Cuvioasele table

Preot Ioan Istrati 

Am vrut să scriu câteva cuvinte despre Părintele Filaret de la Neamț. Mi-a fost coleg la seminar, între 1990 și 1995. 

Erau mulți monahi care făceau seminarul atunci. Unii erau aspri, severi, cufundați în contemplarea propriei asceze. Alții erau taciturni și interiorizați. Nu te puteai apropia prea tare de ei. Cei mai mulți erau mai în vârstă ca noi. 

Filaret era bucurie. Avea un zâmbet sincer pe față, o energie frumoasă și o dorință de nou. Învăța bine la școală. Țin minte că studiam împreună la muzică psaltică, axioanele greoaie. Repetam la nesfârșit niște trigorgoane enervante. După vreo oră de bătut ritmul, i-am zis: Părinte Filaret, hai să facem o tablă. Eram singuri în clasă. Copiii erau la fotbal. Eu aveam o cutie de table ascunsă într-un teanc de cărți.  

Hai, a zis. Am început să jucăm table. Zgomotul zarurilor se auzea strident. Uitasem că pe holuri se plimba încruntat profesorul de franceză, Vasilescu, de serviciu în acea după amiază. Aveam două cărți mari pregătite să acoperim cutia. 

La un moment dat se deschide ușa. Apare proful nervos. Măi, aici se aud zaruri. Noi băteam din mâini: ni ni ni, pa, pa pa, ca la prima zi de psaltică. Nu, părinte profesor, cântăm. 

A plecat. Și iar zarurile, poartă-n casă, dă-i. 

Profesorul se ascunsese după ușă. A deschis-o brusc. Noi iar, ni ni ni, pa pa pa. Dar rămăsese un colț din cutia de table descoperit. 

Măi nemernicilor, jucați table în seminar? Ce sunteți voi, cartofori, barbugii? O să vă fac raport să vă scadă nota la purtare. 

Am încremenit. 

Filaret s-a ridicat din bancă. Vă rog să ne iertați. Eu sunt vinovat. Eu i-am propus colegului. Scădeți-mi mie nota. 

Eram siderat. Am încercat să fac un gest, să zic ceva… profesorul s-a îndepărtat boscorodind. Filaret a luat totul asupra lui. Era de o noblețe aparte. Și de un entuziasm zdrobitor. 

Acuma, ce facem cu cutia de table? Profesorul sigur va veni cu directorul Mihoc, un om foarte sever. Unde o ascundem?

Am găsit două Icoane mari pe hârtie și le-am pus pe cutia de table. Le-am lipit cu lipici. Cutia cu Icoane am așezat-o frumos pe catedră. 

Când a venit directorul, a zis nervos: măi, voi in loc să vă rugați, să citiți, să studiați, jucați table? Nu vi-e rușine?

Nu, noi cântăm la psaltică.

Uite, zice directorul, faceți o rugăciune, aveți aici Icoane… și ia dipticul în mână. A rămas paf. Băi, voi faceți blasfemie. Puneți Icoane pe table. Nu, părinte. Ne distrăm un pic. Am studiat o oră. 

Așa era Părintele Filaret. De o voioșie molipsitoare. Se făcea tuturor toate. Dar la Liturghie, într-adevăr, se concentra și se frângea pe sine pentru Dumnezeu.  

Dumnezeu să-l ierte!