Cuvioasa Parascheva de la Iași

Această cu adevărat mare și vestită între femei, Cuvioasa și pururea pomenita Parascheva s-a născut într-un sat al Traciei, numit și din vechime și acum Epivata. Părinții fericitei erau de neam bun și măriți, înavuțiți cu multe averi; mai mult însă îi mărea și îi îmbogățea dreapta credință în Dumnezeu și vrednicia de a se numi creștini. Aceștia dar, aducând la lumină pe Cuvioasa, întâi au renăscut-o prin scăldătoarea cea dumnezeiască a Botezului, apoi, înaintând pe cale, o învățară toată îmbunătățirea și așezarea cea după Dumnezeu.

După ce a trecut la al zecelea an, ades ea mergea cu mama sa la Biserica Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și a auzit aceste dumnezeiești binevestiri: “Cel ce voiește să vină după mine, să se lepede de sine și să ridice crucea sa și să urmeze Mie”. Îndată fiind cuprinsă de aceasta și ieșind din Biserică, a întâlnit un sărac; ascunzându-se de maica sa și dezbrăcând hainele strălucite și luminate ce le purta, le-a dat lui și ea a îmbrăcat pe ale aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare meșteșugire înțeleaptă.

După ce a venit acasă și au văzut-o părinții într-un astfel de chip, s-au îngrozit și au bătut-o ca să nu mai facă așa. Ea însă nu numai de două ori, ci de trei ori și de multe ori se zice că, dezbrăcând hainele sale, le-a dat săracilor, întru nimic socotind pentru aceasta ocările, îngrozirile și nesuferitele bătăi ale părinților. Și acestea, în casa părintească, erau ca niște preîntâmpinări ale roadelor ce, pe urmă, erau să odrăslească în ea și pășiri spre trecerea peste om. Apoi, fiindcă nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fără știrea părinților și a celor de un sânge cu ea și a mulțimii slugilor, a ajuns la Constantinopol.

Aici, gustând toate bunătățile cele după Dumnezeu, îndestulându-se de dumnezeieștile și sfințitele Biserici și moaștele sfinților și, fiind binecuvântată de sfinții bărbați cei de acolo și întărindu-se cu rugăciunile lor, a ieșit din cetate și a trecut în Calcedon de cealaltă parte și de acolo a venit la Iraclia din Pont, călătorind cu picioarele sale.

Iar părinții ei înșiși și prin alții, că nevoia este lesne iscoditoare, mult trudindu-se și locuri din locuri schimbând și cetăți și sate călcând și neaflând-o, s-au întors acasă. Iar preafericita fecioară, venind la Iraclia din Pont și sosind la un oarecare locaș dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu și intrând în el cu bucurie duhovnicească, s-a așezat pe pământ și l-a udat cu lacrimi. Apoi s-a sculat și, prin ruga sa umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut în acest sfânt locaș, tot felul de bunătăți săvârșind. Căci întru rugăciunile ei de toată noaptea făcea stări statornice și de diamant, ajunări neîncetate, bătăi de piept, plângere, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fața pământului, cine după vrednicie o va povesti; obiceiul smerit, cugetul împăcat, curățenia inimii și plecarea ei spre Dumnezeu.

De acestea, destul desfătându-se, a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau s-o ducă la Ierusalim; căci această dorință o avea și ruga pe Dumnezeu și pe Maica Lui de aceasta. Deci așa pregătită a ieșit din Biserică și îngrădită cu ajutorul de Sus, a ajuns la Ierusalim și, îndestulându-se de toate cele sfinte și bune ale Ierusalimului, unde și “blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au călcat” și săturându-se și zburând prin pustiul Iordanului ca o pasăre, a nimerit la o viață cinstită de călugărițe pustnice și a intrat aici. Însă, neputând a le da în scris pe toate, cât s-a nevoit aici, prin care pe vrăjmașul diavol până în sfârșit l-a stins, care mai înainte cu ispite multe și de tot felul a năvălit pornindu-se asupra ei, puține oarecare din nevoințele ei spre pomenire le vom adăuga aici.

Băutură întrebuința apa de izvor și de aceasta foarte puțină; trebuința așternutului o împlinea cu o rogojină, iar îmbrăcămintea era o haină și aceasta foarte zdrențăroasă, cântarea pe buze neîncetată, lacrimile de-a pururea; peste toate acestea înflorea dragostea, iar vârful bunătăților, care este smerita cugetare, le cuprindea pe toate acestea.

Deci mulți ani răbdând în arătata mănăstire a călugărițelor și nevoindu-se prin foarte multe fapte bune, plinind al 25-lea an al vârstei, a ieșit de aici și a venit la Iope și, intrând într-o corabie, a început a pluti pe calea ce ducea spre casă și a ajuns cu corabia la limanul patriei sale, după ce a suferit multe primejdii ale sfărâmării de corabie în mare. Apoi pururea pomenita a venit la Constantinopol și, după ce a cercetat dumnezeieștile locașuri și pe sfinții bărbați, a plecat și a venit la un oarecare sat, anume Calicratia, și acolo la Biserica Sfinților și întru tot lăudaților Apostoli s-a sălășluit, nesocotind petrecerea părinților de neam bun și batjocorind înțelepțește uneltirile vicleanului înșelător.

Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbiță și, din potopul acestor curgătoare zburând, a odihnit cortul ceresc, încredințând sfânt sufletul său mâinilor îngerești și prin ei locașurilor celor veșnice și dumnezeiești. Iar trupul cel din pământ și înfrumusețat cu dumnezeiești îmbunătățiri l-a ascuns în pământ.

Multă vreme după aceasta a trecut cineva, rău cheltuind viața și obșteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de Cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, preaviteaza; ci oarecăruia din bărbații sfinți arătându-i-se în vis i-a zis: “Ridică trupul acesta și-l îndepărtează că, roabă a lui Hristos fiind, nu pot suferi întunericul și necurăția”. Însă zăbovind acel dumnezeiesc bărbat, divina arătare a cuvioasei socotind-o vedere obișnuită sau vis normal, a doua și a treia oară iarăși sfânta l-a strigat și cumplit l-a îngrozit. După ce călugărul și-a venit în sine, cum se cuvine, și după porunca sfintei, care îi arată cu degetul locul, degrabă s-a sculat și cu sârguință a descoperit poporului vedenia de acolo, către care cu toții alergând ca la o visterie foarte înavuțită au săpat pământul. Iar după ce s-a apropiat de sicriu, se umplea de mireasmă, și acel trup sfânt al Cuvioasei aflându-l întreg cu totul păzit, cu mâini cucernice l-au adus în Biserica Sfinților Apostoli, umplând aerul de miresme și tămâieri și cântând dumnezeiești psalmi.

Însă câte minuni a săvârșit Dumnezeul minunilor prin ea, după așezarea moaștelor ei aici, și până acum săvârșește, cu neputință este în scris a le da; căci covârșesc, ca să zicem așa, și numărul stelelor și nisipul mării. De vreme ce vindecă șchiopi, surzi, ciungi, ologi și tot felul de boli, încă și cele atingătoare de moarte; și în scurt a zice, depărtează toată neputința nevindecată, numai cu atingerea raclei, care nu încetează, nici nu va înceta să verse tămăduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a preamărit-o.

Sfintele moaște ale Cuvioasei Parascheva au fost duse din Epivata în cetatea Târnovei, capitală oarecând a crailor bulgari; apoi s-au strămutat de aici la Belgrad și de acolo în orașul Constantinopol, cum povestesc Eftimie și Rafail; asemenea și Meletie al Atenei și Dositei patriarhul Ierusalimului.

Tot la același loc aflăm și povestirea de strămutare a moaștelor ei din orașul Constantinopol aici la Iași. Adică, “Patriarhul Constantinopolului Partenie bătrânul, luând bani de la domnitorul Moldovei Vasile Lupu ca să plătească datoriile Patriarhiei, atârnând de zidul Fanarului din Constantinopol sfintele ei moaște ce se păzeau de Patriarhie, le-a trimis aici către stăpânitorul Moldovei”. Iată ce zice Cantemir, domnitorul Moldovei: “Sfânta Parascheva, precum aflăm din cărțile bisericești, era stăpână a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câștigat Apocavcos, voievodul însuși stăpânitor Andronic Paleologul. Sultanul Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldovei, Vasile, să mute sfintele ei moaște din Biserica patriarhală a Constantinopolului. Le-a câștigat acestea pentru cele multe și mari binefaceri și slujbe făcute Sfintei Biserici celei mari; că din însăși veniturile sale a plătit peste 260 de pungi de aur ce datora ea turcilor și creștinilor. Însă, fiindcă la turci este interzis a strămuta mort peste trei mile, afară de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta otomană, ca să ia voie pentru strămutarea sfintelor moaște și ca să ia poruncă către un Capugibașa, ca să le însoțească în Moldavia. Toată povestirea aceasta a strămutării acesteia este zugrăvită pe peretele de amiazăzi al Bisericii Sfinților Trei Ierarhi, unde se află sfintele ei moaște. Între alte lucruri se înfățișează acolo și Capugibașa cu ofițerii lui mergând la petrecerea sfintelor moaște”.

