Conducând pe un mare bulevard, înaintea ochilor unei doamne a avut loc un accident, în care a fost rănit grav un tânăr. Cu ajutorul unor oameni l-a pus pe tânăr, care avea în jur de 20 de ani, în mașina ei, ca să-l ducă la spitalul de urgență. Tânărul avea hemoragie, iar doamna a ajuns la spital cât de repede a putut. A fost luat de personalul de serviciu al spitalului și dus înăuntru.
Împreună cu ei a intrat și doamna, ca să afle cine este, iar apoi să înștiințeze rudele lui. Medici de serviciu au constatat că tânărul trebuia să intre urgent în operație. L-au înștiințat pe medicul chirurg, care, pentru a-l opera, a cerut 1.000 de dolari. Medicii au înștiințat-o pe doamnă, iar ea le-a spus cum s-a întâmplat accidentul și că nu-l cunoaște pe tânăr. Au comunicat din nou cu chirurgul, însă acela a rămas neînduplecat. Voia bani.
Doamna văzând pe tânăr cum se stinge, a spus:
– Începeți și salvați-l pe tânăr, căci eu merg să aduc banii.
Și într-adevăr, doamna a adus banii și numai după aceea a venit medicul chirurg.
Însă, ironia sorții! Însă ce i-a rezervat această noapte iubirea sa de bani?!! De îndată ce l-a văzut pe tânăr, a rămas ca trăsnit; s-a făcut alb ca un mort. A căzut peste el urlând de durere. Atunci tânărul i-a spus ultimele cuvinte:
– Tată, tu m-ai ucis!
Și zicând acestea, și-a dat duhul.
Doamna, cutremurată de cele întâmplate, a luat banii și i-a aruncat în fața medicului, spunându-i:
– Ia-i și fă înmormântarea fiului tău!
Pe lângă toate acestea era și singurul lui copil.