Dacă despre Cuviosul Antonie cel Mare pe bună dreptate se spune că a fost precursorul vieții monahale, sau al vieții cenobitice, trăită după anumite reguli menite să-l conducă pe om spre Dumnezeu, ei bine, Cuviosul Pahomie cel Mare a fost primul care a așternut în scris aceste reguli deosebit de importante pentru monahi. După numeroasele sale biografii (în jur de șase), se pare că Pahomie s-a născut în Tebaida, Egiptul de Sus, în jurul anului 292, din părinți păgâni, care l-au educat în superstițiile lor și în științele egiptene ale timpului. Încă din copilărie a fost modest, bun și blând, având aversiune față de ceremoniile închinate zeilor păgâni.
Fiind în vârstă de 20 de ani a intrat în trupele tiranului împărat Maximin, care a fost comandantul Egiptului în anul 310. În anul 312 acesta a pornit război împotriva lui Liciniu și Constantin, iar Pahomie împreună cu alți recruți au fost urcați la bordul unei corăbii care naviga în josul râului. Seara au ajuns la Teba sau Diospolis, unde erau mulți creștini. Aceștia au arătat mare compasiune față de recruții care trebuiau să meargă la război, alinându-i și îngrijindu-i, deoarece erau foarte rău tratați. Creștinii din oraș le-au arătat acestora atâta compasiune ca și cum ar fi fost propriii lor copii. Un astfel de exemplu de virtute ca al creștinilor, care ajutau pe aproapele în mod dezinteresat, l-a impresionat profund pe Pahomie. El a întrebat atunci cine sunt binefăcătorii săi, pentru a le mulțumi. Şi auzind că ei cred în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și că nu speră la vreo recompensă pentru binele făcut, în inima lui s-a aprins o dorință nespusă de a sluji Dumnezeului, pe care acei oameni Îl adorau. După ce Maximin a fost înfrânt, Pahomie s-a reîntors în Teba și, mergând la o Biserică, a intrat în rândul catehumenilor, pregătindu-se de marele dar al Botezului. După ce a fost botezat în numele Preasfintei Treimi, auzind de anahoretul Polemon, care Îi slujea lui Dumnezeu în deșertul Egiptului, s-a hotărât să-l urmeze pe acela, devenind astfel ucenicul său.
Conform unei istorisiri transmise de Paladiu în Istoria bisericească, pe când Cuviosul Pahomie cel Mare se nevoia într-o peșteră, un Înger l-a vizitat și l-a fericit pentru modul desăvârșit în care își îndeplinea îndatoririle personale. Totodată l-a sfătuit să părăsească peștera în care locuia și să îi adune pe toți nevoitorii monahi pentru a locui împreună, îndemnându-l să le imprime legi sau reguli după un plan scris pe o tablă de aramă, pe care Îngerul însuși i-a și dăruit-o. Spre anul 320, Sfântul Pahomie a întemeiat primul mare așezământ mănăstiresc chinovial, o mănăstire cu viață de obște, la Tabennissi, aproape de Dendera, în Tebaida, pe malul drept al Nilului. După aceasta, fiindcă numărul celor care își doreau o viață chinovială a crescut, a înființat mai multe mănăstiri. Conducătorul sau starețul acestor mănăstiri era fondatorul lor.
După libertatea acordată creștinilor în anul 313 de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, mulți oameni au părăsit viața pe care o duceau până atunci și s-au retras în pustiu, dedicându-se slujirii lui Dumnezeu. Sub îndrumarea Cuviosului Pahomie, pentru prima oară s-a organizat o comunitate monahală ce se conducea după reguli stricte de comuniune spirituală. Aceste comunități nu erau o noutate pentru Egipt, ele existând încă din timpul Cuviosului Antonie cel Mare, însă regulile după care monahii trebuiau să se conducă nu erau codificate în dispoziții de lege, ci ele erau mai mult ca niște îndemnuri părintești. Aşadar, meritul Cuviosului Pahomie a fost acela de a le fi pus în scris, devenind astfel vistiernicul cuvintelor dumnezeieşti pentru cei însetaţi de Adevăr. Acest mare Părinte al Bisericii trece la cele veșnice în anul 346, cu 10 ani înaintea Cuviosului Antonie, bucurându-se de un deosebit respect și de multă admirație. Este prăznuit în Biserica Ortodoxă la data de 15 mai.
„Arătatu-te-ai mai mare turmei Păstorului celui mare, povăţuind turmele sihaştrilor la staulul cel ceresc, Părinte Pahomie, şi schima cea de acolo, Cuvioase, pustnicilor deprinzând, şi pe aceasta iarăşi ai învăţat-o şi acum împreună cu aceia te bucuri şi te veseleşti în cereştile locaşuri” (Troparul Cuviosului Pahomie cel Mare).
Pr. Ştefan Sfarghie
Sursa: http://ziarullumina.ro
