Istorisire istorică folositoare şi, în multe privinţe, înduioşătoare despre o arătare, pe care, văzând-o odată un oarecare Sarazin, a crezut, făcându-se Mucenic pentru Domnul nostru Iisus Hristos.
Comandantul de oşti Nicolae, numit şi Iulas, îmi povestea că în oraşul său, pe care Sarazinii în limba lor îl numesc „Oraşul vinului”[1], a trimis Amerumnes[2] Sirianul pe o rudenie a sa pentru îndeplinirea unor însărcinări în tabăra pomenită.
Acolo este o mare Biserică, veche şi minunată, închinată Sfântului şi întru tot slăvitului Gheorghie. Când sarazinul a văzut-o din depărtare, le-a poruncit slugilor să ducă lucrurile sale în Biserică, după care să ducă acolo şi douăsprezece cămile, ca să urmărească de la înălţime hrănirea lor.
Atunci iereii acelei Biserici cinstite cu evlavie au început să-l roage (pe comandantul sarazin), spunând: „Stăpâne! Să nu faci asta, căci aici e Biserica lui Dumnezeu; nu fi neglijent cu asta şi nu permite să fie puse cămilele în Sfântul Altar dumnezeiesc.” Dar Sarazinul neînduplecat şi nesăbuit n-a vrut să ia aminte la rugăminţile presbiterilor, spunând slugilor în limba arabă: „De ce nu faceţi ce vi s-a poruncit?” Şi îndată robii săi au făcut ceea ce li s-a spus. Şi iată, după rânduiala lui Dumnezeu, cămilele intrate au căzut toate şi şi-au dat duhul. Văzând această minune uimitoare, Sarazinul a rămas uluit şi le-a poruncit slugilor să scoată hoiturile cămilelor şi să le ducă departe de Biserică. Slugilor au făcut asemenea.
Dar fiindcă în ziua aceea era sărbătoare şi se apropia timpul (slujirii) dumnezeieştii liturghii, preotul, vrând să înceapă dumnezeiasca proscomidie, s-a temut să înceapă săvârşirea jertfei nesângeroase în prezenţa Sarazinului. Dar un alt preot, conslujitorul său, i-a spus celui ce trebuia să slujească: „Nu te teme! Oare nu ai văzut uimitoarea minune? De ce să te înfricoşezi?” Atunci iereul pomenit a început neînfricat Sfânta Proscomidie.
Văzând asta, Sarazinul a vrut să urmărească ce va face preotul. Astfel, când iereul a început Dumnezeiasca pProscomidie şi a luat pâinea pentru pregătirea jertfei nesângeroase, Sarazinul a văzut că acela a luat în mâni un prunc şi a început să-l împungă, vărsându-i şi amestecându-i sângele în Potir, iar trupul sfărâmându-l şi punându-l pe disc.
Văzând acestea, Sarazinul a căpiat cu mare furie şi s-a umplut de mânie asupra iereului, vrând să-l omoare. Când, însă, a venit ceasul sfintei intrări[3], Sarazinul a văzut iarăşi pe disc, încă mai clar, un copil spintecat[4] în patru şi sângele său în potir, înfuriindu-se iarăşi cu mare mânie. Şi când s-a apropiat sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii şi unii dintre creştini au vrut să primească Dumnezeieştile Taine, atunci, după cuvintele iereului: „Cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă să vă apropiaţi”, toţi creştinii şi-au plecat capetele cu evlavie, iar unii dintre ei s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Atunci iarăşi, pentru a treia oară, Sarazinul a văzut că preotul le dă în linguriţă celor ce se împărtăşesc trupul şi sângele pruncului. După ce creştinii au primit cu pocăinţă[5] Dumnezeieştile Taine şi Sarazinul a văzut că ei au primit trup şi sânge de prunc, el s-a umplut de mânie şi furie asupra tuturor.
După săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, iereul le-a dat anaforă tuturor creştinilor. Dezbrăcându-se de toate straiele preoţeşti, el i-a dat Sarazinului cea mai bună parte din pâine. Acesta l-a întrebat în arabă: „Ce-i asta?” Preotul i-a răspuns: „Stăpâne, e din pâine pe care am liturghisit.” Sarazinul i-a spus cu mânie: „Pe asta ai liturghisit, câine hain, ticălos şi ucigaş? Oare nu am văzut eu cum ai luat un prunc şi l-ai împuns, i-ai scurs[6] sângele în Potir, iar trupul i l-ai măcelărit în bucăţi şi l-ai pus pe disc? Oare nu am văzut eu toate acestea, ticălosule şi ucigaşule? Oare nu am văzut eu cum ai mâncat şi ai băut trupul şi sângele pruncului, dând dintre acestea şi celor ce erau de faţă? Chiar şi acum ei mai au în gurile lor carne însângerată.”
