Când eram în Cipru, zice el, fiind de cincisprezece ani, pe când dormeam într-o noapte, mi s-a arătat o fecioară foarte frumoasă și bine îmbrăcată având cunună de măslin pe capul ei. Stând aproape de patul meu, m-a atins la piept și, deșteptându-mă, am văzut-o pe dânsa nu în somn, ci aievea stând înaintea mea. Apoi am întrebat-o pe dânsa, cine este și cum a îndrăznit a intra la mine, pe când eu dormeam. Iar ea căutând spre mine cu ochi veseli și cu față luminată, zâmbind, a zis: „Eu sunt fiica cea mare a Marelui Împărat și cea dintâi între fiicele lui”.
Auzind eu acestea, m-am închinat ei. Iar ea a început iarăși a grăi către mine așa: „Dacă mă vei face prietenă, eu îți voi mijloci un mare dar de la Împărat și te voi duce înaintea Lui, pentru că nimeni nu are îndrăzneală la Dânsul mai mult decât mine. Eu L-am pogorât pe Dânsul din cer pe pământ și L-am făcut a se îmbrăca în trup omenesc”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Și m-am mirat de acea vedenie. Apoi cugetând, am zis în mine: „Cu adevărat, milostenia mi s-a arătat mie în chip de fecioară, căci o vădește cununa cea de măslin de pe capul ei, care este semnul milosteniei și mărturisesc chiar cuvintele grăite de fecioara aceasta, căci a zis: „Eu am pogorât pe Dumnezeu din cer pe pământ și L-am făcut a Se întrupa”. Pentru că Ziditorul, văzând pe om pierind, a voit să-l izbăvească, nefiind îndemnat de nimic altceva, decât numai de milostivire. Și plecând cerurile, S-a pogorât ca să miluiască zidirea Sa. Deci, mai vârtos decât toate, se cuvine a avea milostenie către cei de aproape și a da cât de multă milostenie, dacă voiește cineva să afle milă de la Dumnezeu”.
Astfel grăind în mine, îndată m-am sculat și am mers către Biserică singur, când se lumina de ziuă. Și mergând, am aflat pe cale un sărac gol, tremurând de frig; deci m-am dezbrăcat de haină și am dat-o celui sărac, zicând în mine: „Acum voi cunoaște de este adevărat ceea ce am văzut sau este înșelăciune”. Și am mers mai departe. Deci, mai înainte până a nu ajunge eu la Biserică, m-a întâmpinat un om îmbrăcat cu haine albe și mi-a dat în mână o legătură ce avea într-însa o sută de galbeni și mi-a zis: „Primește aceasta, prietene”.
Iar eu am luat-o cu bucurie, însă îndată m-am căit că i-am luat, căci nu-mi erau de trebuință aceștia și m-am întors vrând să-i dau înapoi celui ce mi-i dăduse, dar nu l-am mai văzut. Și căutându-l cu dinadinsul, nu l-am mai aflat. Atunci am cunoscut că ceea ce am văzut a fost adevărat, iar nu înșelăciune. Din acea vreme orice am dat săracului, ispiteam dacă îmi va da Dumnezeu însutit, precum a zis. Și ispitind de multe ori, am aflat că așa este; iar mai pe urmă am zis în mine: „Încetează, suflete al meu, de a mai ispiti pe Domnul Dumnezeul tău”.
Din viaţa Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei
