Cursul de supraviețuire ortodoxă al Părintelui Serafim Rose tradus pentru prima oară în limba română – disponibil gratuit

În vara anului 1975, ca să le dea închinătorilor o temelie ortodoxă, părinţii Serafim Rose și Gherman de la Mănăstirea Platina au ţinut un curs de trei săptămâni, pe care l-au numit „Academia Teologică Noul Valaam”, după aşezământul făcut de Sf. Gherman în Alaska.

Părintele Gherman a vorbit despre teologia pastorală şi despre literatură „foarte desluşit”, după cum nota Părintele Serafim într-o scrisoare; iar Părintele Serafim a ţinut o serie de prelegeri aprofundate referitoare la evoluţia gândirii occidentale de la Marea Schismă până în prezent. La cererea obştii din Etna, prelegerile Părintelui Serafim au fost înregistrate, totalizând peste şaptesprezece ore de înregistrare.

El şi-a numit ciclul de prelegeri „Curs de supravieţuire”, datorită credinţei sale că, pentru a supravieţui în calitate de creştini ortodocşi în zilele acestea, oamenii trebuie să înţeleagă apostazia, să ştie de ce epoca modernă este aşa cum este. Pentru a se putea păzi, omul trebuie să cunoască strategiile vrăjmaşului său. Părintele Serafim îşi mai numea prelegerile „curs de autoapărare ortodoxă”.

În introducerea la cursul său, Părintele Serafim Rose afirma:

„O mare primejdie a vremurilor noastre şi a mişcării celor ce vin la Ortodoxie este ceea ce am putea numi, într-un limbaj mai puţin academic, fenomenul «maimuţoilor duhovniceşti» – oameni care sunt ortodocşi în exterior, ba chiar se şi mândresc pentru că sunt foarte corecţi în ortodoxia lor, însă în adâncurile lor nu sunt schimbaţi cu adevărat, nu sporesc în Ortodoxie, rămânând în mare măsură tributari lumii moderne, care îşi are rădăcinile în anticreştinism. Pentru că nu sporesc, aceştia nu văd cât de profund este conflictul dintre adevărata Ortodoxie şi lumea pe care ei nu au lăsat-o în urmă. În opoziţie cu aceasta, o convertire la adevărata Ortodoxie trebuie să fie totală; trebuie să schimbe tot ceea ce faci, felul cum priveşti lucrurile, cum valorizezi tot ceea ce ţi se întâmplă în viaţă. Altfel, ortodoxia nu va fi decât o altă sectă, deosebindu-se doar în exterior de alte secte precum a mormonilor, de pildă. Dacă privim atent sectele, ele sunt toate la acelaşi nivel; toate sunt parcă unidimensionale şi lipsite de profunzime; ele se deosebesc doar prin dogmele diferite. Dacă ortodoxia este doar una din acestea, atunci ea nu este adevărul, ci doar o sectă între multe altele. Dar Ortodoxia este tocmai Adevărul, care ar trebui să ne schimbe total viaţa. Aşadar, pentru a dobândi această perspectivă ortodoxă totală trebuie să ne educăm mereu, mergând tot mai adânc şi mai larg…Cursul acesta se va concentra asupra celor mai importante mişcări şi asupra celor mai importanţi autori care au contribuit la formarea mentalităţii noastre de astăzi. Fireşte, putem fi ortodocşi şi fără a conştientiza toate aceste lucruri, însă suntem în mare primejdie, căci curentele de gândire care ne înconjoară şi care s-au format de-a lungul ultimelor opt-nouă veacuri ne afectează direct, iar noi nu ştim cum să le răspundem dacă nu ştim unde au dreptate, unde greşesc şi de unde au apărut. Poziţia noastră poate fi deosebit de precară, chiar dacă adoptăm postura de «ortodox fundamentalist» care stă în colţul lui, zicând: «Asta cred şi orice altceva este rău». Este o poziţie cât se poate de nerealistă, pentru că trebuie să ai contact cu lumea: copiii voştri merg la şcoală, voi citiţi ziare, vă întâlniţi cu oameni ce cred lucruri diferite sau chiar cu ortodocşi care nu ştiu prea bine ce cred. Dacă nu sunteţi conştienţi de ceea ce se petrece, ortodoxia voastră va fi molipsită, fără ca măcar să băgaţi de seamă, de tot felul de idei moderne. Veţi ajunge să mergeţi la Biserică Duminica, iar restul săptămânii să trăiţi după standarde diferite, ceea ce este un adevărat dezastru… Pentru a evita aceasta, trebuie să urmăm sfatul Sfântului Vasilie [cel Mare] şi să începem să învăţăm a lua din lumea din jur înţelepciune, atunci când există înţelepciune, iar atunci când este prostie, să ştim de ce este prostie“.

«Academia Teologică Noul Valaam» a mai avut loc în vara anului 1977 şi apoi în fiecare vară. Audienţa a crescut an de an, însă cursurile erau mai scurte, cam jumătate din cele de la început. Aspectul ironic – începând cu numele sonor de „academie”, cu „examenele” de absolvire şi cu diplomele tipărite, asemănătoare cu cele oficiale – se datora exclusiv Părintele Gherman. Însă iată că, ceea ce părea a fi la început doar o joacă, în final s-a dovedit a avea o reală semnificaţie. În timpul vieţii Părintelui Serafim, cel puţin zece oameni (majoritatea convertiţi) au fost hirotoniţi fără vreo altă pregătire teologică oficială decât cea primită la „Academie”. Arhiepiscopul Antonie, care cerea acte doveditoare referitoare la pregătirea teologică a clerului din eparhia sa, lua cât se poate de în serios diplomele Academiei.

La sfârşitul fiecărei sesiuni, părinţii subliniau faptul că diplomele primite însemnau nu sfârşitul educaţiei ortodoxe a studenţilor, ci de-abia începutul. De-a lungul întregii lor vieţi trebuiau să construiască pe temelia celor dobândite, înapoindu-le sub forma activităţii creştine. Mulţi dintre închinătorii, care veniseră la schit iară să aibă habar de ortodoxie, dobândeau încredere să iasă şi să facă multe pe câmpul de seceriş al lucrării misionare.

După adormirea Părintelui Serafim, Academia a dat încă sute de absolvenţi, iar dintre aceştia peste patruzeci sunt acum clerici ortodocşi. Însă poate că efectele cu cea mai lungă bătaie ale celei dintâi „şcoli de vară” din 1975 vor apărea prin lectura notelor şi transcrierilor casetelor înregistrate după «cursul de supravieţuire» al Părintelui Serafim.

Prefața cărții:

Marele lanț al căderii

„Cursul de Supraviețuire Ortodoxă” își are originea în vara anului 1975, atunci când părintele Serafim Rose a decis să țină pentru un grup de tineri convertiți o serie de prelegeri despre civilizația occidentală dintr-o perspectivă ortodoxă.

Obiectivul explicit al cursului era cel de a le oferi studenților o viziune aparte asupra istoriei apusene, pentru ca ei să poată înțelege felul în care s-a dezvoltat mentalitatea modernă, să poată sesiza legăturile de idei între fenomene istorice și culturale foarte variate în aparență, să deceleze rădăcinile teologice și filosofice ale manifestărilor contemporane, să poată privi întreaga istorie a occidentului ca pe o cădere neîntreruptă din Ortodoxie.

Din foarte multe puncte de vedere părintele Serafim Rose a reușit în această lucrare un adevărat tur de forță. De la multitudinea de curente și idei filosofice analizate până la varietatea fenomenelor discutate, cursul fascinează cititorul. Dincolo însă de periplul cultural remarcabil, ceea ce dă greutate acestei întreprinderi și o face să fie singulară este recontextualizarea istoriei din perspectivă ortodoxă.

Practic, „Cursul de Supraviețuire Ortodoxă” este singura carte de istorie a ideilor apusene în care istoria este povestită din punctul de vedere al Tradiției. Chiar dacă părintele Serafim Rose utilizează aproape exclusiv surse apusene pentru a-și argumenta teza, el are grijă de fiecare dată să intervină prin comentarii și analize lapidare, dar esențiale, pentru a fixa un cadru narativ de interpretare unic. În felul acesta, cititorul nu este abandonat nicio clipă și nu are nicio șansă de a rata teza cărții: apostazia Occidentului, manifestată sub forma chiliasmului și nihilismului. Mai mult, din noianul și varietatea de idei discutate, cititorul poate să deprindă o idee unitară.