Auzind acestea, iereul a spus uluit: „Stăpâne! Eu sunt un păcătos şi nu pot vedea o taină atât de mare. Dar dacă tu, Stăpâne, ai văzut o asemenea taină, atunci mă încred în Dumnezeu că eşti un mare om.”
Sarazinul, însă, i-a spus: „Deci nu a fost aşa cum am simţit eu?” Preotul: „Aşa, stăpâne, aşa a fost; dar eu, fiind păcătos, nu pot vedea această taină, ci (văd) doar pâine şi vin, şi în această pâine şi în acest vin noi credem, îl păzim şi îl aducem jertfă în chipul Trupului şi Sângelui Domnului nostru Iisus Hristos. Chiar şi asemenea Părinţi mari şi minunaţi, luminători ai Bisericii şi învăţători ca dumnezeiescul Vasilie cel Mare, preaslăvitul Gură de Aur şi teologul Grigorie nu au văzut această taină cumplită şi înfricoşătoare, iar eu cum să o văd!.”
Auzit aceasta. Sarazinul s-a minunat şi le-a poruncit robilor săi şi tuturor celor din Biserică să iasă în grabă. Apoi l-a luat pe preot de mâini şi i-a spus: „După cum văd şi mă încredinţez, mare este credinţa creştinilor, dacă ai dorinţă, botează-mă, Părinte!” Iereul, însă, i-a spus Sarazinului:
„Stăpâne! Noi credem şi Îl mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume pentru mântuirea noastră.
Credem în Sfânta Treime Cea de o fiinţă şi nedespărţită, în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh – Unul Dumnezeu.
Credem în Pururea Fecioara Maria, maica Luminii, care a născut rodul vieţii, mai sus numitul Domnul nostru Iisus Hristos, cea înainte de naştere Fecioară, şi în timpul naşterii Fecioară, şi după naştere Fecioară.
Credem în toţi Sfinţii Apostoli, Prooroci, Mucenici, Cuvioşi şi Drepţi, ca slujitori ai lui Dumnezeu. În sfârşit, stăpâne al meu, oare nu ştii tu că credinţa creştinilor ortodocşi a mai sus de toate?”
Sarazinul a spus iarăşi: „Te rog, Părinte, botează-mă!” Preotul i-a răspuns: „Să nu fie! Eu nu pot să fac una ca asta, dacă o voi face şi rudenia ta Amerumnes va afla, atunci mă va omorî şi va distruge şi Biserica. Dar dacă ai dorinţa de a te boteza, mergi în cutare loc din Sinai[7], acolo este un arhiereu care te va şi boteza.”
Sarazinul s-a închinat[8] în faţa presbiterului şi a ieşit din Biserică. Dar după primul ceas al nopţii el iarăşi a venit la iereu, a lăsat hainele aurite împărăteşti, s-a îmbrăcat într-un sărăcăcios sac de păr[9] şi, depărtându-se în noapte, s-a ascuns. Venind în muntele Sinai, el a primit acolo sfântul botez de la arhiereu.
El a învăţat psaltirea şi îi repeta stihurile în fiecare zi.
După trei ani, el i-a spus într-o zi arhiereului: „Permite-mi, stăpâne, să-L văd pe Hristos.” Arhiereul i-a răspuns: „Roagă-te cu credinţă dreaptă şi într-o zi Îl vei vedea pe Hristos, precum voieşti.” Şi iarăşi cel ce a fost odată Sarazin a spus: „Stăpâne! Permite-mi să mă duc la preotul care m-a învăţat atunci când am văzut cumplita vedenie în Biserica preaslăvitului Mucenic Gheorghie.” Arhiereul i-a spus: „Mergi în pace.”
