Mai multe lacrimi vărsa decât bea apă, suspinările ei erau mai multe decât cuvintele cele grăite de dânsa, apoi atât era de cuprinsă de dragostea cea dumnezeiască, încât când își pleca genunchii la rugăciune i se părea a cădea la Picioarele Mântuitorului, sărutându-le și ștergând cu părul capului ei praful de pe Picioarele Domnului. Niște cugete ca acestea nășteau într-însa izvoare de lacrimi, asemenea aceleia care a spălat cu lacrimi Picioarele Stăpânului și le-a șters cu părul capului.
Ea avea neîncetată dorință a se dezlega și a viețui cu Hristos. Se bătea în piept și se ruga, zicând:
„Atotputernice Doamne, Dumnezeule, Părintele Unuia Născut Fiului Tău, Iisus Hristos, al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru, Cela ce șezi pe scaunul slavei Tale, Căruia Îți slujesc mii de mii de Arhangheli și mii de mii de Îngeri Îți stau înainte, supunându-se poruncii Tale: scaunele, domniile, începătoriile, stăpâniile, pe care Te laudă Heruvimii și Te măresc Serafimii neîncetat cântând întreită cântare. Tu pe duhurile care nu se plecau Ție le-ai cufundat în tartarul cel prea adânc și pe balaur, care s-a lipit de darul Tău, l-ai legat cu legături nedezlegate și scaunul lui l-ai surpat la pământ și de la slujba cea cerească l-ai izgonit, lipsindu-l de viața cea fericită, iar cu moartea cea cu defăimare a Crucii, ai surpat mândria aceluia.
Tu, din sânurile Tale cele fără prihană ai trimis la noi pe Dumnezeu Cuvântul, Care era mai înainte de veci, pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel născut prin umbrirea Duhului Sfânt și din Maria Fecioara, Care printr-Însul ai căutat oaia cea rătăcită, ai întărit pe cea neputincioasă și ai vindecat pe cea zdrobită.
Pe Tine Te chem, eu smerita și păcătoasa roaba Ta, cu toată inima mea.
Tu, Cel ce știi gândurile fiecăruia, focul cel aruncat în lume de Unul Născut Fiul Tău l-ai aprins în inima mea și scânteia credinței, care este în mine, ai schimbat-o în făclia dragostei.
Vino să mă mântuiești, pe mine, nevrednica roaba Ta, pentru că pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut și de Tine mă lipesc din toată inima mea.
Doamne Dumnezeule, Fiule, primește rugăciunea mea cea adusă Ție, cu inimă zdrobită și cu duh de smerenie. Nu mă trece cu vederea pe mine, pentru care, o, Iisuse Hristoase, ai fost pironit pe cruce și lovit peste obraz; pentru care ai băut oțet cu fiere și ai gustat moartea amară și a treia zi ai înviat din morți, Te-ai înălțat la cer și șezi de-a dreapta Tatălui.
Nu mă rușina, nici nu mă lepăda din numărul roabelor Tale, ci învrednicește-mă ca o creștină a mă mântui prin semnul Sfintei Tale Cruci.
Fă-mă părtașă patimilor Tale, săvârșind în mine voia Ta, ca să fiu credincioasă a mă arăta feței Tale. Tu mă păzește, pătrunde cu frica Ta trupul meu, căci de judecățile Tale m-am temut. Închide ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea, ci mai bine mă rog Ție, deschide-i ca să cunosc minunile din legea Ta, căci spre Tine sunt aruncată din pântecele maicii mele.
Tu ești Domnul meu; tatăl meu și maica mea m-au părăsit, iar Tu, Doamne m-ai primit.
Îndreptează pașii mei ca să nu mă umplu de rușine, eu roaba Ta; fă cu mine semn spre bine și împlinește cererea mea, pentru că înaintea Ta este toată dorirea mea și suspinul meu de la Tine nu s-a tăinuit.
Iarăși către Tine mă rog, Dumnezeule Părinte, ajută-mi ca să nu se afle prihană în mine, roaba Ta, căci Ție mă aduc punându-mă pe altarul mărturisirii și al smereniei mele, să fiu primită ca o ardere de tot; astfel să fie jertfa mea înaintea Ta.
Învrednicește-mă a urma Mielului Tău, Celui fără prihană, lui Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tine și cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, cinstea și puterea în veci. Amin”.
