Nici atunci când are dreptate, monahul nu este bine să se îndreptățească, pentru că îndreptățirea face din sufletul omului refugiu al demonilor.
*
Părinții din vechime se nevoiau mult și Postul Mare nu era ușor. De aceea și Sfântul Teodor Studitul spune: înjumătățindu-se Postul, să ne facem puțin curaj pentru cealaltă jumătate.
*
Diavolul, de vreme ce se face dialog între el și suflet, înțelege gândurile, răspunsurile sufletului. De aceea și se pare uneori că răspunde împotrivă. Nu poate însă să priceapă gândurile cele bune pe care le avem.
*
Starețul a povestit cuiva care l-a vizitat la Stomio că atunci când voia să citească uneori Paraclisul Maicii Domnului, citea mai întâi câteva tropare din Canonul cel Mare, pe care le copiase într-un caiețel. Și aceasta, pentru că se simțea nevrednic chiar și să se roage Maicii Domnului.
*
Când un șarpe te întâlnește, mai întâi te privește, te analizează bine și dacă vede că ai Harul Sfântului Duh, vine lângă tine, te simte ca pe un stăpân, te linge, ți se închină, pentru că și el simte pe Duhul Sfânt. Toate animalele simt aceasta. Dacă însă nu ai Harul, se teme de tine, se scârbește și fuge.
*
Sfântul Munte va înflori. Va scoate pustnici care vor ajunge la măsuri înalte. Vor ieși monahi buni, chinoviile se vor umple. Materialul care este acum este foarte bun. Și generația care va urma, va fi material bun. Apoi însă vor veni alții care vor fi răniți de lume. Și fiindcă le vor gusta pe toate și nu vor găsi nicăieri odihnă, vor veni să se facă monahi. Dar și aceștia vor putea înainta, dacă vor. (Acestea s-au spus în 1978).
*
Înfrânarea de la patimile trupești îl face pe om puternic. Iar dacă are și o viață duhovnicească, devine și duhovnicește puternic.
*
Privegherea pe care o facem noi, monahii, este o trapeză cu mâncăruri duhovnicești.
*
Noi să rostim Rugăciunea lui Iisus și să-l lăsăm pe câine să latre (adică pe diavolul să ne aducă gânduri). Ne va lăsa în pace, fiindcă va spune: „Doar n-am să-l fac și pe acesta Sfânt!”.
*
Monahul să învețe teologia cea practică, nu pe cea universitară.
*
Se roagă câte unul la Dumnezeu să-i deschidă ochii, ca să vadă (duhovnicește), și de îndată ce deschide un ochi, începe să-i chinuiască pe ceilalți care nu văd. Nici Dumnezeu nu mai știe ce să facă. Dacă nu vede, nu rabdă; dacă vede puțin, îi chinuiește pe ceilalți.
*
Mai demult a venit un tânăr din Atena să devină monah. Dragostea rudelor nu-l lăsa să se liniștească. De aceea s-a întors la casa sa. Dorul vieții monahale l-a adus din nou în Sfântul Munte. Aceasta s-a repetat de multe ori. În cele din urmă, s-a hotărât ca, dacă îi va mai spune gândul să iasă în lume, să meargă pe jos. Și într-adevăr, a mers pe jos până în Atena. Și apoi când a vrut să vină în Munte, a venit tot pe jos. Bunul Dumnezeu, văzând osteneala sa, l-a ajutat. A rămas în Athos, a devenit monah și a sporit.
*
Mai demult răul era puțin. Un monah era mai bun decât celălalt. Puțini erau cei nepăsători. Și dacă se afla câte unul nepăsător, era ajutat de ceilalți. Acum nu pot să înțeleagă care este lucrul lumesc și care cel călugăresc. În vremea de dinainte binele era bine; pe atunci ajuta atmosfera generală. Astăzi este mai greu să ajuți pe cineva, fiindcă situația este încurcată. În vremea noastră este nevoie de mult discernământ.
*
Puține sunt situațiile în care se întâmplă ceva, ca să se slăvească numele lui Dumnezeu, precum s-a petrecut cu orbul din naștere. În celelalte situații acționează legile duhovnicești. Omul este cel care alungă Harul lui Dumnezeu. Stă de pildă în curent și cască gura. Apoi face rugăciuni ca să se facă bine. Însă atunci când cineva nu știe și stă în curent, ajută Dumnezeu.
*
Atunci când cineva psalmodiază, chiar dacă nu știe note, celălalt care îl aude, înțelege dacă el cântă pentru Dumnezeu sau pentru lume.
*
Nimic nu se întâmplă, dacă nu îngăduie Dumnezeu. Până și diavolul, ca să intre în porci, a cerut voie. Diavolul nu are stăpânire, atunci când omul nu dă drepturi. De un astfel de om, diavolul se teme, iar când un demonizat vede un astfel de om, simte neliniște. Este nevoie de smerenie.
*
Când cineva are smerenie, nici pe cel mândru nu-l irită. Cel egoist se simte deranjat de cel egoist. Dar de la cel smerit primește folos, pentru că are Har.
*
Pe cel smerit îl trădează Harul lui Dumnezeu și devine iubit tuturor. Ca să vină Harul, trebuie să plece egoismul, mândria, invidia, slava deșartă. Ca să plece acestea, trebuie să ne smerim. Ca să ne smerim, trebuie să facem ascultare, să ne tăiem voia.
*
Nu este nevoie să dăm explicații. Fie greșim, fie nu, să cerem iertare. În felul acesta ne smerim și primim Har. Dacă suntem clevetiți pe nedrept, să răbdăm nedreptatea cu bucurie, ca să ispășim și vreun păcat. Căci atunci când eram în lume, oare nu am întristat pe părinți, pe frați și pe alții? Cum se vor ispăși aceste păcate? Doar cu spovedania și cu Rugăciunea de iertare?
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
