1 Ianuarie 1985
Era odată un avvă care trăia cu ucenicul său o viață de aspră nevoință duhovnicească. Puțin mai departe de ei era o căsuță părăsită, care aparținea tot de chilia lor. Într-o zi a venit un alt avvă și le-a cerut voie să locuiască în acea căsuță, spunând:
– Avva, îmi dai voie să mă așez în acea colibă, ca să fiu lângă voi?
– De ce să nu-ți dau voie? a răspuns Avva. Să fie binecuvântat. Ia-o!
Și a luat-o. Dar acest avvă, care venise, era foarte învățat și lumea mergea continuu la el. Și primul Avvă văzând lumea, se întreba cum de toți oamenii merg la acela, iar la el nu vine nimeni. Și nu putea să sufere aceasta. După o vreme i-a spus ucenicului său:
– Mergi și spune-i acelui avvă să plece să caute altă colibă, pentru că aceasta ne trebuie.
– Să fie binecuvântat!, a spus ucenicul.
Ajungând la coliba celuilalt avvă, l-a întrebat:
– Ce faci, avva?
– Ce să fac, fiule? Iată mă nevoiesc aici.
– Ai multe binecuvântări de la Avva al meu, care te prețuiește foarte mult.
– Să-i spui că-i mulțumesc și să se roage pentru mine, pentru că nu mă simt bine, mă doare stomacul.
După puțină vreme, văzând Avva chiliei că celălalt avvă stă tot acolo și lumea continuă să vină la el, i-a spus din nou ucenicului său să meargă și să-i spună ca neapărat să plece din colibă. Și a plecat ucenicul. Văzându-l celălalt bătrân, l-a întrebat:
– Ce faci, fiule? De ce ai venit aici?
– Am venit să te văd, Avva. Avva al meu auzind că ești bolnav, m-a trimis să văd ce faci. Ai binecuvântări de la el, pentru că mult te respectă și te cinstește.
– Spune-i că-i mulțumesc. Nu am cuvinte să-i mulțumesc pentru multa dragoste pe care mi-o arată. Spune-i că m-am făcut bine cu rugăciunile lui.
Se întoarce ucenicul la chilie și spune Starețului său că până Duminică, de va voi Dumnezeu, va pleca. Și s-a liniștit sărmanul. Iarăși a venit multă lume la acel bătrân, apoi a venit și Duminica, dar nu a plecat. Atunci Avva chiliei și-a pierdut răbdarea și a spus:
– Mă duc eu și-l voi scoate cu bastonul afară din colibă.
Și ridicându-se să plece, ucenicul îi spune:
– Avva, să merg eu înainte ca să-i spun să plece și să nu te mai ostenești tu. Să văd dacă nu este lume la el, ca nu cumva să se facă vreo sminteală dacă mergi tu acolo.
Aleargă deci ucenicul și-i spune bătrânului:
– Avva, va veni Avva al meu cu multă dragoste să te cerceteze și să te ia la chilia noastră.
Auzind acela că vine Avva la el, a socotit să meargă el în întâmpinarea lui, ca să nu se ostenească. Așadar a pornit și de îndată ce l-a văzut, a făcut metanie până la pământ, zicând:
– Avva al meu, părintele meu, binefăcătorul meu…, și multe alte cuvinte mângâietoare.
Când a văzut acesta dragostea acelui bătrân, s-a mirat și i s-a înmuiat inima. Apoi l-a îmbrățișat și l-a luat la chilia lor. După ce l-a ospătat și a plecat, Avva chiliei l-a întrebat pe ucenicul său:
– Nu i-ai spus nimic din cele ce ți-am spus să-i spui?
– Nu.
Atunci bătrânul își scoate culionul de pe cap și-i spune ucenicului său:
– Ia tu culionul, pentru că eu nu sunt vrednic de a fi Stareț.
