Preot Alexandru Lungu
Când iubești vezi totul prin lupa îndrăgostitului. Defectele par mici și inexistente, iar calitățile, și puține de ar fi, le amplifici la maxim. La început poți trece peste greşelile celui iubit, pentru că într-adevăr dragostea este asemenea unui drog, îți creează dependență și deși te doare când efectul trece, te întorci mereu la acea doză de euforie.
Cum facem totuși când iubirea nu mai vindecă? În ce fel reușim să găsim soluții când totul își pierde culoarea?
Dacă ieri ne înțelegem din priviri, astăzi nici cuvintele nu mai ajung unde trebuie. Cu cât ne știm mai bine, cu atât binele și frumosul par tot mai puțin vizibile. Când îți răspunde urât și te neglijează oricâte eforturi faci, pentru ce merită să mai lupți?
În slujba cununiei pe care uneori tinerii o neglijează, fiind cu gândul mai ales la petrecerea fastuoasă, la toate aranjamentele și muzica ce le va purta preț de câteva ore pașii pe ringul de dans, uităm de gestul punerii cununilor pe cap. De ce purtăm acele coroane ce ne transformă în prinți și prințese? În mod normal cununia este semnul biruinței asupra poftelor carnale pe care tinerii le-au biruit până la acel moment. În realitate, câți tineri se mai promit în fața lui Dumnezeu fără să își fi dezvăluit sexualitatea? Puțini.
Cununa așezată pe capul mirilor mai semnifică și angajamentul că, în ciuda tuturor furtunilor, a nenumăratelor ispite întâlnite pe cale, oricâte provocări vor întâmpina, se vor întoarce la acel moment din Biserică și își vor aduce aminte că doar împreună, umăr la umăr, cunună lângă cunună se vor putea înfățișa lui Hristos, biruitori, obosiți poate, sfâșiați de toate luptele depășite, dar învingători, fiindcă doar prin dragoste nu se moare niciodată.
