Cum reacționăm când suntem dușmăniți? Un posibil decalog

Am primit multe mesaje după publicarea articolului anterior – „Înjurați fiind, catehizăm. Cazul C. T. Popescu” -, în care mi se atrăgea atenția că am fost prea blând și că în astfel de situații e nevoie de un „bici” precum cel al Mântuitorului din pericopa următoare: „Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: «Râvna casei Tale mă mistuie»” (Ioan 2, 13-17). Aici, însă, este vorba despre cei care credeau că slujesc lui Dumnezeu prin faptul că puneau la dispoziția închinătorilor la templu cele necesare cultului de atunci. Domnul le arată că un loc sfânt nu poate fi loc de negoț și hărmălaie ca-n piețe. Încât acest moment pilduitor ne poate inspira în a face curățenie în ograda proprie ‒ în relație cu cei ce slujesc lui Dumnezeu doar pentru un câștig material, de exemplu ‒, iar nu atunci când suntem atacați de cei din afara Bisericii.

Dar cum ar trebui să reacționăm când suntem dușmăniți? Ce ne învață Mântuitorul la acest capitol? Iată un posibil decalog.

1) Să ne ferim, atunci când e posibil, din calea celor ce vor să ne rănească sau să ne ucidă. Așa a procedat Dumnezeu când a îndemnat pe Iosif să ia „Pruncul şi pe mama Lui” și să fugă în Egipt, pentru că Irod căuta să-L ucidă (v. Matei 2, 13). Sau, mai târziu, când „au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus” (Ioan 8, 59).

2) Să fim demni atunci când suntem atacați, mărturisind Adevărul în pace. „Şi zicând El acestea, unul dintre slujitorii care erau de faţă I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi?” (Ioan 18, 22-23).

3) Să evităm orice fel de violență. Ea întotdeauna atrage violența, nu rezolvă nimic. „Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 51-52). Apoi Mântuitorul, „atingându-se de urechea lui, l-a vindecat” (Luca 22, 51).

4) Să încercăm să câștigăm pe cel ce ne greșește. Dacă însă se încăpățânează în greșeala lui, ne putem depărta de el, pentru a nu-i da prilej să facă și mai mult rău. „De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Matei 18, 15-17).

5) Să căutăm să privim cu milă chiar și în inima unui persecutor, bine știind că numai un suflet chinuit poate să comită fapte criminale. „Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă” (Faptele Sfinților Apostoli 9, 4-5).

6) Să nu renunțăm la nimeni, nici măcar la cei care ne trădează și ne vând. Domnul a așteptat pocăința lui Iuda Iscarioteanul până în ultima clipă, adică până când el s-a spânzurat, renunțând, din mândrie, la darul vieții. S-a căit, dar nu s-a pocăit. Chiar și în momentul în care Iuda L-a sărutat pentru a semnala celor veniți cu el pe cine să aresteze, Mântuitorul i se adresează cu apelativul „prietene” (v. Matei 26, 49-50).

7) Să respectăm celuilalt libertatea de a nu ne primi în viața lui. După ce Hristos a eliberat de sub stăpânirea duhurilor necurate pe cei doi demonizați din ținutul gadarenilor, „toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor” (Matei 8, 34). Iar El a plecat de acolo nimic zicând.

8) Să evităm capcanele celor vicleni, care ne vor răul, deși pe față se arată binevoitori. Ei caută să manipuleze în interesul lor chiar și lucrarea lui Dumnezeu. Este cazul regelui Irod pe care Domnul îl numește „vulpe” (v Luca 13, 31-32) și care, atunci când Mântuitorul a fost arestat, „s-a bucurat foarte, că de multă vreme dorea să-L cunoască pentru că auzise despre El, şi nădăjduia să vadă vreo minune săvârşită de El. Şi L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic” (Luca 23, 8-9).

9) Să conștientizăm că, uneori, prietenii cu cele mai bune intenții ne pot fi, de fapt, cei mai mari dușmani. „Şi, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Marcu 8, 32-33).

10) Să iertăm mereu și pe oricine, indiferent de răul pe care-l pătimim. Este, de fapt, cea mai mare poruncă, întărită de Mântuitorul chiar pe Cruce, prin cuvintele: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). A ierta înseamnă a ne elibera de orice legătură a urii și a resentimentului. Încât iertând, pe noi ne ajutăm în primul rând.