Ia te uită, mi-am spus în sinea mea, ce dragoste aveau Părinții și ucenicii! Acum dacă i-ar spune Starețul unui ucenic să facă aceasta, ar fi mers și i-ar fi spus și l-ar fi tulburat pe celălalt, care s-ar fi enervat și ar fi spus: „Ce înseamnă acesta ce-mi spui? Are o colibă în plus și mi-a dat-o să stau, iar acum mă scoate afară. Pentru ce? Pentru că vine lumea la mine? Și ce, eu chem lumea? Dumnezeu o trimite la mine”. Cu câtă noblețe trăiau atunci! Cu câtă dragoste trăiau viața călugărească! Cu ce împreună-pătimire! Cu ce evlavie! Lucrarea acestui ucenic a fost atât de înaltă. Ce înaltă era cugetarea sa, și anume să nu strice inimile celor doi stareți. A făcut ascultare cu discernământ. Starețul său i-a spus „fă cutare”, „fă cealaltă”, iar el a distins cum trebuia să procedeze, pentru a face binele. A făcut ascultare și a mers atunci când l-a trimis Starețul său, însă avea și cugetarea de „a se purta așa cum vrea Dumnezeu”. Avea înlăuntrul său Harul lui Dumnezeu care l-a luminat cum să procedeze, ca să-i ajute pe stareți. Cum se purtau oamenii! Ce frumos! De aceea, trebuie să avem mult discernământ și frică în sufletele noastre.
Ce cumplit lucru este calomnia! Auzim un cuvânt și mergem și-l transmitem așa cum îl înțelegem noi, fie îl cunoaștem, fie este adevărat, fie nu, fie este folositor, fie nu; îl transmitem fără discernământ. Dar, ia gândiți-vă la acel lucru frumos pe care l-a făcut acest ucenic pentru cei doi Stareți. Ce dragoste! Ce compătimire! Cum i-a unit! Cum l-a ajutat pe Starețul său să scape de patimă și să trăiască în dragoste, în pace.
Să ascultăm cu atenție la trapeză viețile Mucenicilor și ale Cuvioșilor, așa cum am auzit astăzi viața Sfintei Melania. Ce viață frumoasă a avut Sfânta Melania! Ce frumusețe! Pe atunci fetele se măritau la paisprezece ani. Când a plecat să se facă monahie, era o copilă de cincisprezece ani. S-a înțeles cu soțul ei și au plecat amândoi, s-au făcut amândoi pustnici. Cu toate că era mică de vârstă, purta pe dedesubt o cămașă de păr și se nevoia ca monahiile în vârstă. Așadar, câte lucruri frumoase putem învăța, dacă suntem atente la Viețile Sfinților. Vă aduceți aminte că odată am citit despre un Sfânt care spunea: „Cel care mă va cinsti cu evlavie, cel care mă va chema, cel care va citi viața mea, se va slobozi de cutare patimă, de cutare neputință”? Dar noi de ce să nu avem parte de mijlocirile Sfinților, pentru a ne slobozi de cutare sau cutare patimă, care ne războiesc, sau de neputințele care ne chinuiesc? Sfinții ne ajută atunci când citim cu luare-aminte viețile lor și astfel avem binecuvântarea lor. Toate pe care le auzim în trapeză să le studiem. După ce vom merge la chiliile noastre și ne vom odihni puțin, să începem să le cercetăm, să facem o rugăciune, un șirag de „Doamne Iisuse”, să spunem două cuvinte lui Hristos, două Maicii Domnului, fără vorbărie în deșert, fără nimic. Să nu treacă ceasurile, lunile, anii fără folos. Să avem rânduiala noastră duhovnicească; să scriem, să citim, să vedem lumina Dumnezeirii. Cât Har veți simți atunci când veți lua aminte la ceea ce se citește! Veți primi atâta Har, atâta prefacere veți simți în sufletul vostru, încât nu veți putea sta într-un loc.
Atunci când ne nevoim, Dumnezeu ceva ne va da. Chiar și numai o săptămână de se va sili cineva pe sine să tacă, să spună „pentru dragostea lui Hristos nu voi vorbi, ci numai cuvintele necesare, mă voi ruga cu metanierul, voi face puțină înfrânare, puțină priveghere, ceea ce vrea Dumnezeu” și veți vedea lucrarea dragostei lui Dumnezeu. Va veni în inima voastră și veți simți mierea dumnezeiescului Har.
Îmi aduc aminte că, mai demult, mâncam pește sărat, scrumbie, și ne venea o sete, dar spuneam: „N-o să beau apă! Să se prăpădească lumea, însă eu nu voi bea”. Venea Harul lui Dumnezeu și nu mai înțelegeam nimic. Dacă facem ceea ce ne spune mintea și-i dăm trupului ceea ce cere, atunci care este înfrânarea pe care am făgăduit-o?
Era un Avvă în pustie și odată a mers un tâlhar la chilia sa și i-a spus:
– Avva, am omorât nouăzeci și nouă de oameni, iar cu tine fac o sută.
