Curiozități din sinaxare: Cine a fost Sfânta Corona

La câteva luni de la debutul pandemiei de coronavirus, foarte mulți au aflat de pe rețelele de socializare de o Muceniță puțin cunoscută până atunci, cu numele Corona, izbăvitoare de epidemii.

Cine a fost Sfânta Corona

Deși este cinstită mai ales de către romano-catolici, Sfânta Corona, Muceniță din secolul 2, apare și în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române, la data de 11 noiembrie, sub numele de „Ștefanida”. Corona – în latină sau Ștefanida – în greacă înseamnă același lucru: Coroană.

Sfânta Ștefanida avea vârsta de 16 ani când a fost martirizată împreună cu un soldat, Sfântul Victor, pe teritoriul actual al Siriei. Unele martirologii spun că era soția lui Victor, altele că era căsătorită cu un alt soldat.

În privința martiriului, se precizează că Sfânta a suferit moarte cumplită, prin dezmembrarea trupului ei. A fost legată de doi copaci aplecaţi, care, fiind apoi eliberaţi, au rupt corpul tinerei în două. Citește viața Sfintei, pe larg, în secțiunea Calendar Ortodox.

Moaștele Sfintei Ștefanida sau Corona se află în Italia, iar o parte au fost duse de Otto al 3-lea în Germania și au stat sute de ani sub o lespede în pardoseala catedralei din Aachen.

Sfânta Corona, izbăvitoare de epidemii?

Sfânta Corona este cinstită mai ales în orășelul austriac ce îi poartă numele, Sankt Corona am Wechsel. De acolo a plecat și cinstirea ei ca izbăvitoare de epidemii.

Sfînta Corona este considerată de catolici ca ocrotitoare a măcelarilor, a tăietorilor de lemne și a vânătorilor de comori. Dar unii reprezentanți ai Bisericii Catolice spun că ea este, cel puțin pe plan local, cinstită ca izbăvitoare de epidemii de boli infecțioase.

„Oamenii din micul oraș austriac obișnuiau să se roage Muceniței în vremuri dificile, inclusiv pentru protecția comunității de boli contagioase”, a declarat pentru Deutsche Welle purtătoarea de cuvânt a catedralei din Aachen.

Dar, a explicat ea, acest fenomen local a atras recent atenția presei, întrucât „Sfânta Corona-protectoare de boli infecțioase”, este într-adevăr un titlu izbitor pentru aceste vremuri.

Indiferent dacă apelativul de „izbăvitoare de epidemii” este unul potrivit sau nu, dacă numele Sfintei este pronunțat Corona sau Ștefanida, rămâne edificator exemplul ei de mărturisire a lui Hristos cu prețul vieții.

Să ne rugăm cu credință acestei tinere mucenițe să ne ocrotească!

Sursa: http://basilica.ro.

Previous Post

Este loc suficient pe pământ pentru toți

Next Post

Apostolul zilei (Efeseni 4, 1-7)

Related Posts
Total
0
Share