Astfel a venit el la iereu, i-a făcut plecăciune, l-a salutat şi i-a spus: „Părinte, ştii oare cine sunt?” Preotul: „Cum pot să-l ştiu pe omul pe care nu l-am văzut niciodată?” Dar fostul sarazin a spus iarăşi: „Nu sunt eu oare ruda lui Amerumnes, care a adus o dată cămilele în Biserică şi toate au murit şi care la Dumnezeiasca Liturghie a văzut o înfricoşătoare vedenie?” Atunci iereul, uitându-se la el, s-a minunat şi L-a proslăvit pe Dumnezeu, şi, văzându-l pe fostul lup arab devenit o oaie blândă a lui Hristos, l-a salutat cu drag şi l-a poftit să mănânce o bucată de pâine în chilia sa.
Şi a spus fostul Sarazin: „Iartă-mă, stăpâne Părinte! Eu vreau să-L văd pe Hristos, cum pot să-L văd?” Iereul i-a răspuns: „Dacă vrei să-L vezi pe Hristos, mergi la rudenia ta şi-L propovăduieşte pe Hristos, huleşte şi blestemă credinţa sarazinilor şi pe Mahomed, proorocul lor mincinos, vesteşte drept şi neînfricat adevărata credinţă a creştinilor şi acolo Îl vei vedea pe Hristos.”
Fostul Sarazin s-a dus hotărât şi noaptea a început să bată puternic la uşa Sarazinului (rudenia sa).
Paznicii porţilor şi ai casei lui Amerumnes întrebau: „Cine strigă şi bate în uşi?”, iar el răspundea: „Sunt ruda lui Amerumnes, cel ce cândva a fugit şi s-a ascuns, iar acum vreau să-mi văd rudenia ca să-i spun ceva.”
Paznicii l-au înştiinţat îndată pe Sarazin: „Stăpâne! E ruda ta, care cândva a fugit şi s-a ascuns.” Amerumnes, răsuflând adânc, a spus: „Unde este?” Iar ei i-au spus: „La uşa palatului.” Atunci el le-a poruncit robilor săi să-l întâmpine cu lămpi şi lumânări. Ei au făcut totul după porunca lui Amerumnes, l-au luat de mână pe monah, fostul Sarazin, şi l-au adus în faţa lui Amerumnes, ruda sa.
Văzându-l s-a bucurat mult Amerumnes, l-a sărutat cu lacrimi şi i-a spus: „Ce-i asta? Unde ai trăit până acum? Nu eşti oare ruda mea?” Monahul, însă, i-a spus: „Nu mă recunoşti pe mine, rudenia ta, pentru că de-acum m-am făcut creştin şi monah, precum vezi, prin Harul Dumnezeului Celui de sus, am trăit în locuri pustii ca să moştenesc Împărăţia Cerurilor şi, precum nădăjduiesc întru negrăita milostivire a Atotţiitorului Dumnezeu, voi moşteni Împărăţia Lui.
Asemenea şi tu, Amerumnes, primeşte sfântul botez al dreptslăvitorilor creştini ca să moşteneşti viaţa veşnică, precum şi eu nădăjduiesc.”
Amerumnes însă, râzând şi clătinându-şi capul, a spus: „Ce vorbeşti, nenorocitule! Ce vorbeşti! Ce ţi s-a întâmplat? Vai de tine, amărâtule! De ce ai părăsit viaţa ta şi sceptrele împărăteşti şi mergi ca un sărac, îmbrăcat într-un sac puturos!
Monahul, însă, se împotrivea, spunând: „Prin Harul lui Dumnezeu, tot ce am avut când eram Sarazin era din legea şi norocul diavolului, iar în ce mă vezi îmbrăcat acum este slava şi lauda şi făgăduinţa viitoarei vieţi veşnice. Eu blestem credinţa Sarazinilor şi pe proorocul lor mincinos.”
Atunci Amerumnes a spus: „Scoteţi-l afară, căci nu ştie ce spune.” Şi scoţându-l afară, l-au dus într-o parte a palatului şi i-au dat mâncare şi băutură. Aşa a petrecut el trei zile, fără să mănânce şi să bea, ci în dreptate şi adevăr s-a rugat lui Dumnezeu şi, plecând genunchii, spunea:
„Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici să râdă de mine vrăjmaşii mei” (Ps. 24:2). Şi iarăşi spunea: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea” (Ps. 50:3). Şi încă: „Luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: “Întăritu-m-am asupra lui”” (Ps. 12:4-5). „Veselească-se inima mea (Ps. 85:10), ca să birui ispitele simţite ale Sarazinilor, ca să nu mă înfrângă vicleanul diavol şi ca să nu mă înfricoşez de moarte pentru numele Tău cel sfânt.”
