Când avem ispite, să le primim cu bucurie, căci prin acestea primim cercetarea Harului dumnezeiesc. Oricâte ispite ar veni asupra noastră, dacă noi suntem aproape de Hristos, atunci inima noastră va simți dulceață, căci Domnul este întreg dulceață.
*
Un absolvent la Medicină voia să devină monah, dar șovăia, deoarece credea că în lume ar fi putut ajuta pe mulți ca medic. Când l-a întrebat pe Stareț, acesta i-a răspuns: „Există în lume mulți medici, mulți creștini, care fac această lucrare. Dacă vrei să te afierosești lui Hristos, nu este corect să faci ceea ce se potrivește mirenilor. Dacă vrei să faci ceva în viața ta, să o faci corect”.
*
Unui tânăr care voia să devină monah, dar care aducea obiecții și vedea lucrurile în chip raționalist, i-a spus: „Ca să devină cineva monah, trebuie să aibă și vreun șurub desfăcut. Cei cu desăvârșire raționaliști nu devin monahi.
*
Când Dumnezeu vrea să atragă un suflet lângă El, îi dă o ciocolată, ca să-l îndulcească. Atunci sufletul înnebunește de bucurie și merge lângă Dumnezeu. De îndată ce Dumnezeu îl leagă de Sine cu sfânta Sa frică, atunci pentru multă vreme nu îi mai dă nicio altă mângâiere. Însă în tot acest răstimp Dumnezeu pregătește pentru acel suflet o întreagă cofetărie.
*
Când vom avea smerenie, atunci vom avea și rugăciune. Să nu facem canonul nostru de rugăciune din obișnuință, tipiconal. Odată un monah pescuia și spunea Rugăciunea lui Iisus. Însă când peștele mânca momeala și nu se prindea, atunci și la diavolul îl trimitea și alte „binecuvântări” îi dădea.
*
Unor tineri iubitori de monahism le-a spus: „Să știți, dacă veți deveni monahi, nu deveniți numai ca să vă mântuiți sufletele voastre, ci deveniți și pentru fiecare dintre semenii voștri”.
*
Citirea Vechiului Testament pe cel care are curăție, îl ajută mult, pe când pe celălalt îl vatămă. Multe traduceri nu sunt corecte. De pildă, când spune „Dumnezeu S-a căit”, nu înțelege că S-a pocăit, ci că S-a milostivit.
*
Mai demult oamenii simpli ajungeau cu simplitatea lor la cunoaștere. Pe când astăzi studiază, dar această cunoaștere a lor o folosesc acolo unde nu se potrivește. Pun rațiunea acolo unde nu are loc și în cele din urmă nu iese nimic bun și astfel cad în cea mai mare neștiință și înșelare.
*
Cel care nu face răbdare, se distruge pe sine.
*
La copilul lipsit de apărare nu te duci ca să-i vinzi sau ca să-i dai dragoste, ci mergi mișcat de dragoste și compătimire. Principalul este ca durerea celuilalt să devină a ta. Iar rugăciunea, ca să aibă rezultate și să ajungă la înălțime, trebuie să fie făcută din inimă. Altfel nu facem nimic.
*
Drepții dinainte de Hristos, în iad, nu aveau deloc durere.
*
Dacă ar exista duhovnici buni, nu ar exista psihiatri.
*
Clevetirile oamenilor trebuie să le primim cu bucurie, pentru că ne fac bine, în timp ce laudele ne îndatorează.
*
Să fim practici. Să spunem Starețului ce ni se întâmplă și să primim cu simplitate sfaturile lui, ca să nu ne prăjească demonii cu gândurile.
*
Unui tânăr iubitor de monahism i-a spus: „Nu pot să te fac monah din cauza râsului demonic și a nepăsării. Eu în biserică, orice ar face celălalt ca să mă facă să râd, nu pot decât să-mi plâng păcatele mele. Râsul în biserică este o lucrare demonică. Să nu socotească cineva aceasta ca fiind ceva neînsemnat. Este nevoie de luare aminte și nevoință”.
*
Dumnezeu nu vrea să fim nerăbdători. Dar nu trebuie nici să dormim, ci să avem neliniștea cea bună. Dacă dormim, atunci vrăjmașii mântuirii noastre ne vor folosi ca să facem lucrările lor cele întunecate. De pildă, ne vor da un sac și vor spune că are în el materiale, ce trebuie să le urcăm pe munte, ca să reparăm bisericuța. Însă acest sac are în el dinamite și se poate să aibă în el pe însuși diavolul.
*
Pe când se afla la Stomio, Starețul a povestit cuiva următoarele: „Ieri noapte eram înaintea Sfintelor Uși și mă rugam. Deodată mi-a apărut înainte o fiară ce semăna cu un leu și a început să mă batjocorească, scoțând limba. Atunci eu m-am dus sub Sfânta Masă.
*
„Odată, când eram mic, treceam cu un alt copil pe lângă cimitir și ne temeam. Mai departe era cimitirul turcilor. Am văzut atunci pe diavolul ca o vulpe umblând prin copaci”.
*
„Nu știu, de ce ne-au părăsit și de sus (Sfinții). Îi rog să facă ceva pentru lume, să arate o minune. Nu văd, oare, cum merge lumea? Trebuie să intervină aceștia (Sfinții), căci altfel nu se face nimic”.
*
Când omul ajunge la dumnezeiasca dragoste, la dumnezeiasca nebunie, atunci din multa sa dragoste îmbrățișează și sărută tot ce găsește în cale. Am dragostea lui Dumnezeu, înseamnă înţeleg dragostea lui Dumnezeu. Căci de îndată ce o înțelegi, ea și vine înlăuntrul tău. Ce păcat… Lumea nu înțelege. Cum o înșală diavolul!
Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.
