Cuvânt la Duminica Mironosiţelor – Arhimandrit Zaharia Zaharou

Mironosiţele – Maria, Mama lui Iisus, Maria Magdalena, Ioana, Salomeea, Maria lui Cleopa, Suzana, Marta şi Maria din Betania – erau femei devotate lui Hristos, care, datorită marii lor iubiri pentru Domnul, au simţit în faţa mormântului gol prezenţa Celui care înviase. Mormântul gol a fost îndea­juns pentru a vorbi inimilor lor şi a le încredinţa de Învierea iubitului lor învăţător.

Această Duminică ne oferă o minunată învăţătură. Citim în Evanghelie că în acel înfricoşat ceas, când Domnul Şi-a încredinţat duhul pe Cruce Tatălui Ceresc şi toată făptura a fost învăluită de ameninţarea morţii, Apostolii au fost cuprinşi de spaimă şi s-au împrăştiat din pricina înfricoşatelor evenimente ce avuseseră loc. Însă, Iosif din Arimateea, neluând în seamă ameninţările vrăjmaşilor Crucii, a aflat curajul şi îndrăzneala de a se înfăţişa înaintea lui Pilat şi a-i cere Trupul Domnului Iisus Hristos. Evanghelia ne oferă o foarte succintă caracterizare a lui Iosif, însă de mare însemnătate: el „aştep­ta Împărăţia lui Dumnezeu“ (cf. Luca 23, 51). Prin urmare, era şi el unul dintre cei ce credeau în Dumnezeul lui Israel, Care a venit şi iarăşi va să vină, şi nădăjduiau în venirea Îm­părăţiei Sale. Această credinţă în Împărăţia lui Dumnezeu şi aşteptarea ei i-au dat îndrăzneala de a se înfăţişa înaintea lui Pilat, primejduindu-şi astfel viaţa. Atunci când a zis că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” (cf. Luca 17, 21) Hristos a vorbit despre Sine, Cel ce vine să Se sălăşluiască în inimile tuturor celor ce-L iubesc.

Şi în cazul lui Nicodim suntem martorii unei prefaceri lă­untrice uimitoare. Dacă mai înainte Nicodim „venise noaptea la Iisus” (cf. Ioan 3, 2), fiindu-i teamă şi ruşine să-L mărturi­sească public, acum, renăscut prin împăcarea cu Domnul şi prin prezenţa Lui cea vie, dă dovadă de mult curaj, îndrăz­nind să înmormânteze împreună cu Iosif trupul neînsufleţit al Domnului. Asemenea, şi inima noastră trebuie să ardă de aş­teptarea venirii Domnului, a Celui care a venit, Care rămâne împreună cu noi până la sfârşitul veacurilor şi Care va veni din nou să judece viii şi morţii. Dacă nutrim această aştepta­re plină de nădejde, vom afla şi noi puterea şi îndrăzneala să luăm asupra noastră toată lucrarea cucerniciei pentru a bineplăcea lui Dumnezeu.

Pentru a ne putea păstra vie însuflarea, avem trebuinţă atât de acea credinţă despre care ne învaţă Duminica lui Toma, credinţa „care este lucrătoare prin iubire” (Gal. 5, 6) în ini­mă, precum şi de aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, pentru ca însuflarea noastră să fie statornică şi să sporească neîncetat, trebuie să avem mereu înaintea ochilor venirea Domnului şi să o aşteptăm cu nădejde. Primii creştini aveau o mare însuflare pentru că aşteptau venirea Domnului, care pentru ei era iminentă. De aceea se şi rugau zicând: „Să vină Harul Tău şi să treacă lumea aceasta.” Ştiau că Harul lui Hristos este Împărăţia lui Dumnezeu. Şi atât de mult tânjeau după venirea ei, încât îşi încheiau rugăciunea cu cuvintele: „Maran atha!” – „Vino, Doamne!” (1 Cor. 16, 22). Nu aşteptau apatici şi pasivi ca Acesta să vină, ci Îl chemau să vină degra­bă. Şi nu doar Îl chemau să vină degrabă, ci, după cum zice Sfântul Petru în epistola sa, şi „grăbeau venirea zilei Domnu­lui” (cf. 2 Petru 3, 12), alergând cu nădejde spre ea. Aşteptarea Împărăţiei lui Dumnezeu, Împărăţie pe care o înţelegeau ca prezenţa lui Hristos cel înviat, era atât de intensă, încât le adumbrea pe toate si le dădea puterea să păşească cu mult curaj pe calea muceniciei. Prin sângele acestor Mucenici şi dato­rită rugăciunii lor de mijlocire pentru noi, s-a întărit credinţa pe pământ şi a ajuns până la noi, cei săraci, care suntem lipsiţi de această aşteptare intensă a Împărăţiei lui Dumnezeu, însă trăim în Biserică în pace.

