În părțile Egiptului era o femeie cu obiceiuri rele, necurată și fără rușine. Femeia aceea avea o fiică pe care o chema Taisia, pe care a învățat-o aceleași obiceiuri rele cu care se îndeletnicea și ea. Ducând-o pe fiica ei într-o casă de desfrânare, a dat-o în slujba satanei, ca să ducă la pieire multe suflete omenești, înșelându-le, cu frumusețea pe care o avea, căci Taisia era foarte frumoasă și se vestise pretutindeni despre frumusețea feței sale, încât mulți, poftind-o, îi aduceau multe averi, aur și argint și haine scumpe și luxoase. Înșelând cu atâta deșertăciune pe îndrăgostiții ei, îi aducea acolo și mulți își pierdeau averea pentru dânsa și ajungeau la sărăcie, iar alții, bătându-se pentru dânsa, au umplut pragurile casei ei de sângele lor. Cuviosul părinte Pafnutie, auzind de acestea, s-a îmbrăcat în haine mirenești și, luând un galben, a mers la locul unde petrecea Taisia și, văzând-o, i-a dat să înțeleagă că vrea să meargă la dânsa. Iar ea, luând galbenul, i-a zis: “Intră în cămara mea”.
Atunci el intrând, a văzut un pat frumos așternut pe care s-a așezat și a zis către Taisia: “Oare ai altă cămară tăinuită, ca să ne închidem în ea, ca să nu ne știe nimeni?” Iar Taisia i-a zis: “Este, dar dacă te rușinezi de oameni și aici ne putem ascunde de dânșii, căci ușile sunt încuiate și nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va ști nimeni pe noi, iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea Lui, măcar de te-ai ascunde și sub pământ, căci și acolo te vede Dumnezeu”. Auzind Pafnutie aceste cuvinte de la dânsa, i-a zis: “Au, doară și tu știi de Dumnezeu?” Iar ea a răspuns: “Știu și despre Dumnezeu și am auzit și despre împărăția drepților și munca păcătoșilor”. Atunci starețul i-a zis: “Dacă știi pe Dumnezeu, împărăția Sa și muncile păcătoșilor, atunci de ce prihănești pe oameni și pierzi atâtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate, ci și pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu și osândită în gheena focului”.
Taisia, auzind acestea, s-a aruncat la picioarele starețului, cu plângere, zicând: “Eu mai știu și aceasta, că pentru cei ce greșesc este pocăință și iertare de greșeli și nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să mă izbăvesc de greșeli și să câștig mila Domnului. Deci, mă rog ție, așteaptă-mă puțin, numai trei ceasuri și după aceasta voi merge unde îmi vei porunci și voi face ceea ce-mi vei zice”. Iar starețul, arătându-i locul la care avea să o aștepte, s-a dus. Apoi ea, adunându-și toată averea agonisită cu păcatele ei, a cărei valoare era cam de vreo patruzeci de litre de aur, a dus-o în mijlocul cetății și aprinzând un foc și-a pus toate lucrurile și le-a ars înaintea întregului popor, strigând: “Veniți toți cei care ați păcătuit cu mine și vedeți cum ard toate lucrurile pe care mi le-ați dat voi”. Și, arzându-și averea, s-a dus la locul unde o aștepta Pafnutie. Acolo primind-o starețul, a dus-o la o mănăstire de fecioare și a așezat-o pe Taisia într-o chilie mică. Taisia a fos închisă în acea chilie, pironindu-i-se ușa și i-a fost lăsată numai o ferestruică mică prin care i se dădea puțină pâine și apă. Apoi Taisia l-a întrebat pe Sfântul Pafnutie: “Cum mă sfătuiești, părinte, să mă rog lui Dumnezeu?” Iar starețul i-a răspuns: “Tu nu ești vrednică ca să chemi numele Domnului, nici să-ți ridici mâinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sunt pline de necurăție și mâinile tale sunt întinate, ci, numai căutând adeseori spre răsărit, să zici: “Dumnezeule, cela ce m-ai zidit, miluiește-mă”.
A petrecut Taisia în acea închisoare vreme de trei ani rugându-se lui Dumnezeu așa precum o învățase Pafnutie și o dată pe zi gusta puțină pâine și apă. După trei ani, milostivindu-se de dânsa, Pafnutie s-a dus la marele Antonie, voind să afle dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia sau nu. Și, mergând la Antonie, starețul i-a povestit lui totul despre Taisia, iar Antonie a chemat pe ucenicii săi și le-a poruncit să se închidă fiecare în cămara sa și să se roage lui Dumnezeu toată noaptea ca să i se descopere vreunuia dintre ei ceea ce voia pentru Taisia, care se pocăiește pentru greșelile ei. Și ucenicii au îndeplinit porunca părintelui lor și au milostivit pe Dumnezeu, încât le-a descoperit ceea ce trebuiau să facă pentru Taisia. Această descoperire i-a fost făcută lui Pavel, care era numit de ceilalți prost. Acestui Pavel, pe când stătea noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie și a văzut cerurile deschizându-se și acolo a văzut un pat strălucit de mărire, cu așternuturi scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare frumoase și pe patul acela era așezată o cunună. Văzând aceasta, Pavel a zis: “Nu este gătit altuia patul acesta și cununa, decât numai pentru părintele meu Antonie”. Și a venit către dânsul un glas, zicându-i: “Nu părintelui Antonie îi sunt pregătite acestea, ci pentru Taisia, care a fost o desfrânată”. Și Pavel, venindu-și în fire, se gândea la acea vedenie, iar a doua zi a spus fericiților părinți Antonie și Pafnutie, iar aceștia, auzind, au preamărit pe Dumnezeu, care primește pe cei ce se pocăiesc cu adevărat.
Pafnutie s-a pregătit și s-a dus la mănăstirea de fecioare unde era închisă Taisia și, deschizând ușa, a vrut s-o scoată de acolo. Iar Taisia se ruga de dânsul, zicând: “Lasă-mă aici, părinte, ca să petrec până la moarte, pentru că multe sunt păcatele mele și încă trebuie să mai plâng pentru ele”. Iar starețul i-a zis: “Acum iubitorul de oameni, Dumnezeu, a primit pocăința ta și ți-a iertat ție păcatele”. Și a scos-o pe Taisia din închisoare. Iar fericita a zis: “Să mă crezi, părinte, că de când am intrat în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gânditori toate păcatele mele și, ținând seama de ele, am plâns neîncetat. Și încă nu s-au dus de la ochii mei toate faptele mele cele rele și, stându-mi și acum înaintea ochilor, mă înspăimântă că voi fi osândită pentru ele”.
După ieșirea din închisoare, fericita Taisia a petrecut cincisprezece zile și după aceasta a căzut într-o boală în care a zăcut trei zile și după aceasta și-a dat sufletul și cu pace s-a odihnit, cu darul lui Dumnezeu. Și s-a mutat din patul durerii în patul pe care l-a văzut sfântul Pavel cel prost, în ceruri, pat care era pregătit pentru ea, unde se laudă cu cuvioșii întru mărire și se bucură întru așternutul său de veci. Așa ne-a întrecut păcătoasa și desfrânata întru Împărăția lui Dumnezeu. O! de nu ne-am lipsi și noi, cu rugăciunile ei, de aceeași Împărăție. Amin.