Bine a zis Domnul: „Că jugul Meu este uşor”. Căci ce greutate sau ce osteneală este a ierta fratelui greşelile cele uşoare şi de nimic vrednice, ca să se ierte şi ale tale şi să te îndrepţi degrabă şi în scurtă vreme? Nu a cerut Hristos: „Aduceţi-Mi bani, viţei, ţapi, post, priveghere”, ca să zici: „Nu am, nu pot”, ci ceea ce este uşor, lesnicios şi scurt, aceasta a poruncit-o, zicând: „Tu iartă fratelui tău greşelile lui şi Eu îţi iert ţie pe ale tale. Tu ierţi poate puţini bănişori sau trei dinari. Iar Eu nenumăraţi talanţi îţi dăruiesc ţie. Şi tu adică numai îi ierţi, nimic dăruind; iar Eu îţi dau şi iertare, şi vindecare, şi împărăţia. Atunci îţi primesc şi darul tău, când te împaci cu cel ce te vrăjmăşeşte pe tine, când nu ai vrajbă asupra cuiva, când soarele nu apune întru mânia ta. Când către toţi ai pace şi dragoste, atunci rugăciunea ta este bine primită şi prinosul tău bine plăcut, casa ta binecuvântată şi tu eşti fericit. Iar dacă tu nu te împaci cu fratele tău, cum cauţi iertare la Mine? Îmi calci cuvintele şi ceri iertare? Eu, Stăpânul tău, îţi poruncesc, dar nu iei aminte, şi tu, robul, cum îndrăzneşti să-Mi aduci rugăciune sau jertfă, având vrajbă asupra cuiva? Că precum tu îţi întorci faţa de la fratele tău, aşa şi Eu de la rugăciunea ta şi de la darul tău îmi voi întoarce ochii”.
Şi iarăşi vă rog, fraţilor, de vreme ce Dumnezeu este dragoste şi întru cele ce se fac fără de dragoste nu binevoieşte, cum oare va primi Dumnezeu rugăciunea ucigaşului, darurile, pârgile ori aducerea de roadă, dacă nu se va pocăi mai înainte, după cum cere cuvântul? Dar poate, desigur, îmi vei zice: „Eu nu sunt ucigaş”, însă eu îţi voi arăta că eşti ucigaş, iar mai vârtos Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, te va mustra pe tine, zicând: „Tot cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este”.
Deci, iubiţii mei fraţi, nimic să nu cinstim mai mult decât să ne sârguim a câştiga dragostea cea desăvârşită. Nimeni să nu aibă ceva asupra cuiva, nimeni să nu răsplătească cuiva rău pentru rău. „Soarele să nu apună întru mânia voastră”, ci să lăsăm datornicilor noştri toate şi dragostea spre noi să o atragem. Că aceasta acoperă mulţimea de păcate. Căci ce folos este, fiilor, dacă cineva le-ar avea pe toate, iar dragostea care îl mântuieşte nu o are? Că precum dacă cineva va face un prânz mare, ca să cheme pe împărat şi pe boieri, şi toate le-ar pregăti cu îndestulare, ca nimic să nu îi lipsească lui, iar sare nu va avea, oare poate să se mănânce prânzul acela? Nu, cu adevărat! Ci şi cheltuiala a irosit-o, şi ostenelile le-a pierdut; şi ocară de la cei chemaţi de dânsul şi-a tras. Aşa şi aici. Ce folos este a se osteni cineva fără dragoste? Că fără de aceasta tot lucrul şi toată fapta este necurată, chiar de are cineva feciorie, chiar de posteşte, de priveghează, ori de se roagă, ori de face ospăţ săracilor, ori daruri de i se pare că aduce, sau pârgă, sau aduceri de roade, ori biserici de zideşte, ori altceva lucrează fără de dragoste, toate acelea întru nimic se vor socoti înaintea lui Dumnezeu. Că nu binevoieşte Domnul întru dânsele. Auzi pe Apostolul ce zice: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor… şi de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”. Că cel ce are vrajbă asupra fratelui său şi i se pare că aduce ceva lui Dumnezeu, este ca cel ce jertfeşte câine şi ca o plată a unei desfrânate se va socoti.
Deci, să nu voieşti fără de dragoste a face nimic, că dragostea acoperă mulţime de păcate. O, ce fel de bunătate defăimăm! O, de câte bunătăţi şi de câtă bucurie ne lipsim necâştigând dragostea! Pe aceasta Iuda nevrând să o câştige, din mijlocul cetei apostolilor a ieşit, lăsând Lumina cea adevărată, pe Dascălul său şi pe fraţii săi urându-i, în întuneric s-a dus. Pentru aceea şi verhovnicul Petru zice: „…Iuda a căzut, ca să meargă în locul lui” (Fapte 1, 25). Şi iarăşi Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu, zice: „Cel ce urăşte pe fratele său întru întuneric este, şi întru întuneric umblă, şi nu ştie unde se duce, că întunericul i-a orbit ochii lui”.
Iar de zici că deşi pe fratele meu nu îl iubesc, dar pe Dumnezeu Îl iubesc, te mustră pe tine acelaşi Apostol, zicând: „Iar de zice cineva că iubesc pe Dumnezeu şi pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Că cela ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut, cum poate să îl iubească?” Deci, cel ce are faţă de fratele său dragoste şi nu are vrajbă asupra cuiva, cel ce împlineşte cuvântul apostolului: „Soarele să nu apună întru mânia voastră”, acesta cu adevărat iubeşte pe Dumnezeu. Acesta este ucenic al lui Hristos, Cel ce a zis: „Că întru aceasta vă vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, de veţi avea dragoste între voi”.