În Duminica Mironosiţelor învăţăm că dacă însetăm după Împărăţia lui Dumnezeu şi aşteptăm venirea ei, dacă credem că Domnul va veni să judece lumea cu dreptate, atunci nu vom cădea în akedie, ci însuflarea noastră se va reînnoi neînce­tat. De aceea, pentru noi lucrul cel mai însemnat este a nutri această dorinţă şi aşteptare de a ne uni cu Hristos.

De fiecare dată când cei trei mari Apostoli, Pavel, Petru şi Ioan, vorbesc despre desăvârşirea vieţii creştine pe care Hris­tos a adus-o pe pământ, ei o leagă numaidecât de cea de-a Doua Venire a Sa în slavă, căci aşteptarea Domnului Iisus Hristos împărtăşeşte însuflarea şi puterea necesare dobândi­rii acestei desăvârşiri. Îndrăznirea care izvorăşte din aceas­tă aşteptare a făgăduinţei Domnului ne ajută să luăm asupra noastră desăvârşita lepădare de sine şi să nădăjduim în darul lui Dumnezeu, pentru ca să fim călăuziţi la tot adevărul (cf. Ioan 16, 13), la plinătatea iubirii lui Hristos, Care este Raiul cel adevărat şi împlinirea vieţii tuturor făpturilor cugetătoare.

Ca şi creştini, noi ne apropiem de marele şi cel mai de pe urmă Praznic al Cincizecimii cu inima plină de aşteptarea şi de tânjirea fierbinte după darul Duhului Sfânt, flacăra arză­toare a Mângâietorului, pe care Domnul a dăruit-o în această zi. Acest dar ne va ajuta să fugim de stricăcioasa deşertăciune a lumii, de ademenitoarea minciună a valorilor ei, precum şi de cea mai mare înşelare cu putinţă, aceea de a crede că iubi­rea iluzorie faţă de această lume s-ar putea împăca cu nepri­hănita iubire de Dumnezeu. Prin acest dar, Duhul Sfânt ne va aduce aminte de cuvintele dătătoare de viaţă ale Atotputer­nicului Iisus (cf. Ioan 14, 26) şi ne va uni cu toţi Sfinţii care au tânjit după arătarea Celui ce a venit şi iarăşi va să vină (cf. Evrei 10, 37). Căci ei au îndurat dureri şi nevoinţe pentru a lua cununa dreptăţii şi a se face părtaşi la praznicul minunat şi mai presus de fire al Cerului, la Lumina prezenţei Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh.

Extras din Veșnicul astăziArhimandrit Zaharia Zaharou, Editura Bizantina.

Previous Post

Cei smeriţi îşi păstrează bogăţia lor duhovnicească în vistieria lui Dumnezeu

Next Post

1 mai 1965: Sfântul Gavriil Georgianul, Starețul nebun pentru Hristos – a incendiat portretul lui Lenin de față cu sovieticii care sărbătoreau solemn Ziua Muncii în Tbilisi

Related Posts
Total
0
Share