi, pe Sfinții Apostoli? Urmându-le zelul misionar, curajul lor în apărarea credinței și chemându-i mereu în rugăciunile noastre. Plecându-ne genunchii seara, înaintea Icoanei lor, să îi rugăm să fie mijlocitori pentru noi înaintea Mântuitorului, dăruindu-ne sănătate, bucurii și toate cele de folos.

Sursa: http://blog.bizanticons.ro

Previous Post

Doctor de minte

Next Post

Apostolul zilei (II Corinteni 11, 21-30; 12, 1-9)

Related Posts
Total
0
Share