Cum şi ce dăruim

Preot Bogdan Chiorean

Sunt situații în care dorința ta de a dărui se transformă într-un act eșuat, care nu numai că nu-și împlinește scopul inițial, ci, mai grav, generează reacții contrare.

De multe ori îți poți crea o imagine clară despre un om, observându-l cum și ce dăruiește.

Nu-i vorba, câtuși de puțin, de valoarea darului, deși, ar fi și aici multe nuanțe.

Se zice că poetul Rainer Maria Rilke se plimba cândva pe străzile Parisului, având un trandafir în mână. Doar că, în drumul spre întâlnirea lui cu o domnișoară, observă o bătrână care cerșea fără cuvinte și fără gesturi. Se uită în ochii ei și îi oferi acea floare. Bătrâna se ridică deodată și, de bucurie, renunță să mai cerșească în ziua aceea.

Darul trebuie să valideze, să arate prețuire, să surprindă, să împlinească ființa, iar nu să suplinească cele lumești.

Nu dăruiți unui șchiop o cârjă, nici unui nevăzător un baston, crezând că le faceți un cadou.

Iar de duceți o pungă de alimente unei familii nevoiașe în prag de sărbători, gândiți-vă câtă bucurie v-ar aduce vouă uleiul, zahărul și făina.

Hristos ne spune că „mai fericit este a da decât a lua”. Dar asta nu se poate proba fără ca măcar o bucată din ventriculul tău drept să se topească în darul oferit.

Previous Post

Piatra

Next Post

Uleiul din candele

Related Posts
Total
0
Share