Această strămutare de atunci este descrisă și de marmura cuvucliului unde sunt așezate sfintele moaște, pe care scrie așa: “Cu voia Tatălui, cu bineplăcerea Fiului și cu conlucrarea Sfântului și de viață făcător Duh, a Dumnezeului celui mărit și închinat în Sfânta și cea de o ființă și nedespărțită Treime, binecinstitorul și de Hristos iubitorul Ioan Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitor a toată Moldavia, fiind râvnitor și apărător al sfintei credințe răsăritene, după dumnezeiască îngrijire a strămutat din Constantinopol cu multă osârdie și preamultă dorință aceste cinstite moaște ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva din Târnova. Această strămutare a fost a treia. Iar preasfințitul și fericitul a toată lumea patriarh Partenie, cu toată bunăvoința și sfatul Bisericii, a trimis aceste sfinte moaște ca pe o visterie dumnezeiască, cu preafericiții trei mitropoliți: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianopolei și Teofan al Paleon Patronului, în zilele preasfințitului Varlaam mitropolitul Sucevei și a toată Moldavia. Iar binecinstitorul și de Hristos iubitorul și cu mila lui Dumnezeu stăpân al nostru și domnitor a toată Moldavia, Vasile Ioan Voievod, de acasă ieșind cu evlavie și cu tot sufletul primind această neprețuită visterie, potrivit le-au pus și le-au păstrat în cea nouă zidită Biserică a Sfinților Trei Ierarhi și ai lumii dascăli: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, spre cinstirea și mărirea lui Dumnezeu celui lăudat în Treime și spre veșnică solire a Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, pentru lăsarea păcatelor sale și a tot strălucit neamul lui. În anul de la Adam 7149 (1641), iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în același an s-a născut și preaiubit fiul lui, Ioan Ștefan Voievod, căruia să-i dea Domnul zile îndelungate și viață de mulți ani. Amin”.

Din tradiție avem povestiri de multe minuni săvârșite de Cuvioasa în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna și a le publica spre lauda lui Dumnezeu slăvitorul sfinților Săi; încă și în zilele noastre nu contenește a face minuni celora ce cu credință aleargă la ea. Căci câți neputincioși au evlavie la sfintele moaște, alergând cu credință, sau din acoperămintele puse la capul cel sfânt al Cuvioasei luând și purtând, dobândesc vindecare. Și la neplouare sau altă nevoie mare, făcând litanie creștinii cu sfintele moaște, nu se lipsesc de cerere. Și în patria ei Epivata, unde precum se zice casa ei părintească a fost prefăcută în Biserică cu numele ei, și în Catedrala Mitropolitană de la Iași, Cuvioasa face multe minuni până astăzi.

Nenumărate sunt minunile și vindecările de boli ce s-au făcut cu credincioși care au alergat cu rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de când ocrotește Moldova și țara noastră. Să amintim doar câteva dintre ele, publicate în Patericul românesc, p. 77-84:

Cea mai mare minune a Sfintei Parascheva este însăși preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli și al izbăvirii de multe nevoi și primejdii. Din cauza aceasta a fost luată ca protectoare de toate țările ortodoxe din Balcani. Ba și turcii se cucereau de minunile ce se făceau creștinilor, celor care îi cereau ajutorul cu credință și evlavie.