Şi a făcut semnul crucii, spunând: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?” (Ps. 26.1) Şi iarăşi a grăit împotriva lui Amerumnes: „Primeşte sfântul botez, ca să dobândeşti nemăsurata Împărăţie a lui Dumnezeu”.
Şi a poruncit Amerumnes ca acesta iarăşi să fie adus în faţa sa şi, în afară de asta, i-a pregătit haine destul de scumpe şi i-a spus: „Bucură-te, sărmanule! Bucură-te şi te veseleşte de împărăţia ta; nu neglija viaţa ta şi tinereţea înfloritoare şi nu umbla nechibzuit ca un biet şi un sărac. Vai ţie, sărmanule! Ce unelteşti?”
Monahul îi răspundea zâmbind: „Nu deplânge planurile mele! Eu mi-am pus în gând să împlinesc lucrarea Hristosului meu şi a preotului ce m-a trimis, care m-a şi învăţat. Iar veşmintele pe care mi le-ai pregătit vinde-le şi dă banii săracilor şi tu însuţi lasă sceptrele vremelnice ale împărăţiei, ca să primeşti sceptrele vieţii veşnice. Nu te nădăjdui în bunătăţile de acum, ci în cele viitoare, nu te încrede în mincinosul prooroc Mahomed, scârbosul şi ticălosul, fiul pedepsei, ci crede în Iisus Hristos Nazarineanul Cel răstignit. Crede în Treimea cea de o fiinţă, unul Dumnezeu – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treime de o fiinţă şi nedespărţită.”
Atunci Amerumnes, iarăşi începând a râde, le-a spus nobililor adunaţi la palat: „El şi-a ieşit din minţi, ce să-i facem! Scoateţi-l de aici şi alungaţi-l.”
Dar nobilii de pe lângă împărat au spus: „El a încercat să spurce şi să distrugă credinţa sarazinilor. Oare nu auzi cum huleşte şi îl blestemă pe marele nostru prooroc?”
Dar monahul, fost Sarazin, a început să strige tare: „Mult mi-e trist pentru tine, Amerumnes, căci nu vrei să te mântuieşti, nefericitule! Crede în Domnul nostru Iisus Hristos cel Răstignit şi blestemă credinţa Sarazinilor şi pe proorocul lor mincinos, precum şi eu (fac).”
Atunci Sarazinul Amerumnes a spus: „Scoateţi-l de aici, precum porunesc, fiindcă şi-a ieşit din minţi şi nu ştie ce spune.”
Dar cei din jurul împăratului au spus: „Va să zică pe cel ce blestemă credinţa sarazinilor şi îl huleşte pe marele prooroc tu îl asculţi şi spui: el nu ştie ce zice. Dacă nu îl vei omorî, ne vom duce şi noi să ne facem creştini.”
Amerumnes le-a spus: „Eu nu-l pot omorî, căci este ruda mea şi mi-e milă. Dar voi luaţi-l şi faceţi ce vreţi.”
Atunci ei l-au luat pe monah cu mare mânie, l-au scos afară din palat şi l-au dat la chinuri multe, ca să-l întoarcă la credinţa Sarazinilor. Dar el, nevrând asta, îl învăţa cu Numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, ca ei să creadă şi să primească mântuire.
Dar Sarazinii l-au scos în afara oraşului şi acolo l-au bătut cu pietre pe acest preacuvios monah, pe nume Pahomie.
În noaptea aceea o stea s-a pogorât şi s-a oprit deasupra preacuviosului Mucenic. Toţi au văzut-o timp de petruzeci de zile, şi mulţi dintre ei au crezut, pentru rugăciunile preacuviosului Mucenic şi a Preasfintei Maicii Domnului şi Pururea Fecioarei Maria şi ale tuturor Sfinţilor, întru iertarea păcatelor noastre, amin.
[1] În arabă Alkarem în Tebaida
[2] Ἀμερουμνῆς — în arabă Amir mumini sau Calif
[3] Intrarea cea mare
[4] Vedem de aici că Agneţul se tăia în patru şi că discul şi potirul se scoteau neacoperite
[5] Μετανοοῦντες
[6] ἐκέρασας – amestecat
[7] Un loc întărit şi apărat de armatele sarazinilor
[8] Μετάνοιαν
[9] Σάκκον τρίχινον
Sursa: http://paterika.net/ via http://manastirea.petru-voda.ro.
