Cu doi ani în urmă m-am adresat dumneavoastră cu rugămintea de a vă ruga la mormântul Fericitei Xenia pentru a-l ajuta pe bunul meu prieten Simeon O. După cum vă scriam în acea scrisoare, acest om, o persoană ireproşabilă şi credincioasă, a fost dat afară din serviciu, în urma unor aranjamente ale duşmanilor lui. El avea o familie numeroasă şi, în afară de salariu, nu mai avea niciun ajutor de trai. Pierderea serviciului, sărăcia îngrozitoare şi suferinţele îl îngrozeau şi pe el, dar şi pe familia lui. Nu exista nicio speranţă, după cum se vedea, pentru a ieşi din această situaţie.
Dar, în acest timp, întâmplător am citit în „Pelerinul” un anunţ despre Fericita Xenia şi ne-am hotărât să ne adresăm ei, rugând-o să ne ajute, crezând că Dumnezeu nu lasă fără răspuns bun cererile Sfintei. Imediat v-am şi trimis o scrisoare cu cererea sus menţionată. Imaginaţi-vă cât de mare ne-a fost uimirea când, deodată cu răspunsul dumneavoastră, prin care ne comunicaţi că cererea ne-a fost îndeplinită, am primit şi o altă confirmare, aceea prin care s-a hotărât ca situaţia domnului Simeon O. să fie reanalizată. După o nouă analiză, situaţia domnului S.O. a luat o turnură fericită.
Domnul Simeon O. a fost pe deplin reabilitat şi i s-a oferit un loc nou, mai bun decât cel de dinainte, loc în care lucrează şi acum. Această schimbare fericită a situaţiei nu o putem pune decât pe seama ajutorului Fericitei Xenia, care s-a rugat pentru el.
Extras din Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos, editura Egumenița.