– Gheronda, foarte des pierd lucruri și după aceea îmi trebuie multă vreme ca să le caut.
– De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are această „specializare”? Sfântul Mina descoperă imediat ceea ce pierdem, fără să aibă multe pretenţii. Odată, când eram în viaţa de obște[1], mi-am pierdut cheile de la chilie – atunci încuiam chiliile, pentru că în mănăstire erau și diferiţi mireni. „Nu-i nimic, mi-am spus, mă voi duce la tâmplărie”. Dar când caut, văd că lipsește și cheia de la tâmplărie. Merg la grajd, unde făceam samarele pentru animale, dar și de acolo lipsea cheia. „Unde să mă duc acum?”, mi-am spus. Am aprins o lumânare Sfântului Mina și îndată am aflat toate cele trei chei acolo unde nici nu mă așteptam. O lumânare și s-a rezolvat totul! Cu lumânarea pe care le-o aprindem, Sfinţii se simt obligaţi să ne ajute.
Eu nu știam că Sfântul Mina este pictat și călare. Mama mea, care l-a văzut odată, când i-a răspuns la o problemă, mi-a spus că Sfântul Mina umblă călare. Eu însă o ţineam pe a mea și-i spuneam că numai Sfântul Dimitrie și Sfântul Gheorghie umblă călare. „Nu, mi-a spus mama, cel pe care l-am văzut era cu un cal castaniu și mi-a spus că este Sfântul Mina. «Cine ești? l-am întrebat. Sfântul Gheorghie are cal alb, Sfântul Dimitrie roșu, dar tu cine ești?». «Eu sunt Sfântul Mina», mi-a spus”.
[1] La Mănăstirea Esfigmenu între anii 1953-1955.
Extras din Despre Rugăciune– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