Deci, arătat este că ucenicii lui Hristos de acolo se cunosc, adică din dragostea cea adevărată. Iar cel ce are ură asupra fratelui şi i se pare că iubeşte pe Hristos, este mincinos şi se amăgeşte întru sine. Că zice Apostolul Ioan: „Porunca aceasta o avem de la Dânsul, ca cel ce iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său”. Şi iarăşi zice Domnul: „Vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Şi a adăugat, vrând să arate puterea dragostei: „Întru aceste două porunci se cuprind toată legea şi proorocii”.
O, minune neasemănată! Că cel ce are dragoste nefăţarnică, toată legea o împlineşte. Că plinirea legii este dragoste, după cum zice Apostolul. O, putere neasemănată a dragostei! O, putere a dragostei nemăsurată! Nimic decât dragostea nu este mai cinstit, nici în cer, nici pe pământ. Pentru aceasta, Pavel Apostolul, după ce a învăţat că nimic nu este deopotrivă cu dragostea, a scris şi a trimis până la marginile lumii, zicând: „Fraţilor, nimănui cu nimic nu fiţi datori, ci numai unii pe alţii a vă iubi, şi sufletul unii pentru alţii a vă pune. Că dragostea aceasta este începutul tuturor faptelor bune”.
Dragostea este plinire a legii. Dragostea este mântuirea cea nerătăcită. Aceasta dintru început a locuit întru inima lui Abel. Aceasta lui Noe i-a fost povăţuitoare. Aceasta împreună cu patriarhii a lucrat. Aceasta pe Moise l-a mântuit. Aceasta pe David lăcaş al Sfântului Duh l-a făcut. Aceasta întru prooroci s-a sălăşluit. Aceasta pe Iov l-a întărit. Şi de ce nu zic cele mai mari? Aceasta pe Fiul lui Dumnezeu din ceruri către noi L-a pogorât. Prin dragoste, Cel fără de trup S-a întrupat, Cel fără de ani S-a făcut sub ani pentru noi. Fiul lui Dumnezeu Fiu al omului S-a făcut. Prin dragoste, toate spre mântuire se zidesc, moartea s-a stricat, iadul s-a surpat, Adam s-a chemat, şi Eva s-a liberat. Prin dragoste, o turmă s-au făcut îngerii şi oamenii. Prin dragoste, blestemul s-a dezlegat, raiul s-a deschis, viaţa s-a arătat, Împărăţia cerurilor s-a făgăduit. Aceasta pe pescari vânându-i, vânători de oameni i-a făcut. Aceasta împreună cu mucenicii a pătimit şi i-a întărit. Aceasta pustietăţile le-a arătat oraşe. Aceasta munţii şi peşterile de cântări de psalmi le-a umplut. Aceasta pe oameni îngeri i-a făcut. Aceasta pe bărbaţi şi pe femei pe calea cea strâmtă şi grea i-a învăţat a umbla.
Dar până când nu voi înceta alergând după cele neajunse? Cine este îndestulat ca să povestească toate faptele dragostei? Socotesc că nici îngerii după vrednicie nu vor povesti. O, fericită dragoste, dătătoare a tuturor bunătăţilor! O, fericită dragoste, ceea ce fericiţi arăţi pe cei ce te doresc! Fericit este omul şi de trei ori fericit cu adevărat, cel ce a câştigat dragostea din inimă şi din ştiinţa curată.
Însă auzind de dragoste, să nu socoteşti dragostea cea lumească şi trupească, cea din cârciumi şi de la ospeţe, al cărui dumnezeu este pântecele şi slava veacului acestuia a cărei dragoste cu hotarele mesei împrejur s-a hotărât; a căror dragostea vrajbă este la Dumnezeu, unde cheamă prieteni şi nu vrăjmaşi, unde săracii nu sunt de faţă, unde sunt râsete şi aplauze, gâlcevi, beţii şi necinste. Pentru aceştia a zis Apostolul: „Cine voieşte să fie prieten al lumii, vrăjmaş al lui Dumnezeu se face”. Despre dragostea aceasta,sau mai degrabă amăgirea, să nu zic ceva mai mult, căci Dumnezeu ne cercetează. Că a zis Dumnezeu că şi păgânii fac asemenea: „Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce plată puteţi avea?”.
Însă noi nu pentru această dragoste zicem, nu pe aceasta o vestim, nici pe aceasta o căutăm, ci pe cea nefăţarnică, pe cea fără de prihană, pe cea neîntinată, pe cea neasemănată, pe cea care ţine toate şi întru tot lucrul bun se cinsteşte. Pe care Domnul nostru a arătat-o zicând că omul trebuie să-şi pună sufletul său pentru prietenii săi. Că şi însuşi Domnul a învăţat şi a făcut, iar sufletul Său pentru noi şi-a pus, nu numai pentru prieteni, ci şi pentru vrăjmaşi. Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel iubit L-a dat pentru noi. Prin dragostea aceasta, Pavel Apostolul, având întru sine dumnezeiasca dragoste, zicea: „Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”.
Extras din „Cuvinte şi învăţături”, vol. 3 – Sfântul Efrem Sirul, Editura Bunavestire.