De îndată ce Avva a auzit aceste cuvinte, i-a spus tâlharului:
– Să fie binecuvântat, fiule! Fie numele Domnului binecuvântat de vreme ce a venit vremea să plec, să-mi tai capul și mie! Însă, mergi mai întâi și adu-mi puțină apă de la izvor, iar după aceea vino și taie-mi capul.
Așadar, tâlharul ia ulciorul Avvei și merge să aducă apă. A făcut ascultare. Fiindcă mai întâi făcuse o spovedanie, atunci când i-a spus Starețului că omorâse nouăzeci și nouă de oameni și cu el o sută, apoi, pentru că făcuse ascultare de Stareț ca să-i aducă apă, mila lui Dumnezeu nu l-a lăsat. În acel moment în care tâlharul a mers să aducă apă, Avva a îngenuncheat și s-a rugat, zicând:
– Ajută-l, Doamne, să nu facă aceasta! Ajută-l, Hristoase, să se pocăiască, să se zdrobească cu inima!
În timp ce Starețul se ruga, tâlharului, după ce a umplut ulciorul cu apă, i-a venit o umilință în sufletul său și a început să plângă. Și a plâns acolo multă vreme. După un timp Starețul, care stătea încă la rugăciune, a văzut în chilia sa un om îmbrăcat în alb și cu cunună de aur pe cap, pe care l-a întrebat:
– Cine este?
Și aude un glas care-i spune:
– Este tâlharul care a vrut să te omoare. Fiindcă a făcut o mărturisire generală și a făcut și ascultare, acum merge în Cer.
Atunci Avva a lăsat rugăciunea și a mers la izvor, unde l-a găsit pe tâlhar mort. Ce milostivire a lui Dumnezeu! „Nouăzeci și nouă am ucis și cu tine fac o sută”. Vezi, dragoste a lui Dumnezeu! Vezi, îndelungă răbdare! Vezi, milostivire! Vezi…, vezi… Noi astăzi nu răbdăm nimic, nu avem îndelungă-răbdare, nu suportăm nimic, nu avem smerenie să spunem: „Să fie binecuvântat! Așa a îngăduit Dumnezeu pentru păcatele mele. Cine știe cât L-am supărat pe Dumnezeu de a îngăduit acest lucru, să-mi spună un cuvânt”. Atunci când există smerenie și ascultare, vezi o măreție în sufletul omului. „Să fie binecuvântat”, „iertați”, „așa a rânduit Dumnezeu”, „să fie binecuvântat”, „Îți mulțumesc, Dumnezeul meu!”.
Atunci când ne smerește un om, apoi mergem la chiliuța noastră și punem înainte gândul smerit, oare nu ne va umbri Harul lui Dumnezeu? Nu ne va schimba sufletul care este ca piatra, ca marmura și nu vom renunța la voia și la gândul nostru? Nu ne va vorbi Dumnezeu în suflet? Iar când vom vedea această schimbare, ne vom ruga și vom spune în sinea noastră: „Mă voi strădui să nu existe nici o nemulțumire în sufletul meu pentru vreun om, pentru niciunul. Să ne silim atât de mult în sinea noastră, încât să spunem: „Acesta este sfânt pentru mine, acesta este sfânt pentru mine, acesta este sfânt pentru mine”. În felul acesta nu vom avea nemulțumire în sufletul nostru pentru nimeni. Este cu putință ca Dumnezeu să nu facă inima noastră cea împietrită cioburi, să nu o înmoaie și să nu arunce stâncile care există în ea, de care nu ne dăm seama? Așa este. Aceasta este mila lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, nesfârșita milostivire a lui Dumnezeu, despre care spuneau Părinții: „Încetează, Doamne, valurile Harului Tău”[1]. Nu puteau suporta milostivirea lui Dumnezeu, atât de mult Har le dădea. De ce acum nu putem și noi să avem această stare duhovnicească și să nu trăim această măreție în sufletul nostru? Pentru că avem mereu înlăuntrul nostru gândul „acea soră mi-a făcut cutare, cealaltă mi-a făcut altceva”. Soro, unde te duci, unde vei scăpa de dreptatea lui Dumnezeu? Dumnezeu te rabdă, te mai ține pe pământ, te hrănește, te adapă, ți-a dat sănătate, toate cele bune ți le dă. Tu de ce-L mâhnești? De ce nu primești un cuvânt de la celălalt? De ce nu-l suporți pe celălalt? Numai așa vine Harul lui Dumnezeu în sufletul omului și înlăuntrul său se simte ca un înger cu aripi de aur care zboară la curțile cele cerești ale lui Dumnezeu, lângă Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu. Viață îngerească! Viață îngerească! Dacă vom cugeta adânc în inima noastră că trăim viață îngerească, nici eu nu știu cum vom fi și ce ne va dărui Hristos în inimă. Ce vom simți în sufletul nostru, nu vom putea pricepe. Știi ce înseamnă Înger? Nici nu plânge, nici nu se mânie, nici nu spune minciuni, nici nu se ceartă, nici nu judecă, nici nu osândește, nici nu se mândrește.
