– Ce vânt bun te aduce pe aici? a întrebat pustnicul pe închinătorul care cerea insistent să-l întâlnească.
– Eu vreau pacea sufletului, a răspuns melancolic acela.
Pustnicul a luat un lemnișor și a scris pe pământ: „Eu vreau pacea sufletului”.
– Uite, cât de simplu este! a spus pustnicul și a șters cuvântul „eu”.
Ștergi mai întâi pe „eu”. Este cu neputință să găsească pace sufletească cel care are desăvârșită încredere în sine și crede că poate să o găsească singur, departe de Dumnezeu. Ego-ul mereu va simți că este amenințat de toți cei din jurul său și astfel mereu se va teme. Se va transforma în egoism ca să domine și Îl va alunga pe Dumnezeu dimpreună cu pacea Sa.
Cu o a doua mișcare a șters pe „vreau”.
– Trebuie să ștergi cuvântul „vreau”. Vreau arată dorința, nevoia, alipirea. Când alergi în urma dorințelor tale, niciodată nu vei găsi timp să te liniștești și să devii fericit. Este binecunoscută „influența țânțarului”. Dacă într-o cameră sunt zece țânțari și tu omori nouă, al zecelea nu te va lăsa să dormi. Tot astfel este și cu dorințele. Oricâte vei satisface, mereu va exista una care nu te va lăsa să dormi.
Atunci închinătorul a privit la cuvintele șterse și atunci a trăit prima lui trezire. Fuseseră șterse „Eu” și „vreau” și rămăsese doar pacea sufletească.
