Cum îmi pot găsi un duhovnic bun, potrivit nevoilor mele sufletești?

Pentru a găsi duhovnicul „potrivit”, mai întâi trebuie să pornim prin a ne ruga stăruitor lui Dumnezeu, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol: Cereți și vi se va da, căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. (Matei 7,7). Rugăciunea sinceră și stăruitoare va aduce nu doar răspuns inimii tale, ci și roade duhovnicești, credință, luminarea minții, statornicie, astfel încât să simți și să fii încredințat de faptul că în orice preot este lucrarea Harului Duhului Sfânt.

Duhovnicul este asemeni unui doctor de suflete, căruia te poți adresa, însă credința ta este cea care devine lucrătoare, vindecătoare, pentru ca tu să dobândești vederea cea duhovnicească. Potrivit cuvintelor Mântuitorului, Credința ta te-a mântuit! (Luca 17, 19), cel bolnav primește vindecare și răspuns, pe măsura credinței sale.

Așadar, este foarte important ca, în căutarea duhovnicului, să sporim credința și să fim sinceri în această dorință de a ne găsi vindecarea. Pentru că, cel mai adesea, noi ne „alegem” duhovnicii în mod subiectiv, după părerea noastră, încredințându-ne omului și nu lui Hristos. Cel care merge să se spovedească participă în Sfânta taină a Mărturisirii la o unire cu Hristos, pune-ți  nădejdea în Dumnezeu, înaintea Căruia mergi să te mărturisești, și nu în mărginirea omului. Nu uita că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în slăbiciune (Corinteni 12, 9).

De aceea îți recomand să mergi, cu credință și nădăjde, la preotul din parohia unde te afli. Este foarte important să fii cât mai aproape de acesta, pentru sfat și dialog. Astfel, pentru credința ta, vei avea bucuria să primești răspunsurile pe care le cauți.

Pr. prof. Constantin – Bogdan Feștilă

Sursa: http://www.arhiepiscopiasucevei.ro

Previous Post

O viață trăită la catedră. Bucuria reîntoarcerii la credință

Next Post

Apostolul zilei (Evrei 9, 1-7)

Related Posts
Total
0
Share