O altă minune care a uimit Moldova și țara noastră a fost izbăvirea fără nicio vătămare a moaștelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie 1888, în paraclisul mănăstiri Sfinții Trei Ierarhi, din Iași. Căci, aprinzându-se de la un sfeșnic catafalcul Cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul și sfintele ei moaște, deși erau învăluite în jăratic, au rămas întregi și nevătămate spre întărirea credincioșilor și uimirea tuturor. Ca o mărturie a acestei mari minuni, se păstrează până astăzi racla dogorită de foc, în care se aflau moaștele Sfintei Parascheva. Îndată după această minune, moaștele Cuvioasei au fost strămutate în noua Catedrală Mitropolitană din apropiere.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, soția preotului Gheorghe Lateș din comuna Rădășeni-Suceava suferea la cap de o boală grea și incurabilă. Alergând la Sfânta Parascheva, se ruga cu lacrimi la moaștele ei și-i cerea ajutorul. Apoi i s-a făcut Sfântul Maslu și s-a reîntors acasă. Noaptea i s-a arătat aievea Sfânta Parascheva în haine albe strălucitoare și i-a spus: “Nu mai plânge, că de acum te faci sănătoasă!” A doua zi, femeia s-a sculat sănătoasă și lăuda pe binefăcătoarea ei.

În anul 1950, o studentă din Iași s-a îmbolnăvit de leucemie. Bolnava împreună cu părinții ei au alergat la Sfânta Parascheva și cu multe lacrimi îi cereau ajutor și sănătate. După două luni de rugăciuni stăruitoare și Sfântul Maslu, tânăra s-a vindecat de această boală fără leac și și-a continuat studiile.

O femeie dintr-un sat de lângă Iași era greu bolnavă. Fiind internată pentru operație, s-a rugat mai întâi la Sfânta Parascheva, cerându-i, cu credință și lacrimi, ajutor și vindecare. Timp de trei zile după internare i s-au făcut toate analizele. La urmă i-au spus medicii: “Femeie, du-te acasă că nu ai nimic!”

În anul 1968, de hramul Cuvioasei Parascheva, o creștină din Iași pregătea conserve pentru iarnă. Mama ei o îndemna: “Fată, să nu faci una ca aceasta, căci astăzi este ziua Sfintei Parascheva!”. “Mamă, a răspuns fiica, în fiecare zi este câte un sfânt, dar eu n-am timp să-i prăznuiesc pe toți!”. După o oră femeia și-a trimis copila în oraș să-i cumpere ceva. Pe stradă a fost lovită grav de o mașină și apoi internată în spital. Mama copilei a alergat a doua zi la Sfânta Parascheva și, după ce și-a recunoscut păcatul, a cerut cu lacrimi iertare și salvarea fiicei ei accidentate. După trei zile copila s-a întors sănătoasă acasă.

Un inginer bolnav de plămâni a fost internat în spital pentru operație. Mama sa a mers atunci la moaștele Cuvioasei Parascheva și i-a cerut cu credință sănătate pentru fiul ei. Timp de două săptămâni doctorii au amânat operația. Apoi s-a observat că leziunile pulmonare s-au vindecat în chip miraculos. Atunci au zis bolnavului: “Domnule inginer, ați scăpat de operație. Întoarceți-vă sănătos acasă. Este cineva care se roagă lui Dumnezeu pentru dumneavoastră!”

Unui copil de trei ani și jumătate i s-a oprit brusc graiul. Atunci mama a luat copilul în brațe și a venit să ceară ajutorul Sfintei Parascheva. Pe când se ruga ea cu lacrimi, deodată copilul a strigat: “Mamă, mamă! Aici este Doamne, Doamne!”. Mulțumind din inimă Preacuvioasei Parascheva, mama s-a întors acasă cu copilul sănătos.

În anul 1955, doi soți din Iași nu aveau înțelegere în casă. Într-o seară, femeia disperată a părăsit căminul. Zadarnic au căutat-o soțul și fiica. Apoi copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la Sfânta Parascheva și s-a rugat cu lacrimi să-i întoarcă soția cu bine în familie. Ajungând soțul acasă, după o oră a bătut cineva în ușă. Era soția. Avea chipul palid și îngândurat. “Unde ai fost femeie? Ce ți s-a întâmplat?” a întrebat-o soțul. “Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid. De aceea m-am așezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele opt seara, pe când venea un tren cu viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, a venit la mine, m-a apucat repede și m-a aruncat afară de pe linie. Așa am scăpat de moarte și de osânda iadului. După ce m-am întărit puțin, am mulțumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acest cumplit păcat și m-am întors acasă. “Femeie, în seara aceasta la ora opt fiica noastră era culcată, iar eu mă rugam pentru tine. Aceea care te-a salvat nu era fiica noastră, ci însăși Sfânta Parascheva! Să-i mulțumim ei, căci ea te-a scăpat de această cumplită și dublă moarte, trupească și sufletească”. De atunci este multă armonie și bucurie duhovnicească în această familie creștină.

