„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Un verset vrednic de ținut minte, un pasaj scripturistic care redă cel mai bine mesajul și profunzimea duhovnicească a zilei de 25 martie – slăvitul praznic al Bunei Vestiri, cea dintâi sărbătoare confirmată în documente, dintre cele închinate Maicii Domnului. Chiar dacă grecii o numesc „Evangelismos”, iar slavii îi spun „Blagoveștenia”, esența sărbătorii rămâne neschimbată, amintindu-ne tuturor de ziua în care Arhanghelul Gavriil, rostind Fecioarei Maria „Bucură-te!”, a adus printre noi, pe pământ, cea mai importantă veste din istoria creştinismului: a Întrupării în această lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Momentul Întrupării Mântuitorului, dar și al Tainei Zămislirii Sale neprihănite au reprezentat mereu puncte de interes pentru teologii Bisericii, dar și pentru istorici și bibliști, care au căutat să „puncteze” matematic data și anul exact în care s-au întâmplat aceste evenimente, plecând de la profeții ale Vechiului Testament sau de la alte momente din istoria poporului evreu. De aceea, în preajma Praznicului Bunei Vestiri din acest an, ne-am gândit să vă aducem în atenție câteva informații legate de modul în care s-a stabilit ca sărbătoarea Bunei Vestiri să fie așezată în calendar în ziua de 25 martie.
„Aşteptarea Naşterii Domnului”
Înainte de toate, trebuie să reținem că, temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetele 26-38, unde citim că Arhanghelul Gavriil îi apare Sfintei Fecioare Maria și îi spune că va concepe și naște un fiu, chiar dacă ea „nu a cunoscut bărbat”. După tradiția Bisericii, Maica Domnului avea doar cincisprezece ani când a fost vizitată de Sfântul Arhanghel Gavriil.
Marele nostru liturgist român și profesor de teologie, Părintele Ene Branişte, afirmă într-unul dintre volumele sale faptul că sărbătoarea a fost introdusă la Roma de papa Leon al II lea (681-683). La început, aceasta era doar locală şi cu denumirea de „sărbătoarea aşteptării Naşterii Domnului”. Unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, precum cele din Spania sau Milano, o sărbătoreau pe 18 decembrie. Variaţia datei de prăznuire a existat până în sec. XI, când data de 25 martie s-a generalizat mai întâi în Apus.
De ce 25 martie?
Așa cum am menționat, la început sărbătoarea era ținută la date diferite, în funcție de tradiția comunităților creștine și era doar o sărbătoare locală. Când s-a stabilit, totuși, ca ziua de prăznuire să fie pe 25 martie? Răspunsul este unul simplu și stă în legătură directă cu stabilirea datei Nașterii Domnului.
Pe scurt, conform unei prime teorii, data Crăciunului a fost suprapusă peste data unei festivități păgâne, numită „naşterea soarelui neînvins” – „Dies Solis Invicti”, ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii. În acest fel, Sărbătoarea Crăciunului asemănându-se, cel puțin calendaristic cu o sărbătoare păgână, mult mai mulți păgâni au fost dispuși să îmbrățișeze noua religie, mai ales că Mântuitorul fusese numit de prooroci „Soarele dreptăţii” (Maleahi 3, 20), „Răsăritul cel de Sus”, iar Hristos Însuși S-a numit pe Sine „Lumină a lumii” (loan 9, 5). În Apus, cel puțin de prin sec. III, Nașterea Domnului era prăznuită tot pe 25 decembrie, potrivit unei tradiții care spunea că recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sfântul Evanghelist Luca consemnează că Nașterea Domnului a avut loc la 25 decembrie 754 „ab Urbe condita” (de la fondarea Romei). Opinia aceasta este susținută de mulți Sfinți Părinți și scriitori ai Bisericii noastre, printre care îi amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune că tradiția aceasta este foarte veche la Roma și acolo – adaugă el – Nașterea Domnului s-ar fi serbat de la început la 25 decembrie, dar și pe Fericitul Ieronim, care, într-o cuvântare ținută la Ierusalim, spune că data de prăznuire a Nașterii lui Hristos pe 25 decembrie este „veche și universală”.
Mai există, însă, și o altă părere care vizează data Nașterii Domnului și a Bunei Vestiri, apărută în jurul anului 200. Conform acesteia, ziua de 14 a lui Nisan (aprilie), adică ziua Răstignirii Mântuitorului (conform Evangheliei de la Ioan), din anul în care Iisus a pătimit și S-a jertfit pentru noi, este echivalentă cu data de 25 martie din calendarul roman (solar), deci cu ziua Întrupării Sale (a Bunei Vestiri). Mai exact, se credea că Mântuitorul a fost zămislit și răstignit, de fapt, în aceeași zi și că s-a născut fix la nouă luni de la acest moment, pe 25 decembrie. De altfel, nu este o noutate faptul că Praznicul Bunei Vestiri cade mereu în timpul Postului Mare şi adesea în timpul Săptămânii Patimilor (spre exemplu, chiar în anul 2013, ziua de 14 Nissan a corespuns cu ziua de 25 martie), fapt care i-a făcut pe Sfinții Părinți să stabilească încă din cele mai vechi timpuri o legătură simbolică între Buna Vestire şi Vinerea Mare, adică între zămislirea Mântuitorului şi moartea Sa (asemănată în mod profund teologic cu o „naştere întru Împărăția cea Cerească”). Ideea aceasta este subliniată și de Fericitul Augustin, cel mai mare dintre părinții Bisericii latine, în lucrarea sa intitulată „Despre Sfânta Treime”: „Se crede că Iisus a fost zămislit pe 25 martie, în aceeași zi în care a suferit; deci pântecele Fecioarei, în care a fost zămislit, unde niciun muritor nu a fost născut, corespunde cu noul mormânt în care a fost îngropat, unde niciun om nu mai fusese așezat, nici înainte și nici după”.
Astfel, revenind, înțelegem că, odată stabilită ziua Nașterii Domnului pe 25 decembrie, s-a stabilit în mod firesc ca data Zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, să fie așezată în calendarul nostru la nouă luni distanță de Crăciun, ținând cont de faptul că, în mod normal, sarcina sau „călătoria” oricărui prunc în pântecele mamei sale, până să vină pe lume, durează aproximativ nouă luni. Părinții Bisericii subliniază că termenul acesta a fost ales tocmai ca să indice că Iisus Hristos a fost conceput într-o perioadă de timp perfectă „din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, după cum rostim cu toții în Crez: „…Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din Ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, şi S-a făcut om…”.
Așadar, dincolo calcule, un lucru este important să reținem din sărbătoarea aceasta de la final de martie: nu dreptatea matematică sau istorică în ceea ce privește data sărbătorii este importantă (și pe care noi v-am adus-o înainte mai degrabă din rațiuni ce țin de cultura generală, pe care nu-i păcat și nici greșit să ne-o împropriem), ci mai degrabă starea de smerenie a Maicii Domnului la aflarea veștii minunate este cea care contează cu adevărat și care ar trebui să ne inspire pe toți. Arătând smerenie, dar și multă maturitate duhovnicească Maica Domnului nu cere explicații infinite și nici nu cârtește, ci se supune întru totul Voii lui Dumnezeu, spunând: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Să luăm și noi aminte la acest mare dar și să nu uităm niciodată „cât de mare este darul smereniei şi câtă slavă şi fericire aduce omului această preaslăvită şi mai mare virtute”, după îndemnul Părintelui Cleopa al Sihăstriei Neamțului!
Sursa: http://blog.bizanticons.ro