Cea mai mare problemă însă este problema osândirii. La asta trebuie să luăm aminte, căci cea mai cumplită vamă prin care avem să trecem este a osândirii. De aceea, atunci când există ceva în sufletul nostru împotriva fratelui și avem ispită, Harul lui Dumnezeu nu ne umbrește. Harul Preasfântului Duh nu poate veni în suflet să vorbească, să lumineze, să aprindă; nu poate veni lumina necreată în inima noastră. Și cel mai mare demon de care ne împiedicăm este acesta: „De ce aceea?”, „De ce a făcut acel lucru?” „Nu trebuia să facă așa, ci altfel”. Iar Stareța este pusă în situația să-L roage pe Dumnezeu din tot sufletul ei și să spună: „Dumnezeule, ajută-mă! Dă-mi nerăutatea Ta! Dă-mi dragostea Ta! Dă-mi să-i iubesc pe toți oamenii, orice ar face, orice s-ar întâmpla, orice rău s-ar face! Dă-mi cuvenita dragoste să iubesc, așa cum Tu L-ai iubit pe Fiul Tău!”. Dumnezeu este dragoste, iar dragostea „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”[2]. Dragostea le face pe toate. Iar când nu există dragostea, există continuu înlăuntrul nostru acel gând și nu pleacă. Îl dăm deoparte pe Hristos, deși El ne așteaptă cu brațele deschise și ne spune: „Vino, fiule! Vino, copilașul Meu! Vino, scumpul Meu! Unde să te pun? Vino în brațele Mele! Vino să te mângâi! Vino să-ți dau ceea ce dorești!”. Aceasta vrea Dumnezeu, vrea multă dragoste, vrea multă afecțiune, vrea să devenim un mic hristos. Și atunci vei vedea ce se va întâmpla înlăuntrul nostru, ce vei simți. Cineva a spus că Îngerii sunt mai mulți decât numărul respirațiilor noastre. Îți poți închipui asta?
Și acum mă rog ca în Noul An – deși sărbătoarea este lumească, iar nu bisericească -, mă rog Maicii Domnului, mă rog lui Hristos ca, pentru rugăciunile Starețului nostru, să punem o rânduială bună, duhovnicească, sfințită. Și orice s-ar întâmpla din pricina neputințelor, patimilor, viciilor, să ne ierte Hristos și să ne dea pocăință, să ne dea luminare, să ne dea sfințenie în suflet, ca Unul ce este Mult-milostiv și plin de dragoste. Mai întâi mie care nu fac voia lui Dumnezeu și apoi vouă. Căci din această pricină ne aflăm în același loc și nu arătăm acea sporire pe care trebuie s-o avem. De aceea să ne rugăm lui Hristos să ne ierte de tot ce I-am greșit, fie cu știință, fie în neștiință, fie prin călcarea poruncilor, fie prin neascultare, fie cu orice I-am greșit. Să ne ierte și să vină mila Lui în anul care a început, ca să ne ajute să trăim cum se cuvine și să ne nevoim în cele pe care le vrea și le cere Dumnezeu de la noi, pentru a ne desfăta de veșnicele Lui bunătăți.
Vă doresc să trăiți ani mulți. Cele care nu sunt încă monahii, să devină niște monahii bune, să primească Marea și Îngereasca Schimă și să trăiți toate cu multă dragoste și credință în Dumnezeu, precum și în neîncetată lucrare duhovnicească. Iar acelea care sunt schimonahii să cinstească petrecerea lor monahală și să respecte făgăduințele pe care le-au dat lui Dumnezeu, pentru că Hristos va cere multe de la noi. Și pe toate să ne ajute Harul lui Dumnezeu și, pentru rugăciunile Starețului nostru, să ne deschidă calea mântuirii și să trăim bine-plăcând lui Dumnezeu.
Vă doresc mulți și binecuvântați ani.
[1] Sfântul Efrem Sirul, Opere, vol. 1.
[2] I Cor. 13, 7.
