În anul 1955, o femeie din jurul Bucureştilor avea soţul paralizat şi bolnav de nervi.
Nemaiputând ea suferi, a venit la Cuviosul Dimitrie şi a cerut sfatul unui preot.
El i-a dat să citească Acatistul Cuviosului şi să se închine cu credinţă la sfânta raclă. Femeia s-a întors acasă.
Pe la miezul nopţii a strigat-o soţul bolnav şi i-a zis:
– Ai chemat vreun doctor din Bucureşti la mine?
– Nu! i-a răspuns femeia.
– Cum nu?, a zis soţul. Acum câteva clipe a fost la mine doctorul şi m-a consultat. De ce n-ai venit să-i plăteşti? S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti.
– Şi te-a consultat?, întrebă femeia.
– M-a uns cu untdelemn sfinţit pe mână şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să mai înjur, că mă vindec. Te rog, iartă-mă, Marie, că de acum înainte nu te mai supăr! Dar nu uita, du-te dimineaţă şi plăteşte-i doctorului, căci tu l-ai chemat şi ştii unde locuieşte!
Dimineaţă, bolnavul s-a sculat din pat complet sănătos, iar soţia a mers plângând la Moaştele Cuviosului Dimitrie şi cu multe lacrimi a mulţumit binefăcătorului ei.
Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.
