Cuviosul Ioan numit Cucuzel, de origine bulgar din Dirrachia (Bulgaria), a rămas orfan de mic. Înzestrat cu o voce frumoasă el a intrat la şcoala de curte din Constantinopol, unde, fiind îndrăgit de împăratul Ioan al II-lea Comnenul (1118-1143) şi având o purtare aleasă și plină de bunăcuviință, a devenit cântăreţ principal.
Însă luxul şi strălucirea curţii imperiale nu-l satisfăceau pe tânărul evlavios. Odată, întrebat fiind ce a mâncat la cină, acesta a răspuns: “fasole şi mazăre” (adică koukouzelis). De atunci, aceea i-a rămas porecla.
Tânărul cântăreţ iubea mult liniștea și nu se putea împăca cu viața de la curțile împărătești. S-a întristat și mai mult când a aflat că împăratul vrea să-l însoare. De aceea căuta prilejul să plece undeva, să poată scăpa de slava lumii și de orice grijă lumească, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu.
Atunci, din rânduiala lui Dumnezeu, a venit la palatul împăratului egumenul Lavrei din Sfântul Munte. Tânărul Ioan i-a descoperit gândurile sale, iar egumenul l-a binecuvântat pentru drumul ales. La puțin timp după plecarea egumenului, a plecat și Ioan spre Sfântul Munte și s-a prezentat la portarul Mănăstirii Lavra. Întrebându-l portarul cine este, i-a spus că este un simplu cioban și că dorește să fie călugăr.
– Încă ești tânăr, i-a zis portarul. Ioan i-a răspuns cu blândețe că în tinerețe este mai bine a lua asupră-și jugul Domnului.
Atunci, portarul i-a spus egumenului despre el și s-a bucurat egumenul, căci în acele zile aveau nevoie de un cioban care să meargă cu țapii mănăstirii, la păscut. După un timp, l-au trimis cu țapii prin pustietățile Athonului, lucru care l-a bucurat foarte mult pe Ioan, care iubea liniștea. Petrecând un timp cu țapii, într-una din zile, uitându-se în jur și văzând că nu este nimeni, a început să cânte așa precum numai el putea să cânte. Țapii s-au oprit din păscut și îl priveau ca înmărmuriți. Avea o voce atât de frumoasă, de parcă era îngerească. Un pustnic care locuia în apropiere s-a minunat nespus de asemenea cântare și s-a apropiat să vadă de este înger sau om. După ce l-a ascultat, s-a dus imediat la Lavra și i-a vestit egumenului despre minunatul cioban cu glas îngeresc. Auzind acestea, egumenul a trimis imediat să-l cheme și când l-a văzut și-a reamintit de tânărul care îi vorbise în palatele împărătești. Tânărul Ioan s-a rugat egumenului să nu spună împăratului despre el. Egumenul a stat mult pe gânduri, întrebându-se ce să facă. N-ar fi vrut să spună, pentru că nu voia să piardă un asemenea om îngeresc, dar în același timp îi era frică de împărat, căci se făcuse multă cercetare pentru el atunci când părăsise palatul pe ascuns, fiind căutat chiar și în Sfântul Munte.
După multe rugăciuni, egumenul a plecat spre Constantinopol. S-a înfățișat înaintea împăratului, făcându-i metanie până la pământ și cerându-i ajutorul. Împăratul, uimit și umilit de purtarea egumenului i-a spus să se liniștească și să-i spună necazul, făgăduind că-l va ajuta. Atunci egumenul, prinzând îndrăzneală, a zis:
– Sfântă este făgăduința împăratului.
Apoi i-a descoperit cele despre tânărul Ioan. Când a auzit, împăratul a lăcrimat și a zis:
– Ah, dacă aș fi știut despre cine este vorba! Dar acum, dacă am făgăduit, iar el a fost călugărit, facă-se voia Domnului și să-i spui să se roage și pentru mine.
Și așa a rămas Ioan în Lavră, împodobind Biserica cu cântările sale.
Apoi, egumenul i-a dat binecuvântare Sfântului Ioan de a-și zidi în apropierea mănăstirii o kathismă (chilie cu bisericuță) închinată Sfinților Arhangheli. Aici se liniștea în zilele săptămânii, iar Duminicile și la Praznice venea și cânta la strana dreaptă.
Pentru cântarea sa, sfântul s-a învrednicit de vederea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Odată, în timpul unei privegheri, când se cânta Acatistul Maicii Domnului, Sfântul Ioan s-a așezat puțin în strana din dreapta icoanei Maicii Domnului. Pe când era cuprins de somn, o vede pe Maica Domnului înaintea lui, care îi spune:
– Bucură-te și tu, Ioane. Cântă-mi, căci eu nu te voi lăsa!
Înainte de a se face nevăzută, Maica Domnului i-a dat sfântului Ioan un bănuţ de aur în mână pe care acesta l-a găsit când se trezi.
Deșteptându-se, Ioan a văzut plin de bucurie că în mâna lui se afla galbenul dat de Maica Domnului. Lacrimi de bucurie și de recunoștință curgeau din ochii lui pentru marea milostivire a Maicii lui Dumnezeu. Apoi, galbenul primit l-a atârnat la icoana Maicii Domnului, în fața căreia cântase Acatistul. Icoana, care apoi s-a numit „Kukuzeliţa”, împreună cu moneda au devenit făcătoare de minuni.
Maica Domnului i s-a mai arătat o dată cuviosului Ioan. Din cauza multei osteneli și a statului în picioare, lui Ioan i-a putrezit un picior, din care curgeau viermi, dar iarăși i s-a arătat Maica Domnului, în timpul Privegherii, zicându-i cu blândețe:
– De acum, să fii sănătos!
Și îndată s-au vindecat toate rănile.
Dedicându-şi întreaga viaţă cântării psaltice, Sfântul Ioan Cucuzel a scris mai multe lucrări. Dintre acestea, amintim: „O carte scrisă cu voia lui Dumnezeu şi cuprinzând tipicul slujbelor bisericeşti”, „Tipicul slujbelor”, „De la Începutul Vecerniei până la sfârşitul Sfintei Liturghii” şi „Ştiinţa cântării şi notele muzicale cu poziţia mâinii şi toate aranjamentele cântării”. Sfântul a mai scris şi o carte de teorie psaltică, numită “Artă psaltică”. De asemenea a compus mai multe cântări, cea mai cunoscută dintre acestea fiind „De demult prorocii”.
A ajuns la aşa măsură duhovnicească încât s-a învrednicit să-şi cunoască ceasul morţii. Luându-şi rămas bun de la fraţi, i-a rugat să-l înmormânteze în paraclisul Sfinţilor Arhangheli. A venit în Sfântul Munte pe când avea 19 ani, dar numărul anilor pe care i-a trăit în Sfântul Munte nu se cunoaște.
Cuviosul Ioan Cucuzel este socotit patronul cântăreţilor bisericeşti.