Departe de a-l deconcerta și nedumeri, de a-l pune în fața unor fenomene ininteligibile, de a-l aiuri cu detalii și curente incomprehensibile, părintele Serafim Rose reușește să lumineze o poveste densă și să fixeze o imagine plină de înțeles. Istoria – și aici vorbim nu doar de istoria politică, ci și de ce cea culturală sau spirituală – capătă astfel sens, iar evenimentele se deslușesc unul pe celălalt, devenind zalele dintr-un mare lanț al căderii.

Forța explicativă a „Cursului” nu se rezumă, de altfel, doar la trecut, ci este legată de o eshatologie creștină, de o anumită finalitate a istoriei, pe care părintele Serarfim Rose o subliniază dintr-o perspectivă patristrică. Din acest punct de vedere, el arată că viziunea unui sfârșit al istoriei dominat de prezența Antihristului nu reprezintă nicidecum un monopol tradițional, ci a fost  o preocupare de seamă a unor gânditori altfel foarte diferiți, precum Henry Miller sau Donoso Cortes, pentru a cita doar două nume. Așadar, așteptarea chiliastă nu este doar apanajul sectelor milenariste, fiind mai degrabă, în opinia părintelui, constanta istoriei apusene, manifestată sub forme variate care merg de la ascetismul extrem al unor secte până la consumerismul contemporan fără inhibiții.

În pofida numelui, „Cursul de Supraviețuire Ortodoxă” nu își propune să ofere niște tehnici concrete de supraviețuire, ci o viziune autentică și reală asupra lumii alături de mijloacele duhovnicești și intelectuale prin care ortodoxul zilelor noastre să poată distinge apostazia. Pe urmele unor Cuvioși și Sfinți, părintele Serafim anticipa în pragul Apocalipsei o mare înșelare, la care această istorie ar putea servi drept antidot.

În altă ordine de idei, în biografia consacrată părintelui Serafim Rose, ieromonahul Damaschin aprecia în capitolul dedicat „Cursului de Supraviețuire” că impactul cel mai de seamă al acestei lucrări va avea loc în momentul tipăririi, atunci când publicul larg se va întâlni cu acest efort monumental. Din nefericire, apariția volumului s-a tot amânat și iar s-a amânat din motive asupra cărora nu putem decât specula, publicul fiind văduvit astfel de o carte esențială pentru înțelegerea istoriei și a lumii, dar și a gândirii părintelui Serafim Rose. De altfel, o bună parte din creația ieromonahului de la Platina, în special cea dedicată vieților Sfinților, poate cea mai importantă ca pondere („Vita Patrum”, „Sfinții Catacombelor Rusiei”, „Tebaida Nordului”), este foarte greu de găsit în zilele noastre, cărțile sale devenind nestemate bibliofile, atât prin raritate, cât și prin calitatea ieșită din comun a tipăriturii.

În fine, revenind la cartea prezentă, cursul a circulat până acum doar într-o versiune audio parțială și nu demult a apărut transcrierea sa în engleză. Versiunea pe care publicul român o are acum în față reprezintă, așadar, o traducere a cursului transcris în engleză. Din acest punct de vedere, „Cursul” are o puternică notă de oralitate, care pe alocuri îl poate descumpăni pe cititor. Cu toate acestea, trebuie avut în vedere că Părintele Serafim Rose își propusese să revizuiască și să șlefuiască notele de curs astfel încât să publice o versiune cât mai îngrijită și închegată, însă din păcate acesta a rămas doar un deziderat. Totuși, chiar și cu aceste neajunsuri tehnice, în fond neglijabile, „Cursul de Supraviețuire Ortodoxă” rămâne o lectură de neocolit pentru cine dorește să înțeleagă istoria și dimensiunea înșelării moderne.

Prin bunăvoința traducătorului cartea este disponibilă în format electronic gratuit și poate fi descărcată aici: Cursul de supravieţuire ortodoxă.

Sursa: http://estemaitarziudecatcredeti.wordpress.com

Total
175
Shares
Previous Post

Dulgherul și împăratul

Next Post

Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor)

Related Posts