Cum schimbăm lumea? Cum o scăpăm de demoni?

Era deja trecut de miezul nopţii când, într‑o discuţie cu părintele, l‑am întrebat dacă lumea se mai poate schimba în bine, dacă poate învinge demonii. Pentru că demonii există și de cele mai multe ori ei lucrează prin oameni. „Dragul meu, lumea se poate schimba, nu chiar rapid, dar se poate schimba. Educaţia primită ne face să sesizăm foarte bine greşelile celor de lângă noi şi mai puţin pe ale noastre.

Multe organizaţii şi mulţi oameni sunt implicaţi în identificarea şi corijarea greşelilor altora, ceea ce nu este rău, dar nu este şi suficient. Eforturile sunt enorme şi felurite, dar așa lumea nu se schimbă în bine. În rău însă se schimbă vizibil. Ce e de făcut? Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine. Schimbă‑te pe tine. Când vei reuşi să faci acest lucru, vei reuşi să îi schimbi şi pe cei din jurul tău, căci te vor lua drept exemplu. Când oamenii îşi vor propune să se schimbe pe ei înşişi, chiar şi simpla lor intenţie va fi un motiv suficient ca în lume să se producă schimbări vizibile, adică să afle milă de la Dumnezeu”.

Din cele citite și auzite am aflat că foarte puțini oameni, doar anumiți preoți, pot alunga demonii. L‑am întrebat pe părinte de ce numărul lor este atât de mic în comparație cu dimensiunea răului existent în întreaga lume. „Vrei să fii unul dintre cei care scot demonii din alți oameni?”, m‑a luat prin surprindere părintele. I‑am răspuns că nu mă gândisem până acum la o asemenea posibilitate, dar că ar fi interesant să am un asemenea dar. „Păi, e simplu, a completat părintele, scoate întâi demonii din tine, alungă‑i pe cei care te bântuie, apoi vei
putea să scoţi demonii și din alți oameni, vei primi acest dar. Nimic nu se obține fără efort. Fără străduință vei rămâne doar cu o multitudine de întrebări fără răspuns”.

Ușor de spus, greu de făcut. Cea mai grea luptă este cea pe care o duci cu proprii demoni care îți scormonesc prin gânduri, îți sădesc semințele îndoielii și ale deznădejdii în suflet.

Fragment din cartea Cu picioarele pe pământ,  ediție completă, autor Ionuț Riteș.

Previous Post

Despre prietenie

Next Post

Viaţa Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Related Posts
Total
0
Share