Pe timpul celor două războaie mondiale orașul Iași a fost protejat de bombardamente, iar Catedrala Mitropolitană, unde se păstrează cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva, nu a fost atinsă de niciun obuz. Căci Cuvioasa ocrotește Moldova și orașul acesta binecuvântat, de peste trei sute cincizeci de ani. Spun bătrânii că ostașii vedeau noaptea, în timpul războiului, o femeie uriașă îmbrăcată în alb deasupra Iașilor, ocrotindu-l de ocupație și bombardamente. Așa știe să ajute Preacuvioasa Parascheva patria ei adoptivă pentru credința poporului nostru binecredincios!

În timpul marii secete din vara anului 1947, când mureau oamenii și animalele de foame, s-au scos moaștele Sfintei Parascheva în procesiune prin satele Moldovei. Credincioși le așteptau și le întâmpinau cu lacrimi de bucurie și cu făclii în mâini. În urmă veneau nori de ploaie bogată și adăpau pământul. Drept mulțumire credincioși se rugau și înălțau câte o troiță cu icoana Sfintei Parascheva.

Cel mai mult aleargă și cer ajutorul Sfintei maicii noastre Parascheva bolnavii, țăranii, călugării și studenții. Mai ales în lunile de examene racla Cuvioasei este plină de cărți, caiete de școală și pomelnice. Putem afirma că moaștele cele mai iubite de credincioșii din țara noastră și din afară sunt, fără îndoială, moaștele Sfintei Parascheva, numită “cea grabnic ajutătoare și mult folositoare”.

Mărturisesc părinții bătrâni care au fost martori oculari că, odată, de hramul ei, pe când oamenii așteptau la rând să se închine la racla Cuvioasei Parascheva, au venit și două creștine bătrâne din Focșani. Văzând lume multă, au zis preotului de la raclă: “Părinte, dă-ne voie să ne închinăm la Cuvioasă fără să mai stăm la rând și să-i punem sub cap această pernă nouă pe care i-am adus-o de acasă drept mulțumire pentru ajutorul ce ni l-a dat”. “Dumnezeu să vă binecuvânteze, creștinelor, a zis preotul. Mergeți și vă închinați!”. În clipa aceea preoții și credincioșii au văzut un lucru sfânt și cu totul minunat. Cuvioasa și-a ridicat singură capul, iar, după ce femeile i-au pus perna adusă și s-au închinat, Sfânta Parascheva și-a lăsat iarăși capul pe căpătâi ca mai înainte. Iată cât de mult iubește Preacuvioasa pe cei ce se roagă lui Dumnezeu și sfinților Lui cu smerenie și credință.

Sfânta Parascheva de la Iași se bucură în țară de un cult deosebit, mai mult decât toți ceilalți sfinți care au moaște în România. În fiecare zi la Catedrala Mitropolitană din Iași, de dimineață până seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioși de toate vârstele și din toate locurile, veniți la rugăciune. În mod deosebit, în sărbători, în posturi și în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, vin mulți credincioși și se închină la raclă cu credință, aducând flori, daruri și îmbrăcăminte pe care le ating de racla Cuvioasei pentru a dobândi ajutor, sănătate și binecuvântare.

Dar cea mai mare zi de prăznuire din tot anul este ziua de paisprezece octombrie, patronul Sfintei Parascheva, când are loc unul din cele mai mari pelerinaje ortodoxe din țara noastră, la care participă închinători de la sate și orașe, din toate colțurile țării. În această zi are loc un adevărat pelerinaj bisericesc național, care durează până la trei zile. Încă din ajun se scot în fața Catedralei moaștele Sfintei Parascheva și timp de două zile și două nopți credincioșii stau la rând pentru închinare.

În seara zilei de paisprezece octombrie, praznicul Cuvioasei se încheie cu o mișcătoare procesiune în jurul Catedralei, având în frunte pe Mitropolitul Moldovei, care, împreună cu clericii și credincioșii, cu lumânări în mâini poartă racla cu moaștele sfintei, în sunetul clopotelor și al frumoaselor cântări bisericești. După aceea se așază moaștele în Biserică la locul lor, se cântă Paraclisul Cuvioasei Parascheva, apoi fiecare se întoarce la ale sale cu bucuria marelui praznic în suflet și cu mângâierea Duhului Sfânt în inimă. Cu ale cărei sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.