Cuvinte și istorisiri ale Starețului Paisie (VΙ)

Am spus cuiva care zicea că monahismul nu este taină, ci numai cununia este taină, că monahismul este una din tainele Bisericii biruitoare, fiindcă trăiește încă de aici viața îngerească.

*

Pătimirile, durerea, rușinea răscumpără iadul; sau așa cum spune Sfântul Isaac, mănâncă iadul.   

*

Este foarte bine pentru copiii mici să învețe muzică bizantină, deoarece în felul acesta au mintea ocupată și nu se mai gândesc la lucruri deșarte și păcătoase; se sfințesc și slăvesc pe Dumnezeu.

*

Diavolul nu poate vindeca nicio boală, cum ar fi parkinson. Poate însă să facă bine pe unul care a pătimit din pricina lucrării diavolești.

*

Nu trebuie să dorim plăcerea în rugăciunea noastră, chiar dacă este și duhovnicească. Fiindcă atunci este ca și cum am iubi pe părintele nostru pentru că ne dă caramele și ciocolate. Mai presus de aceasta este pacea.

*

Diavolul, pentru că este întunecat, poate să înțeleagă gândurile întunecate pe care le aduce în mintea noastră. Pe cele luminate nu poate să le înțeleagă și să urmărească gândul nostru.

*

Mulți dintre cei care s-au înșelat și diavolul i-a făcut profeți, nu au început de la pocăință și supravegherea de sine, ci urmăreau posturi, privegheri, ca să se sfințească.

*

Cel care participă la durerea cuiva și îi spune ceva ca să-l mângâie, aceasta este ca o binecuvântare și de multe ori se împlinește.

*

Cei care se sinucid au egoism. Diavolul le întunecă mintea și le aduce deznădejde, ducându-i astfel la sinucidere. Însă atunci când există smerenie, chiar și atunci când devine pricina unei sminteli, omul nu se sinucide. Dacă cineva este bolnav cu mintea și se sinucide, este îngăduit să fie îngropat în cimitir. Are circumstanțe atenuante.

*

Orice autobuz pornește de undeva și orice demonizare are un punct de plecare, o cauză. Nu trebuie citite exorcisme, dacă nu s-a aflat mai întâi cauza.

*

Toți cei care s-au sfințit au avut cu toții nu stareți sfinți, ci gânduri sfinte.

*

Rugăciunea este precum paratrăsnetul care atrage trăsnetele. Aceasta oprește mânia lui Dumnezeu. Datoria monahului este să se roage pentru sine și pentru toată lumea.

*

Smerenie are cel care orice bine ar face, îl uită imediat, pe când cel mai mic bine ce i se face, îl socotește foarte mare și simte recunoștință.

*

Monahul trebuie să-și spună cu smerenie gândul său, fără să dea porunci.

*

Dobândirea sfințeniei nu depinde de numărul anilor, ci de mărimea de suflet și de nevoința noastră făcută cu smerenie. Mărimea de suflet are smerenie, noblețe, jertfă.

*

Psaltirea este carte insuflată de Dumnezeu, plină de umilință. David seamănă cu cineva care, fără să fie arhitect, a făcut o lucrare de arhitectură vrednică de uimire.

*

Există oameni care au Harul lui Dumnezeu la vedere, așa de mult, încât îi trădează. Aceștia simt lucrările Harului, pace, bucurie și celelalte.

*

Postul și în general nevoința trebuie să pornească de la o jertfă pe care omul o face pentru dragostea lui Hristos. Diavolul este ars de dragostea noastră pentru Hristos. Cu o asceză seacă nu sporim.

*

Când se vor închide ochii trupești și se vor deschide cei sufletești, vom vedea lucruri care ne vor uimi. În cealaltă viață vom avea multe surprize.

*

Este o vreme când trebuie să-I oferi lui Dumnezeu osteneala ta. Însă vine și o vreme când trebuie să înțelegi lucrarea ta duhovnicească, și anume ce citești, ce faci.

*

Ascultare față de un stareț este ca atunci când ai nevoie de o plantă, pentru că ești răcit. Îl întrebi pe stareț, ți-o arată și o iei. Și s-a încheiat subiectul. Pe când atunci când ești singur, încerci toate plantele, până să o găsești pe cea potrivită. Și se poate ca până să o găsești, să pătimești o mai mare vătămare, decât folosul pe care ți-l aduce acea plantă.

*

Munca cea multă îl sălbăticește pe om, îl face sălbăticiune. Munca trebuie să fie rânduită de sus, de către stareț.

*

În anii ce urmează mulți oameni vor deveni monahi, fiindcă se vor sătura de distracții și vor suferi din pricina golului din sufletul lor. Vor veni la mănăstire și vor face nevoință, posturi, dar nu vor afla nimic pentru că le vor lipsi condițiile necesare. Căci pentru a afla, trebuie să împlinești aceste condiții. Prima este sensibilitatea. Dacă nu ai sensibilitate, vei rămâne la o asceză seacă, orice ai face.

Din cartea DIN TRADITIA ASCETICA SI ISIHASTA A SFANTULUI MUNTE ATHOS – Editura Evanghelismos, 2016.

Total
1
Shares
Previous Post

Chemarea lui Avraam

Next Post

Cum să ajungem în punctul când vom ști cum să ne rugăm și ne vom ruga cu adevărat?

Related Posts